Sistemul Politic din SUA

Introducere

Bazele sistemului politic din Statele Unite ale Americii au fost puse in urma cu mai bine de 200 de ani, practic odata cu constituirea statului nord-american, fiind forma de oraganizarea politica cu cea mai mare stabilitate in timp si totodata, un model pentru alte state.

Din perspective tipologiei bazate pe criteriul raporturilor dintre puterile statului, sistemul politic al SUA apartine tipului prezidential clasic, insa particularitatile sale fac din sistemul politic american un model de referinta pentru studiile din domeniu, dar si un etalon pentru practica politica a altor state. Astfel, pe de-o parte, autoritatile statului, Congresul (puterea legislativa), Presedintele (puterea executiva) si Curtea Suprema (puterea judecatoreasca) sunt practic independente functional, fiecare in parte reglementand o fractiune din puterea politica. Pe de alta parte, Presedintele, ale carui atributii au sporit de la an la an, se bucura de o larga autonomie in domenii majore ale guvernarii, situandu-se in varful ierarhiei administratiei de stat.

Din punct de vedere al structurii sale, statul american este o federatie, acest caracter fiind exprimat prin 2 principii constitutionale: principiul participarii, conform caruia fiecare stat al uniunii este reprezentat in Senat prin 2 senatori si prin principiul organizarii federaticve care stipuleaza ca puterile care nu sunt delegate Statelor Unite de catre Constitutie si nici nu sunt interzise de aceasta statelor, sunt rezervate statelor respective sau poporului.

Ca in orice stat federal, in SUA functioneaza principiul autonomiei juridice si politice, administrative si institutionale. Fiecare stat al federatiei beneficiaza de o Constitutie proprie, de norme juridice locale, de dreptul de a-si infiinta institutii publice ca si de buget local propriu. Pe de alta parte, institutiile si legile federale au intaietate in raport cu cele locale, avand dreptul de a intervene in zona de competenta a acestora pentru a asigura solutionarea problemelor de interes national.

De la data elaborarii Constitutiei si pana astazi, autonomia locala a statelor ei componente s-a diminuat treptat prin intarirea autoritatii centrale, prin concentrarea ei la Washington, iar raporturile dintre puteri au evoluat in directia cresterii fortei puterii executive.

Modalitatea prin care regimul constitutional s-a adaptat permanent a reprezentat-o tehnica amendamentelor (celor 7 articole ale Constitutiei si s-au adaugat 27 de amendamente adoptate intre 1791 si 1992) care furnizeaza si una dintre explicatiile longevitatii constructiei constitutionale americane.

Presendintele – Number One in politica americana

Conform Constitutiei SUA, puterea executive la nivel national este incredintata unui presedinte. Articolul II, sectiunea 2 prevede ca puterea executiva apartine Presendintelui SUA (“The executive power shall be vested in a President of the United States of America”).

Presedintele american este ales in baza unui sistem electoral majoritar relativ, pentru un mandat de patru ani, printr-un procedeu mixt, care combina metoda votului popular cu cea a votului exercitat de catre un Colegiu de mari electori alesi, la randul lor, prin vot universal. Colegiul electoral este format din 538 de mari electori, fiecarui stat revenindu-i un numar de mari electori egal cu cel al congresmenilor statului respectiv, plus 3 mari electori din Washington D.C. Marii electori sunt alesi prin vot universal direct prin scrutin majoritar.

Presedintele american este “dublat” de un vicepresedinte, insa acesta nu are nici un rol politic in sistemul politic american, atata vreme cat presedintele ales isi exercita mandatul. De altfel, pentru vicepresedinte nu se organizeaza alegeri separate. Explicatia acestei “dublari” a postului de presedinte rezida tot in spiritul pragmatic american. Utilitatea vicepresedintelui devine evidenta in conditiile vacantei presedintelui ales. Cand acesta nu-si mai poate indeplini atributiile constitutionale, vicepresedintele devine Number One pana la incetarea mandatului, asigurandu-se in acest fel continuitatea administratiei.

Cea mai importanta consecinta politica a acestui tip de organizare a puterii executive o reprezinta evitarea crizelor politice. In SUA nu se poate vorbi de potentialitatea crizei guvernamentale datorita faptului ca seful executivului este ales prin vot universal de catre cetateni, si nu numit de reprezentanta nationala. Totodata, alegerile anticipate prezidentiale sunt evitate prin “activarea” vicepresedintelui in cazul vacantei postului de presedinte. In acest sens, sistemul politic american probeaza o functionalitate maxima.

Un rol important in desemnarea presedintelui statului american il joaca partidele politice. Fiecare partid isi desemneaza candiadatul in cadrul unei proceduri respectate cu rigoare, in care sunt angajate mai multi aspiranti si care se intinde practic pe durata unui an. Im prima etapa, in paralel cu competitia locala din fiecare stat al federatiei care stabileste ierarhia aspirantilor la candidatura prezidentiala, sunt alesi delegatii la Conventia Nationala a fiecarui partid. In a doua etapa, acest for va acorda investitura aspirantului celui mai bine plasat.

Prerogativele presedintelui american, desemnate de Constitutie pot fi incluse in doua categorii: prerogative expres mentionate de catre Constitutie si prerogative neenumerate. Astfel, chiar prin Constitutie puterea Presedintelui este mai mare comparativ cu cea a Parlamentului.