Statutul și Rolul Teoriei Politice în Știința Politică

Referat
8/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: docx
Pagini : 11 în total
Cuvinte : 3572
Mărime: 27.84KB (arhivat)
Publicat de: Albert Alexa
Puncte necesare: 5

Extras din referat

În primul rând, ar trebui explicat în câteva cuvinte ceea ce reprezintă termenul de „teorie politică”, pentru a ne face o idee despre ceea ce vom vorbi în continuare. Aşadar, teoria politică reprezintă o reflecţie sistematică asupra naturii şi scopurilor guvernământului, asupra situaţiilor în care se impune schimbarea instituţiilor politice, a modului în care se poate face o asemenea schimbare sau asupra relaţiilor individ-societate, stat-societate civilă, putere-legitimitate etc. Teoria politică are rolul de a evalua, explica şi/sau prevedea fenomenele politice.

Atunci când, în 1903, ştiinţa politică a fost creată ca o disciplină profesională distinctă, având printre cele şase subdomenii ale ei teoria politică însăşi, aceasta din urmă nu prea era privită ca o activitate de gen aparte. La sfârşitul secolului al XIX-lea, studiul „ştiinţific” al politicii era eminamente istoric, evoluţionist şi comparativ, urmând perspectele lui Hegel, Comte şi Spencer.

Începând de la cumpăna dintre veacuri, teoria politică a devenit studiul istoriei gândirii politice din Grecia antică până în prezent. Accentul era pus pe evoluţia ideilor democratice şi a înţelegerii ştiinţifice a politicului. Se considera, de asemenea, că studiul teoriei politice furnizează un bagaj de concepte analitice necesar cercetării ştiinţifice a politicului privită în esenţă ca o ştiinţă aplicată a reformei politiceşi guvernamentale, a controlului social şi a educaţiei civice.

Prin „teorie politică” se înţelegea în principal o sferă de probleme care în mod tradiţional făcuse parte din domeniul ştiinţei politice din a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi studiul acestei problematici. Practicanţii ştiinţei politice îşi luau îndeobşte ca obiect de cercetare statul şi, în manieră hegeliană, îşi împărţeau preucupările între teorie şi practică, ori între dimensiunea subiectivă şi ideaţională a statului şi dimensiunea lui instituţională sau obiectivă. Teoria politică era, de asemenea, depozitarul acelei părţi din programa universitară tradiţională care cuprindea studiul clasicilor sau filosofia morală şi etică, întrucât acestea vizau politica şi educaţia. Conceptul generic de teorie politică desemna anumite tipuri de aserţiuni şi genuri de literatură, precum şi idei din şi despre politică.

Pe la începutul anilor 1920 accentul s-a deplasat spre crearea unei ştiinţe mai analitice, descriptive şi explicative ( dar eminamente practice, în această perioadă de ideologie „progresivistă” ); teoria politică era totuşi studiată şi predată ca istorie a ideilor politice şi a relaţiilor lor cu instituţiile politice în diverse contexte sociale şi istorice .

Problemele interne şi internaţionale din anii 1930 au mutat centrul preucupărilor de la chestiuni metateoretice privitoare la ştiinţa politicii spre alte genuri de probleme. Teoria politică a rămas în principiu studiul istoriei teoriei politice, acordând o atenţie considerabilă articulării ideilor democratice liberale, dezvoltării lor istorice, contrastului dintre ele şi aberaţiile totalitare ale nazismului, fascismului şi comunismului, identităţii lor cu anumite principii ştiinţifice .

De-a lungul anilor 1950 controversa în jurul behaviorismului şi-a găsit deseori cea mai clară expresie în dezbaterea privitoare la teoria politică. Behavioriştii susţineau că tot ce a reprezentat înainte de anii 1950, teorie politică, reprezintă o relicvă a trecutului şi un obstacol în calea progresului cercetării ştiinţifice veritabile. Dintre dezbaterile dintre behaviorişti şi susţinătorii vechii teorii politice, aveau să ia naştere multe din imaginile ulterioare ale teoriei politice fie ca activitate angajată de critică şi restructurare a vieţii politice, fie ca modalitate a ştiinţei cognitive.

Pe la mijlocul anilor 1960, behaviorismul câştigase o poziţie dominantă în disciplina teoriei politice. Deşii teoria politică ştiinţifică şi cea tradiţională au rămas în cursul acelui deceniu pe poziţii antagoniste, drumurile lor au tins într-o măsură din ce în ce mai mare să se despartă . Către sfârşitul anilor 1960 s-a ajuns la o divizare oficială a teoriei politice în trei părţi : istorică, normativă şi empirică. Încep să se facă auzite din mai multe tabere critici la adresabehaviorismului pentru că promova formula „ştiinţei pure”, dezinteresându-se de problemele sociale şi politice presante ale perioadei.

