Strategii în Protecția Mediului în România după 2000

1. Introducere

Conform Legii protecţiei mediului, mediul înconjurător este ansamblul de condiţii şi elemente naturale ale Terrei: aerul, apa, solul şi subsolul, toate straturile atmosferei, toate materiile organice şi anorganice, precum şi fiinţele vii, sistemele naturale în interacţiune, cuprinzând elementele enumerate anterior, inclusiv, valorile materiale şi spirituale.

Poluarea reprezintă modificarea componentelor naturale prin prezenţa unor componente străine, numite poluanţi, ca urmare a activităţii omului, şi care provoacă prin natura lor, prin concentraţia în care se găsesc şi prin timpul cât acţionează, efecte nocive asupra sănătăţii, creează disconfort sau împiedică folosirea unor componente ale mediului esenţiale vieţii. (Conferinţa Mondială a O.N.U., Stockholm, 1972)

Pericolul principal reprezentat de poluarea biologică constă în declanşarea de epidemii, care fac numeroase victime. Totuşi, putem afirma că, datorită măsurilor luate în prezent, poluarea biologică – bacteriologică, virusologică şi parazitologică, are o frecvenţă foarte redusă. Poluarea chimică constă în eliminarea şi răspândirea în mediul înconjurător a diverselor substanţe chimice. Poluarea fizică este cea mai recentă şi cuprinde, în primul rând, poluarea radioactivă ca urmare a extinderii folosiri izotopilor radioactivi în ştiinţă, industrie, agricultură, zootehnie, medicină etc. Poluării radioactive i se adaugă poluarea sonoră, tot ca o componentă a poluării fizice. Zgomotul, ca şi vibraţiile şi ultrasunetele sunt frecvent prezente în mediul de muncă şi de viaţă al omului modern, iar intensităţile poluării sonore sunt în continuă creştere.

Pentru ca Pământul să fie protejat de poluări au luat fiinţă Organizaţii nonguvernamentale pentru combaterea poluării din lumea întreagă. În lume există numeroase organizaţii de acest tip, dintre care se disting: FEEE (Fundaţia Europeană de Educaţie pentru Mediu), GREENPEACE, POWERFULL INFORMATION (Marea Britanie), UNESCO (Organizaţia Naţiunilor Unite pentru educaţie, ştiinţă şi cultură), PNUE (Programul Naţiunilor Unite pentru mediul înconjurător).

La nivel naţional există de asemenea numeroase organizaţii al căror scop este de a atrage interesul populaţiei asupra protecţiei mediului: Ministerul Mediului şi Dezvoltării Durabile, Comisia pentru ocrotirea monumentelor naturii din cadrul Academiei Române, ECOSENS (Bucureşti), ALBAMONT (Alba Iulia), ECOTUR (Sibiu), MARENOSTRUM (Constanţa), PRIETENII PĂMÂNTULUI (Galaţi), CENTRUL CARPATO – DANUBIAN DE GEOECOLOGIE (Bucureşti) : coord. proiect ECO – SCHOOLS , OAMENII ŞI MEDIUL ÎNCONJURĂTOR (Tg. Mureş), FOCUS ECO CENTER (Ploieşti), ECO – LIFE (Bacău).

2. Politica de mediu in U.E.

“Tratatul de la Maastricht din 1992 evidenţiază protecţia mediului ca o prioritate cheie pentru UE. Un mediu înconjurător sănătos reprezintă o condiţie esenţială pentru o viaţă sănătoasă. De aceea, ţările membre UE şi cetăţenii europeni trebuie să protejeze natura.” (Centrul de Informate al Comisiei Europene în România)

Datorită dezvoltării economice şi prosperităţii, presiunea asupra capacităţii planetei de a răspunde cerinţelor în materie de resurse şi de absorbţie a poluării e în continuă creştere. De aceea, societatea trebuie să facă eforturi pentru a reduce impactul negativ exercitat de creşterea economică asupra mediului înconjurător.

Activităţile economice trebuie efectuate într-o manieră ecologică având ca rezultat mai puţine deşeuri.

Astfel, politica Uniunii Europene de protecţie a mediului se concentrează pe următoarele aspecte:

- Conservarea, protecţia şi îmbunătăţirea calităţii mediului

- Protejarea sănătăţii populaţiei

- Utilizarea atentă şi raţională a resurselor naturale

(Centrul de Informare al Comisiei Europene în România)

Al 6-lea Program de Acţiune pentru Mediu (2001-2010), intitulat „Alegerea noastră, viitorul nostru” stabileşte priorităţile de mediu pe parcursul perioadei 2001-2010. S-au stabilit patru domenii prioritare ce definesc direcţiile de acţiune al politicii de mediu: schimbările climatice, protecţia naturii şi biodiversivitatea, conservarea resurselor naturale şi gestionarea deşeurilor.

3. Propunere de politici publice: Diminuarea poluării atmosferice prin stimularea înnoirii parcului naţional auto

Parcul de naţional auto a crescut considerabil după 1990, iar parcul de autobuze existent în marile oraşe a fost înnoit doar parţial, datorită costurilor mari de achiziţie de astfel de maşini, iar bugetele locale nefiind capabile să acopere aceste costuri.

Conform studiului efectuat de Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului, locuitorii oraşelor preferă să se deplaseze în oraş, dar şi în afară, cu autoturismul propriu decât să apeleze la serviciile de transport local sau să utilizeze bicicletele, astfel că în România numărul de autoturisme înmatriculate este foarte mare. Tot în acest studiu se precizează faptul că parcul de autoturisme din România este unul dintre cele mai vechi din spaţiul european, având o vârstă medie de 13,5 ani, iar peste 1 milion de autoturisme sunt mai vechi de 12 ani.

Prin urmare, în anul 2004 Ministerul Mediului urmărea încurajarea a 15.000 de proprietari de autoturisme mai vechi de 12 ani să-şi achiziţioneze unele noi. În schimbul predării spre dezmembrare a maşinilor, aceştia primeau suma de 3.000 de lei, cu condiţia că îşi vor cumpăra un autoturism nou. Suma totală alocată de stat acestui program a fost de 45 milioane de lei. După schimbarea guvernării 2000-2004, noul Cabinet de guvernare (Cabinetul Tăriceanu) a constatat că politica dusă de vechea guvernare nu a înregistrat un succes semnificativ în acest sens şi că este necesară îmbunătăţirea programului.