Sistemul de Partide Politice în Spania

Spania reprezintă pentru mulţi dintre noi un tărâm legendar, un loc în care soarele nu apune niciodată, un loc în care oamenii sunt calzi, primitori, energici, latini, nebuni, iubăreţi până la refuz.

Odată ajunşi în Spania, parcă intrăm într-o altă lume: o lume în care rigorile nu îşi au locul, în care punctualitatea nu reprezintă un punct forte, iar glumele sunt la ordinea zilei. Vorbim despre ţara coridelor, a flamenco-ului, a fiestelor de cel puţin două ori pe lună, despre ţara lui Don Quijote şi a lui Sancho, a lui Velasquez şi Goya.

Dar vorbim, mai mult decât despre toate acestea, despre nişte oameni care manifestă iubire şi respect deosebit pentru ţara pe care o locuiesc, pentru faptul de a fi latini, pentru tradiţiile care au făcut ca ţara lor să nu se piardă în anonimat, o lume în care englezismele încă nu şi-au făcut loc, ȋn semn de respect pentru limba spaniolă şi pentru caracterul fonic al acesteia, potrivit căruia, cu mici excepţii, se citeşte aşa cum se scrie.

Simbolurile Spaniei

Drapelul Spaniei: în conformitate cu articolul 4.1 al Constituţiei Spaniole din 1978, steagul naţional spaniol e format din trei benzi orizontale, de culoare roşie, galbenă şi respectiv roşie, banda galbenă fiind de două ori mai mare decât cele roşii. În centru pe verticală şi deplasată puţin spre lance din punct de vedere al orizontalei se află stema Spaniei.

Imn Naţional: Marcha Real ("Marşul regal")

La Marcha Real este imnul naţional al Spaniei. Este unul dintre puţinele imnuri naţionale fără text.

Imnul naţioanl spaniol este unul dintre cele mai vechi din Europa, originea fiindu-i necunoscută. Pentru prima dată a apărut într-un document din 1761, "Libro de Ordenanza de los toques militares de la Infantería Española" trimis de Manuel de Espinosa, cu titlul Marcha Granadera, dar fără autor.

În 1770, Marcha Granadera a fost declarat de Carlos al II-lea al Spaniei imn de onoare oficial.

Deşi în zilele noastre Marcha Real nu are versuri, de-a lungul timpului au fost scrise mai multe variane ale versurilor. Una dintre aceste versuri datează din timpul regelui Alfonso al XIII-lea. Există şi o versiune din timpul dictaturii lui Framciosco Franco. Totuşi, nicina dintre aceste versiuni nu au avut statut oficial.

Deviză Naţională: Plus Ultra

Plus Ultra (latină PLVS VLTRA, însemnând „încă mai departe”) este deviza naţională a Regatului Spaniei. A fost mottoul personal al lui Carol Quintul. Conform cercetărilor contelui Rosenthal, deviza este legată de Coloanele lui Hercules, a căror construire, în mitologia romană, este atribuită acestui personaj mitic. Conform mitului, coloanele au purtat o inscripţie NEC PLVS VLTRA (adică „nimic mai departe”), care îi informa pe marinari că în spatele Strâmtorii Gibraltar nu mai există nimic.

La stema Spaniei, deviza „Plus Ultra” este afişată pe Coloanele lui Hercules.

Deviza regală a devenit populară în Spania după ce Carol Quintul a devenit la începutul secolului XVI regele Aragonului şi Castiliei, adoptând “Plus Ultra” ca deviză personală la sugestia tânărului său doctor şi sfătuitor, Luigi Marliano. A devenit ulterior mottoul Spaniei Habsburgilor şi a început să apară pe monedele dolarului spaniol.. Astăzi deviza apare atât pe drapelul naţional cât şi pe stema Spaniei. Mai înainte, a apărut şi pe stema celei de-a Doua Republica Spaniolă.

Deviza este des folosită în Flandra, fiindcă Carol Quintul s-a născut în Gent, în Belgia. Este mai folosit ca mottoul mai multor şcoli, Marinei Columbiene şi escadronului cadeţilor nr. 15 al Armatei Statelor Unite ale Americii. A fost şi deviza personală a lui Francis Bacon, iar echivalentul său în franceză veche, Plus Outre, este mottoul municipiului Binche în Belgia.

Ziua Naţională (“Ziua Hispanităţii”):

Ziua Hispanităţii, ori Ziua Hispanismului, cunoscută şi ca Sărbătoarea Naţională a Spaniei (în spaniolă - Día de la Hispanidad, Fiesta Nacional de España, catalană - Dia de la Hispanitat, Festa Nacional d'Espanya) este o sărbătoare naţională celebrată în Spania la 12 octombrie, ziua ce comemorează Descoperirea Americii de către Cristofor Columb la 12 octombrie 1492.

Capitolul 1. Introducere Regatul Spaniei

Regatul Spaniei (spaniolă Reino de España) sau Spania (spaniolă España) este o ţară situată în sud-vestul Europei, membră a Uniunii Europene. În nord-est se învecinează cu Franţa şi Andora de-a lungul Munţilor Pirinei. Face parte din Peninsula Iberică împreună cu Portugalia şi Gibraltar, având de asemenea două arhipelage, situate unul în Marea Mediterană (Insulele Baleare) şi celălalt în Oceanul Atlantic (Insulele Canare). De asemenea, de Spania aparţin două mici teritorii din nordul Africii (care includ oraşele autonome Ceuta şi Melilla), precum şi enclava Llivia din Pirinei.

