Socio-Structuralitatea Puterii Politice

Puterea, în general, este un semn al socialului, o entitate esential – constitutiva a societatii. Odata cu dezvoltarea unei societati, puterile sociale se amplifica, se multiplica si se diversifica.

Puterea politica este una din formele specializate ale puterii sociale. Ea este o putere globala si suverana în raport cu celelalte puteri sociale (economica, spirituala, profesionala etc.) si reprezinta nucleul oricarui sistem politic. Puterea politica se manifesta ca o capacitate generalizata de decizie si control la nivelul societatii. Astfel, grupurile si clasele sociale care detin puterea politica devin grupuri si clase sociale dominante, conducatoare în societate. De aici, miza luptelor politice între indivizi, grupuri, clase sociale, vizând cucerirea si exercitarea puterii sau împartirea acesteia.

Bertrand de Jouvenele, în lucrarea sa Du pouvoir, remarca faptul ca “puterea politica apare ca o mica societate ce domina una mai mare”, pe baza supunerii; “a cunoaste cauzele supunerii (ascultarii) înseamna a cunoaste natura Puterii”. Politologul francez afirma, astfel, ca proprietatile puterii sunt: forta, legitimitatea si binele comun. El descria puterea ca “un corp permanent ce dispune de habitudinea de a se face ascultat, poseda mijloacele materiale de constrângere si este sustinut prin opinia pe care o are despre forta sa, credinta în dreptul sau de a comanda (legitimitatea sa) si speranta pe care o pune în actiunea sa binefacatoare”.

Orice doctrina politica exprima o atitudine fata de putere, o raportare prin medieri grupale si de clasa la puterea politica, în particular la cea etatica. De aici rezulta si prioritatea criteriului puterii în orice tipologie a doctrinelor politice.

Natura, structura, functiile puterii politice, caracterul global si suveran al acesteia evidentiaza sociostructuralitatea puterii (adica corelatia necesara si intrinseca între puterea politica si structura sociala). Astfel, sunt determinate legaturile dintre structura si separatia puterii politice si a conducerii sociale, globale, structura de clasa, stratificarea si mobilitatea sociala.

Sociostructuralitatea puterii politice îndeplineste functionalitati specifice: identificarea grupal-clasiala a fortelor si conducerilor politice si fundamentarea legitimitatilor sociale.

Exista ipostaze tipice ale sociostructuralitatii puterii, delimitate cu ajutorul urmatorului set de criterii:

1. Raportul dintre puterea politica si structura de clasa. Acest criteriu arata conditionarea puterii politice de catre tipul orânduirii sociale, de structura economica prin intermediul structurii de clasa. Natura puterii politice, structura si mecanismele sale, decizia si controlul politic la nivelul statului si partidelor politice exprima, în grade variate, structura de clasa dintr-o societate data.

2. Raportul dintre compozitia puterii politice si stratificarea sociala, diferitele puteri sociale în actiune: economica, profesionala, culturala etc. În acest context se desfasoara doua procese social-politice caracteristice si contradictorii:

- autonomia, multiplicarea si de-fuziunea puterilor sociale fata de puterea politica;

- concentrarea puterilor sociale si politice pâna la confuzia si monopolul puterii politice.

3. Raportul dintre stratificarea sociala ierarhica, relativ stabila si mobilitatea sociala. Acest criteriu pune în evidenta gradul de cristalizare a structurii si stratificarii sociale, interpermeabilitatea diferitelor grupuri si categorii sociale.

Prin corelarea celor trei criterii putem imagina urmatoarele ipostaze tipice ale sociostructuralitatii puterii politice: monocratia, oligocratia si policratia.

Monocratia este monopolul puterii politice asupra “societatii de masa”; câteva caracteristici ale acesteia ar fi: