UE în fața provocărilor globalizării, regionalizării și extinderii

UE în fața provocărilor globalizării, regionalizării și extinderii

„Cei care critică globalizarea ignoră prea adesea beneficiile sale. Nu globalizarea reprezintă problema, ci modul în care aceasta s-a desfășurat până în prezent.”

Joseph E. Stiglitz

1. Globalizarea - o realitate diversă.

Acum câteva decenii Marshall McLuhan a vorbit despre “satul mondial” (the global village) surprinzând cu acea expresie esența fenomenului din zilele noastre: tehnologii ale informației care ne pun instant în legătură unii cu alții, inter-conectarea și creșterea dependențelor, integrarea piețelor financiare și comerciale, internaționalizarea producției prin intermediul firmelor cu activitate globală, apariția unor probleme “planetare” care necesită abordări colective.

Joseph E. Stiglitz prezintă globalizarea ca un proces prin care distanța geografică devine un factor tot mai puțin important în stabilirea și dezvoltarea relațiilor transfrontaliere de natură economică, politică și socio-culturală. Astfel, globalizarea devine rezultatul intensificării relațiilor economice și sociale din întreaga lume, relații care leagă într-o asemenea manieră localităț îndepărtate încât absolut orice eveniment care se petrece pe plan local este privit prin intermediul altor evenimente similare, petrecute la mile depărtare.

La modul general, globalizarea semnifică integrarea economiilor și societăților prin intermediul fluxurilor internaționale de informații, tehnologie, bunuri, servicii, capital. Caracteristica esențială o reprezintă interdependența.

2. UE și impactul globalizării.

Lumea se prezintă sub forma unei scene unde actorii sunt diferiți, la fel ca și raportul de forțe dintre ei. Societatea de azi este una a competiției. Creșterea integrării economice la nivel internațional oferă multiple oportunități. Întreprinderile din UE dobândesc mai ușor acces la noi piețe aflate în expansiune, la surse de finanțare și la resurse tehnologice. Consumatorii de pe teritoriul UE se pot bucura de o mai mare varietate de produse, la prețuri mai mici. Comisia Europeană estimează că aproximativ o cincime din creșterea nivelului de trai în Europa, în ultimii 50 de ani, se datorează fenomenului globalizării. Acesta este motivul pentru care UE s-a pronunțat cu hotărâre în favoarea unei mai mari deschideri economice. Politica sa comercială a reprezentat un instrument important al orientării către liberalizarea comerțului mondial.

În unele cazuri globalizarea este asociată cu disponibilizările și cu presiunile negative la care sunt supuse salariile și condițiile de muncă, neliniști bazate pe teama că o mai mare concurență din partea țărilor care practică salarii mai mici exercită presiuni asupra producătorilor și forței de muncă locale, putând avea ca rezultat închiderea completă sau parțială a fabricilor din țară și relocarea lor peste hotare. Aceste temeri par să se fi agravat odată cu afirmarea Chinei și a Indiei pe scena comerțului mondial.

Identificarea unei soluții adecvate pentru fenomenul globalizării poate fi văzută ca făcând parte din provocarea complexă cu care se confruntă economiile lumii. Diplomația politică o reprezintă transformarea beneficiilor fenomenului globalizării în câștiguri reale, reducând în același timp costurile sociale. Problema care se pune în prezent este ce anume trebuie făcut pentru ca globalizarea să deservească nu numai bogaților și țărilor dezvoltate, ci și săracilor și țărilor mai puțin dezvoltate.

Comisia Europeană joacă un rol important în elaborarea unei strategii politice coerente,

pentru a răspunde provocărilor pe care le implică fenomenul globalizării. Ea analizează îndeaproape evoluția principalelor tendințe ale comerțului mondial, precum și performanțele UE în această privință și furnizează consiliere strategică pe baza rezultatelor acestei analize.

Atât procesul de europenizare, cât și cel de globalizare, necesită o aliniere politică, socială și culturală între națiuni. De aici, nenumăratele dezbateri și întrebări în jurul implicațiilor unui nou spațiu politic pentru identități care sunt naționale, regionale, lingvistice, religioase și a unei identități europene ce ar putea înconjura întregul. Cum poate fi combinată o ideologie universalistă a statului național cu particularitățile culturale și istorice care caracterizează pe fiecare dintre aceste națiuni? Cum se poate alege între interesele economice și voința politică comună pe de o parte și suveranitatea statelor și tradițiilor politice pe de altă parte?

3. Regionalizarea vs. transformarea Europei într-un spațiu global.

Regionalizarea este procesul prin care statele aparținând aceleiași regiuni geografice au

tendința de a se apropia pe plan economic și chiar politic. Referitor la modelul european de

regionalizare unii autori subliniază că ea manifestă un puternic respect față de autonomia

piețelor, deoarece însăși filosofia comunitară este aceea de a asigura piețelor un cadrul de funcționare fără o distorsionare a concurenței, iar a doua particularitate este aceea conform căreia cooperarea se instituționalizează cu prețul unei pierderi de suveranitate din partea statelor membre, în favoarea unor instanțe centrale, supranaționale.

Dar Uniunea Europeană se concepe pe sine ca fiind mult mai mult decât o piață. Ea funcționează ca un intermediar care negociază cu scopul de a reduce tensiunile generate de clivajele produse de globalizare, în interiorul sau între statele naționale. Nu trebuie privită doar ca o agregare de state naționale cu un motor intern al integrării, ci ca o entitate care contribuie la accelerarea instituționalizării instrumentelor internaționale și globale de guvernare.

Motivația de bază pentru crearea Uniunii Europene a reprezentat-o încercarea de depășire a conflictelor politice generate de cel de-al doilea război mondial. Fondatorii comunității au urmărit slăbirea animozităților naționale, prin realizarea unei ordini legale internaționale. Astăzi scopul Uniunii a devenit acela de a crea un sistem economic unitar, în direcția dezvoltării și

creșterii economice.