Anii 1970 şi 1980 în ştiinţa politică s-a pus mai puţin accentul pe metoda şi tehnicile ştiinţifice, arătându-se mai preucupată de responsabilităţile publice ale disciplinei şi de problemele politice practice.

Preview document

Statutul și Rolul Teoriei Politice în Știința Politică - Pagina 1
Statutul și Rolul Teoriei Politice în Știința Politică - Pagina 2
Statutul și Rolul Teoriei Politice în Știința Politică - Pagina 3
Statutul și Rolul Teoriei Politice în Știința Politică - Pagina 4
Statutul și Rolul Teoriei Politice în Știința Politică - Pagina 5
Statutul și Rolul Teoriei Politice în Știința Politică - Pagina 6
Statutul și Rolul Teoriei Politice în Știința Politică - Pagina 7
Statutul și Rolul Teoriei Politice în Știința Politică - Pagina 8
Statutul și Rolul Teoriei Politice în Știința Politică - Pagina 9
Statutul și Rolul Teoriei Politice în Știința Politică - Pagina 10
Statutul și Rolul Teoriei Politice în Știința Politică - Pagina 11

Conținut arhivă zip

  • Statutul si Rolul Teoriei Politice in Stiinta Politica.docx

Alții au mai descărcat și

Politici Publice

În sensul comun, termenul politica se considera de obicei ca se aplica la ceva “mai mare” decât deciziile particulare, dar la ceva “mai mic” decât...

Blocada Berlinului

Sfarsitul celui de-al doilea razboi mondial aduce cu sine era Razboiului Rece,o confruntare deschisa, nonmilitara si limitata intre doua grupuri de...

Organizații Regionale latino-americane

Organizaţie Data creãrii Ţãri membre (Nr). Ţãri membre AEC Asociaţia Statelor din Caraibe 1994 26 Antigua şi Barbuda, Bahamas, Barbados,...

Triunghiul violenței în Columbia

Triunghiul violentei in Columbia Format din: 1. Miscarile de gherila 2. Cartelurile de droguri 3. Organizatiile paramilitare Miscarile de...

Rusia după Încheierea Războiului Rece

Rusia si strainatatea apropiata Dupa încheierea razboiului rece, fiecare tara europeana a blocului socialist a fost confruntata cu problemele...

Planul de dezvoltare rurală și ocuparea forței de muncă în Comuna Feleacu, județul Cluj

Prezentarea generalǎ a comunei Feleacu Transilvania este consideratǎ de cǎtre mulţi specialişti ca fiind ţara tuturor formelor de relief, de la...

Te-ar putea interesa și

Instituția Președintelui Republicii Moldova

INTRODUCERE În rîndul de probleme social-economice, juridice şi politice în procesul de edificare a unei societăţi democratice o atenţie specială...

Finalitățile Educației

ARGUMENT Educaţia este un tip particular de acţiune umană, o intervenţie sau direcţionare, o categorie fundamentală a pedagogiei. Platon definea...

Normativizarea juridică ca normă socială

CAPTOLUL I APARIŢIA SOCIOLOGIEI CA ŞTIINŢĂ 1.1. Întemeietorii sociologiei Sociologia ca ştiinţă a apărut relativ târziu: în deceniile 3-4 ale...

Comunicare și relații publice

INTRODUCERE Trăim într-o epocă intoxicată de o publicitate zgomotoasă şi nereală făcută produselor care, cel mai adesea, nu îndeplinesc criteriile...

Istoria Psihologie

Din secolul al XV-lea pana in secolul al XVII-lea, Europa a cunoscut, din punctual de vedere al dezvoltarii filozofice si stiintifice, o perioada...

Desfășurarea Tratativelor

1.COMUNICAREA ÎN CADRUL NEGOCIERILOR. DEFINITII. STRUCTURA UNUI PROCES DE COMUNICARE Rostul pe care îl ocupa teoria comunicarii în cadrul...

Bazele Științei Politice

Inca din cele mai vechi timpuri oamenii au fost preocupati de cunoasterea, stapanirea si studierea societatii, a cadrului in care traiesc si isi...

Tehnici de Negociere

CURSUL 1 COMUNICAREA ÎN CADRUL NEGOCIERILOR. DEFINITII. STRUCTURA UNUI PROCES DE COMUNICARE Rostul pe care îl ocupa teoria comunicarii în cadrul...

Ai nevoie de altceva?