Statutul Lucrătorilor Români în Spațiul Comunitar

Baruch Benedict Spinoza considera că menirea statului nu este aceea de „a constrânge pe cetăţeni prin teamă”, ci aceea de „a înlesni tuturor traiul zilnic şi munca nestinghetoare”. „Ţelul cel mai important al statului nu poate fi altul decât acela de a asigura libertatea”. „Oamenii trebuie să fie liberi şi au dreptul să se bucure de libertate”

Accentul s-a pus, în primul rând, pe elaborarea şi adoptarea unui Document-cadru, care să consacre drpturile şi libertăţile funfdamentale ale omului la nivel mondial. Astfel, s-a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor omului, în anul 1948, de către Adunarea Generală a Naţiunilor Unite. În anul 1966 s-au adoptat Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Economice, Sociale şi Culturale şi Pactul Internaţional cu privire la Drepturile Civile şi Politice , tot de Adunarea Generală a Naţiunilor Unite şi intrate în vigoare în 1967. Comunitatea internaţională a elaborat şi adoptat o serie de instrumente juridice privitoare la probleme specifice, după cum urmează:

I. Pentru combaterea şi eliminarea discriminării s-au elaborat şi adoptat: Convenţia internaţională privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială , Convenţia internaţională asupra eliminării şi reprimării crimei de apartheid , Convenţia O.I.M. privind egalitatea de remunerare a mâinii de lucru masculină şi a mâinii feminină pentru o muncă de valoare egală , Convenţia privind lupta împotriva discriminării în domeniul învăţământului şi Convenţia O.I.M. privind discriminarea în domeniul forţei de muncă şi exercitării profesiei

II. Pentru protecţia lucrătorilor au fost elaborate şi adoptate: Convenţia O.I.M. (nr. 87) privind libertatea sindicală şi protecţia dreptului sindical , Convenţia O.I.M. (nr. 98) privind aplicarea principiilor de drept de organizare şi negociere colectivă , Convenţia O.I.M. (nr. 122) privind politica de ocupare a forţei de muncă şi Convenţia O.I.M. (nr. 135) privind protecţia reprezentanţilor lucrătorilor în cadrul intreprinderii şi facilităţile de acordat acestora

La nivel european s-au conceput, negociat şi adoptat un număr important de instrumente juridice prin care sunt consacrate mijloacela de protecţie şi garantare a drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale. Cadrul general al protecţiei şi garantării drepturilor omului a fost stipulat prin Convenţia Europeană a Drepturilor Omului

Carta Socială Europeană, adoptată la Strasbourg, la 3 mai 1996 şi ratificată de România la 3 mai 1999, care reprezintă angajamentul părţilor de a recunoaşte „drept unul dintre principalele obiective şi responsabilităţi realizarea şi menţinerea celui mai ridicat şi stabil nivel posibil de ocupare a forţei de muncă” Carta sipulează, în acelaşi timp, dreptul la condiţii de muncă echitabile , dreptul la securitate şi la igiena în muncă , dreptul la o salarizare echitabilă , dreptul sindical , dreptul la negociere colectivă , dreptul copiilor şi al tinerilor la protecţie , dreptul lucrătorilor la protecţia maternităţii, dreptul la orientare profesională, dreptul la protecţia sănătăţii, dreptul la securitate socială, dreptul la asistenţă socială şi medicală, dreptul de a beneficia de servicii sociale, dreptul lucrătorilor migranţi şi al famiilor lor la protecţie şi asistenţă, dreptul persoanelor vârstnice la protecţie socială, dreptul la protecţie în caz de concediere, dreptul la deminitate în muncă, dreptul la protecţie împotriva sărăciei şi excluderii sociale, precum şi alte drepturi sociale de mare importanţă, cum sunt cele privind protecţia persoanelor cu handicap, stipulate în Carta Socială Europeană