Terorismul

1.Aspecte evolutive. Delimitări conceptuale

Când doar auzim de sangeroasele si crudele executii facute de teroristi ne infricosam. De fapt, tocmai aceasta este miza atentatorului. “Terorismul este un instrument si a aparut o data cu ideologia. Terorismul va disparea o data cu societatea omeneasca”, fixeaza locul acestui concept col. dr. Dan Nită,expert în problemele terorismului

“A trebuit sa vina 11 septembrie ca sa intelegem ce au spus grecii acum 3000 de ani: carul de lupta al zeului Ares, zeul razboiului, avea doi cai, Deimos (Teroarea) si Phobos (Frica)”, prezintă specialistul principiile pe care teroristul le urmareste.

O data cu disparitia bipolarismului de putere pe plan mondial, s-a diminuat substantial probabilitatea de declansare a unor conflicte militare intre state ca urmare a deosebirilor de fond de natura ideologica care vizau, indeosebi, forma predominanta de proprietate asupra bunurilor materiale si spirituale ale unui popor. Riscurile si amenintarile la adresa securitatii nationale a unui stat sau la adresa securitatii regionale si chiar globale se reasaza acum, terorismul, in general, dar indeosebi cel international situandu-se pe primul loc pe scara probabilitatii de manifestare. Terorismul a dobandit acum o alta configuratie privind modul de actiune si amploare.

Originile, structura si resursele, ca fenomen, precum si psihologia membrilor sai au ramas insa aceleasi.

INCEPUTURI BIBLICE. Potrivit tuturor specialistilor in domeniu, terorismul nu este un fenomen universal, dar este cu siguranta unul istoric, recurgandu-se la teroare inca din timpuri biblice. El s-a manifestat mai intens numai in anumite momente, a fost si este strans legat de o anumita evolutie in constiinta oamenilor.

Primele practici teroriste au aparut in anul 43 inaintea erei noastre, cand istoricul grec Xenofon descria eficienta tehnicilor psihologice asupra inamicilor. Inchizitia spaniola a folosit tactici considerate astazi teroriste: arestarea arbitrara, tortura si executarea asa-numitilor eretici.

Începand cu secolul al XIV-lea, perioada deschisă de mari descoperiri geografice, precursoare a colonialismului contemporan, în colonii avea să apară şi să se dezvolte o rezistenţa tot mai puternică, şi anume, mişcările de eliberare naţională şi socială. În aceste conditii, marile imperil recurg tot mai frecvent, pentru stăpânirea situaţiei, la practici violente si teroriste, încorporate în activităţi subversive precum spionajul, coruptia, santajul, aţâţarea conflictelor interetnice si religioase, instalarea la putere a unor guverne marionetă sau dictaturi militare, ori interventia armată pentru reprimarea miscarilor de eliberare. Terorismului şi forţei brutale, ca mijioace de impunere a dominatiei de catre cei puternici, li se va opune, treptat, terorismul, ca forma de revolta a celor dominaţi.

Inspre sfarsitul secolului al XIX-lea anarhistii din Europa Occidentala, Rusia si SUA si-au insusit practicile teroriste cunoscute pana atunci si au lansat o serie de asasinate impotriva celor influenti. Ironia face ca terorismul, în accepţiunea lui iniţială, să fie asociat cu idealuri de virtute şi democraţie. Maximilien Robespierre credea că virtutea decurgea din guvemarea populară în timp de pace, dar că, în timpul revoluţiei, ea trebuie împletită cu teroarea pentru ca democraţia să triumfe. în ciuda diferenţei de sens care va apărea mai târziu, terorismul din vremea Revoluţiei Franceze avea cel puţin două puncte în comun cu varianta de astăzi. Primul ar fi că regimul terohi nu era nici întâmplător şi nici discriminatoriu, aşa cum este descris în prezent terorismul, ci era organizat, deliberat şi sistematic. Al doilea ar fi că atât scopul cât şi justificarea, la fel ca în cazul terorismului contemporan, erau de a înlocui un sistem politic nedemocratic şi corupt cu o societate "nouă şi mai bună".

Intr-adevăr, ideile utopice ale lui Robespierre se vor regăsi după aproape 200 ani în comunicatele multor organizaţii teroriste revoluţionare contemporane, cu orientare în primul rând marxistă, cum ar fi RAF germane sau ale BR italiene. în 1794, Revoluţia Franceză este înăbuşită iar teroarea se află la sfârşitul ei.

De acum încolo terorismul devine un termen asociat cu abuzul de funcţie şi de putere, cu implicaţii "criminale" clare. Terorismul laic s-a născut în secolul al XIX-lea, odată cu revoluţia industrială, cu pierderea influenţei religiei în societăţile occidentale modeme şi dezvoltarea naţionalismului. Pomind din acel moment, el a adoptat mai mult sau mai puţin trăsăturile pe care le cunoaştem astăzi. S-a început, într-adevăr, prin remarcarea a două tipuri de terorism: cel cu vocaţie socială şi politică şi cel de inspiraţie naţionalistă.

In Balcani este locul unde terorismul de inspiraţie naţionalistă s-a răspândit cel mai puternic în ultimii ani ai secolului al XIX-lea, până la primul război mondial şi chiar până la cel de al doilea, deoarece ustaşii croaţi, susţinuţi de serviciile secrete ale lui Mussolini, 1-au asasinat pe regele lugoslaviei la Marsilia, în 1934. Cu mult mai înainte, ORM/-ul macedonian, activ în regiunea de astăzi a Greciei, Bulgariei şi Serbiei, luptase contra Turciei. Mâna Neagră sârbă declanşase scânteia Marelui Război. în nord-estul continentului îşi făceau apariţia irlandezii de la IRA.

În Germania anilor '20, teroriştii de extremă dreaptă au atacat autonomiştii de pe Rin care pactizaseră cu autorităţile franceze de ocupaţie şi au asasinat în 1922 pe ministrul afacerilor străine, Walther Rathenau, vinovat în ochii lor de o prea mare amabilitate faţă de puterile aliate

In anii '30 şi '40, sioniştii grupului Stern şi ai Irgoun-ului au multiplicat atentatele contra trupelor de ocupaţie britanice şi contra populaţiei arabe din Palestina. Mai târziu, în anii '50 şi '60, trupele engleze au trebuit, să facă faţă ciprioţilor greci din EOKA, conduşi de generalul Grivos şi Frontul de Eliberare din Aden, la sud de Yemen. În aceste 3 cazuri, terorismul s-a îndreptat către independenţă, deoarece lupta era contra unui stat colonial. Acesta a fost şi cazul FLN-ului algerian, în timp ce atentatele OAS-ului nu s-au soldat cu nimic altceva decât cu un eşec.

După cel de-al doilea război mondial, sensul termenului "terorism" a recăpătat conotaţiile revoluţionare cu care este cel mai adesea asociat. A fost folosit mai ales în legătură cu revoltele violente derulate apoi de diverse grupări interne naţionaliste /anticolonialiste care au apărut în Asia, Africa şi Orientul Mijlociu la sfârşitul anilor '40 şi începutul anilor '50, ca împotrivire la continua dominaţie europeană.

La sfârsitul anilor '60 si '70, terorismul a continuat să fie considerat, în cotext, revoluţionar. Cu toate acestea, accepţiunea termenului s-a lărgit, incluzând şi grupările etnice separatiste din afara cadrului colonial sau necolonial, precum şi organizaţiile motivate ideologic. în 1968 s-a născut, la "iniţiativa" palestinienilor, adevăratul terorism modern, sinteză a tuturor curentelor anterioare.