După sfârşitul regimului Franco în 1975, Spania a devenit o monarhie şi o monarhie constituţională în 1978 când o nouă constituţie a fost adoptată.

1.1. Etimologie

Numele „Spania” este derivat din „Hispania”, numele în latină cu care romanii se refereau la toată peninsula, şi pe care l-au preluat din grecul „Hispanía” (accent pe „i”, ca şi în cazul „României”), utilizat de către Artemidor din Efes (sec.I î.Hr.), autorul celei mai vechi hărţi a Occidentului, în care descrie amănunţit Hispania romană.

Originea termenului „Hispania” este atribuit fenicienilor, prima civilizaţie non-iberică, care a ajuns în peninsulă pentru a-şi extinde comerţul şi care a fondat, între altele, oraşul activ cel mai vechi din Occident. În limba lor punică l-au numit Isephanim, „Coastă de iepuri”. Iepurii se găseau şi încă se găsesc în abundenţă în Andaluzia, iar unele monede bătute în epoca lui Hadrian reprezentau personificarea Hispaniei ca o doamnă aşezată, cu un iepure la picioarele ei.

1.2. Istorie

Începând cu secol IX î.Hr., celţii, fenicienii, grecii şi cartaginezii au intrat în Peninsula Iberică, urmaţi de Republica Romană, care a ajuns în secolul II î.Hr.. Limba de acum a Spaniei, religia şi sistemul juridic dăinuie din perioada romană. Cucerită de vizigoţi în secolul V d. Hr. şi atacată de mai multe ori în 711 de maurii nord-africani islamici, Spania modernă a început să se formeze după Reconquista, eforturile de a-i elimina pe mauri, care au rămas aici până în 1492. În 1478 Regina Elisabeta I a Castiliei a întărit inchiziţia spaniolă, instituţie interzisă abia în 1834, în timpul domniei Elisabetei a II-a. În 1492 a fost finanţată prima călătorie pe Atlantic a lui Cristofor Columb, spre "Lumea Nouă" .

Până în 1512, unificarea Spaniei din zilele noastre a fost completă. Totuşi, proiectul monarhilor castiliani a fost de a unifica întreaga Iberie, iar acest vis a părut aproape îndeplinit, când Filip al II-lea a devenit rege al Portugaliei în 1580, şi al celorlaltor regate iberice (colectiv cunoscute ca şi "Spania" care nu era pe atunci un stat unificat). În 1640, poliţia centralistă a Contelui de Olivares a provocat războaie în Portugalia şi Catalonia: Portugalia a devenit un regat independent din nou, iar Catalonia s-a bucurat de o independenţă asistată de Franţa, dar pentru scurt timp. În secolul XVI, Spania a devenit cea mai puternică naţiune din Europa, datorită bunăstării derivate din colonizarea spaniolă a Americilor. Dar o serie de războaie lungi şi costisitoare şi revolte a început declinul puterii Spaniei în Europa. Controversa asupra succesiunii la tron a consumat ţara în secolul XVIII (vezi Războiul Spaniol de Succesiune - important, un stat spaniol centralizat a fost stabilit doar după acest război), prin ocupaţia din partea Franţei în timpul erei napoleonice la începutul anilor 1800, şi a condus la o serie de conflicte armate şi revolte între liberali şi suporterii Vechiului Regim în mare parte a secolului XIX; un secol care a reprezentat şi pierderea a mare parte din coloniile spaniole din Americi, culminate în Războiul Spano-American din 1898.

Secolul XX iniţial a adus puţină pace; colonizarea Saharei de Vest, Marocului Spaniol şi a Guineei Ecuatoriale a fost probată ca şi un substitut al pierderilor din Americi. O perioadă de dictatură (1923-1931) s-a încheiat prin stabilirea celei de A Doua Republică Spaniolă.Creşterea polarizării politice, combinata cu cresterea violenţei neverificate, a dus la izbucnirea Războiului Civil Spaniol în iulie 1936. Urmând victoria forţelor sale naţionaliste în 1939, generalul Francisco Franco a condus o naţiune epuizată politic şi economic.

Totuşi, în anii 1960 şi anii 1970, Spania a fost transformată gradual într-o economie industrială modernă cu un sector de turism în creştere. După moartea dictatorului Generalul Franco în noiembrie 1975, succesorul său desemnat personal, Prinţul Juan Carlos şi-a asumat titlurile de rege şi de conducător al statului. El a jucat un rol important în ghidarea Spaniei spre un stat democratic modern, mai ales în opoziţia unei încercări de coup d'etat în 1981. Spania a aderat la OTAN în 1982 şi a devenit membră a Uniunii Europene în 1986. După moartea lui Franco, vechilor naţionalităţi istorice - Ţara Bascilor, Catalonia şi Galicia - li s-a dat o autonomie mare, care, s-a extins spre toate regiunile spaniole.