Terorism și Globalizare

O dată cu debutul secolului XXI, ne-am vazut puşi în faţa unei ameninţări, care precum cele 10 molimi Biblice, ce au lovit Egiptul, ne-a adus frică, durere, suferinţă...moarte. Această ameninţare care bântuie de secole, şi care probabil va exista atâta timp cât va exista şi omul pe Pamant, poartă numele de „terorism”.

Motivul pentru care am ales această temă este unul foarte simplu: suntem oameni, urmaşi ai lui Adam şi ai Evei, trăim într-o societate modernă, nu este normal să fim înconjuraţi de teamă, de frică; nu este normal să îndreptăm securea către cel de lângă noi şi să il considerăm inamic doar pentru că ideologia sa este total diferită de a noastra, sau doar pentru simplu fapt ca este de o religie diferită. Totodata puternicul impact mediatic al acestui fenomen m-a pus pe gânduri şi m-am decis să îl cercetez în amănunt încă de la începuturile sale şi până în zilele noastre.

Gravitatea terorismului la adresa întregii umanităţi nu rezultă doar din recurgerea la violenţă ci şi din modalitatea total aleatorie de a alege victimele (o mare parte a actelor teroriste au loc asupra persoanelor inocente), din generalizarea sa pe plan mondial, globalizarea sa, şi nu în ultimul rând din consecinţele nefaste pentru stabilitatea politică a ţărilor afectate de acest flagel.

Trebuie înţeles faptul că terorismul nu este o reacţie a celui slab împotriva celui puternic, ci mai degrabă o acţiune premeditată, răzbunătoare şi punitivă, inumană, cu un simplu obiectiv de a distruge, de a înspăimânta, de a ucide. Oricât am încerca sa căutăm justificări, pentru acest fenomen, rezultatele sunt în zadar: terorismul nu poate fi justificat, nu poate fi act scuzabil, este o agresiune criminală împotriva fiinţei umane, împotriva civilizaţiei şi a sitemelor de valori.

De asemenea, se poate spune că fenomenul terorism este rezultatul unei rupturi strategice între civilizaţia democratică şi cea non-democratică, între civilizaţia dezvoltată şi cea căzută în mlaştina sărăciei, a prejudecăţilor şi a lipsei de informare. Pe măsură ce aceste rupturi se măresc, ameninţările la adresa societăţii moderne, precum şi vulnerabilitătile sale se înmulţesc. Terorismul este pentru o societate precum cancerul: se infliltrează în structurile sale interne, o slabeşte pentru ca mai apoi sa o distrugă...

I. Internaţionalizarea fenomenului de terorism

I.1. Consideraţii teoretice

Problema definirii termenului de terorism, derivă din complexitatea acestui fenomen, din diferitele forme sub care se exprimă şi, mai ales din cauza confuziei existente pe plan teoretic privind definirea diverselor forme de violenţă: pentru unii, terorismul se rezumă a fi o atitudine politică ce multiplică actele de violenţă menite să instaureze o stare de nesiguranţă. Pentru Centrul Internaţional de Cercetare şi de Studii asupra Terorismului (C.I.R.E.T – A.V.T.), acest fenomen reprezintă „utilizarea ilegala a forţei asupra unor persoane sau proprietăţi, intimidarea sau constrângerea unui guvern sau a populaţiei, în scopul de a promova o schimbare sau o ideologie politică, reliogioasă sau socială”.

În termeni generali, terorismul desemnează „totalitatea actelor de violenţă comise de un grup sau de o organizaţie, pentru a crea un climat de insecuritate sau pentru a schimba forma de guvernământ a unui stat” . Totuşi, termenul de „terorist” este utilizat pentru a-i numi pe cei care utilizează mijloacele de violenţă...

I.2. Istorie şi violenţă

Nu trebuie uitat faptul că terorismul apare după o istorie marcată de violenţă; în antichitate, violenţa era singurul mod pentru obţinerea supremaţiei politice, recurgându-se la asasinatul politic, fie în cazul populaţiei proprii fie in cazul unui stat cucerit. Majoritatea imperiilor apărute în această perioadă şi-au menţinut cuceririle cu ajutorul terorii, lucru care de altfel a determinat decăderea lor sau chiar dispariţia, în urma răsculării popoarelor supuse şi a atacurilor dusmanilor de la graniţe. Este cazul imperiului Asirian, Babilonian şi Egiptean, care prin puterea lor militară au cucerit popoarele învecinate, supunându-le unor biruri exagerate, jafurilor şi cruzimilor. În Grecia antică, spartanii şi-au asigurat dominaţia asupra populaţiei hilote, prin