Teoria Plusvalorii - Karl Marx

Teoria plusvalorii in conceptia lui Karl Marx

Adoptand termenul de plusvaloare pentru diferenta dintre ceea ce creaza muncitorii (valoare noua) si ceea ce primesc ei in schimb de la patroni (salariu), Marx a asezat aceasta categorie economica in centrul economiei de piata considerand ca preocuparea capitalistilor de a obtine cat mai multa plusvaloare reprezinta scopul activitatii lor si principalul lor stimulent.

Dupa parerea lui productia capitalista este nu numai o productie de valori si si de plusvaloare: banii se transforma in capital.

Marx ii critica pe cei care cred ca formarea plusvalorii este generata de schimb, pentru ca atata vreme cat schimbul este echivalent, este evident ca nimeni nu poate scoate din circulatie o valoare mai mare decat cea initiala. Tinand seama de acestea Marx concluzioneaza “circulatia sau schimbul nu creaza valoare”.

Marx este de parere ca plusvaloarea reiese din munca productiva a capitalistului.

1. Munca productiva in sensul productiei capitaliste : munca producatoare de plusvaloare

Munca productiva din punctul de vedere al capitalistilor este munca salariata ce produce partea de capital cheltuita pentru plata salariului si in afara de aceasta si plusvaloare pentru capitalist. Productiva este munca salariata care produce capital. In concluzie munca productiva este forta de munca care creaza o valoare mai mare decat valoarea ei propie.

Capitalistii se bazeaza pe productivitatea muncii relative si nu pe cea absoluta.

De exemplu daca o zi de munca ar ajunge numai pentru intretinerea vietii muncitorului, adica pentru a reproduce forta lui de munca, atunci vorbind in mod absolut, munca ar fi productiva pentru ca ar inlocui valorile consumate de ea. Dar ea nu ar fi productiva in sensul capitalist al acestui cuvant pentru ca nu ar produce nici o plusvaloare.

2. Conceptiile fiziocratilor si ale mercantilistilor despre munca productiva

Smith promoveaza aceiasi conceptie despre munca productiva ca si fiziocratii care considerau munca agricola ca fiind productiva. Fiziocratii gandeau ca este productiva numai munca care creaza plusvaloare pentru propietarul conditiilor de productie. Plusvaloarea sau timpul de supramunca se materializeaza intr-un plusprodus.

Mercantilistii considerau ca plusvaloarea este data de produsele care sunt trimise in strainatate si aduc mai multi bai decat au costat si duc la insusirea minelor de aur si de argint recent descoperite.

3. Primul mod de a trata problema. Munca privita ca munca ce este schimbata contra capital

Prin munca productiva Smith intelege acea munca care produce valoare. Lucratorul productiv este cel care pe langa valoarea mijloacelor de subzistenta cuprinsa in salariu produce si un profit.

Smith a definit munca productiva ca o munca ce este schimbata nemijlocit contra capital, adica a definit-o prin schimbul cu ajutorul caruia conditiile de productie ale muncii, banii si marfa se transforma prima data in capital. Marfa si banii devin capital pentru ca sunt schimbati direct pe forta de munca. Pe capitalist marfa il intereseaza doar ca prezinta mai multa valoare de schimb decat a platit el pe ea si valoarea de intrebuintare. Valoarea de intrebuintare a muncii consta in faptul ca recapata o cantitate mai mare de timp de munca decat cea pe care a platit-o sub forma de salariu.

Munca neproductiva este o munca ce este schimbata nu contra capital ci conta venit (salariu sau profit).

Un actor sau chiar clown este un lucrator productiv daca lucreaza ca angajat al unui capitalist, caruia ii restituie mai mult decat primeste sub forma de salariu, pe cand un croitor care vine acasa la capitalist si ii repara pantalonii avand pentru el numai valoare de intrebuintare este un lucrator neproductiv. Munca celui dintai se schimba contra capital, munca celui de-al doilea contra venit. In primul caz se creaza valoare, in al doilea caz se consuma un venit.

In concluzie distinctia intre munca productiva si cea neproductiva nu tine de un caracter concret al muncii. Intr-un caz munca se schimba contra capital si aduce capitalistului un profit, iar celalalt se schimba contra venit, munca fiind o cheltuiala, unul dintre obiectele pentru care se chieltuie venitul.

De exemplu muncitorul unui fabricant de piane este un muncitor productiv. Munca lui nu numai ca inlocuieste salariul pe care il consuma, dar in pianul sau pe care il vinde fabricantul de piane este cuprinsa si o plusvaloare peste valoarea salariului.