Uniunea Europeană

Istoric

Uniunea Europeana este o organizaţie a ţărilor europene dedicată creşterii integrării economice şi întărirea cooperării între state. Uniunea Europeana are sediul în Bruxelles, Belgia.

Uniunea Europeana a fost înfiinţată oficial la 1 noiembrie 1993. Este cea mai recentă organizaţie de cooperare europeana care a început cu Comunitatea Europeana de Cărbune şi Oţel din 1951 care a devenit Comunitatea Europeana în 1967. Membrii acestei organizaţii au fost: Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Franţa, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxemburg, Olanda, Portugalia şi Spania. În 1991 guvernele celor 12 state membre au semnat Tratatul Uniunii Europene (care a mai fost numit şi Tratatul Maastricht). Acesta a transformat Comunitatea Europeana în Uniunea Europeană. În 1994 Austria, Suedia şi Finlanda au intrat şi ele astfel numărul total de membrii a ajuns la 15.

Uniunea Europeana are mai multe obiective. În special ea munceşte pentru a promova şi extinde cooperarea între membrii în unele regiuni, inclusiv în probleme economice, sociale şi legate de comerţ, politică externă, securitate şi probleme judiciare. Alt obiectiv major a fost implementarea Uniunii Economice şi Monetare (UEM), care a stabilit o singura monedă pentru membrii UE. În afara de UEM, progresul spre aceste obiective e lent. Abilitatea Uniunii Europene de a-şi atinge obiectivele a fost limitată de neînţelegeri între statele membre, probleme economice şi politice externe şi presiune din partea noilor democraţii est europene de a deveni membre.

Crearea Uniunii Europene

La sfârşitul anilor ’80, schimbările politice a făcut ca Comunitatea Europeana să crească cooperarea şi integrarea. Odată cu prăbuşirea comunismului în Europa de Est, statele ex-comuniste au cerut Comunităţii Europene sprijin politic şi economic. CE a hotărât să ajute multe din aceste ţări dar să nu le primească imediat ca membre. O excepţie a constituit-o Germania de Est care a fost integrată automat o data cu reunificarea Germaniei.

Datorita acestor schimbări rapide Germania de Vest şi Franţa au cerut o conferinţă intraguvernamentală pentru a căuta o mai mare unitate. O conferinţă intraguvernamentală este o întâlnire între membrii, prin care se începe procesul schimbării tratatelor Comunităţii Europene. O alta astfel de şedinţa a avut loc în 1989 pentru a pregăti un program şi o structura pentru uniunea monetara, prin care membrii ar trebui să adopte o singura moneda. Primul Ministru britanic Margaret Thatcher s-a opus acestei unităţi, dar în 1990 John Major a devenit prim ministru şi a adoptat o poziţie mai tolerantă în legătura cu unitatea europeana. Aceste conferinţe au început munca la o serie de înţelegeri care au devenit Tratatul Uniunii Europene.

Tratatul Uniunii Europene a creat Uniunea Europeana şi a avut intenţia de a extinde integrarea politică, economică şi socială dintre statele membre. După discuţii lungi a fost acceptat de către Consiliul European la Maastricht, Olanda, în decembrie 1991. Astfel scopul principal al Uniunii Europene va fi Uniunea Economica şi Monetara (UEM). Sub UEM membrii UE trebuie sa adopte o singura moneda până în 1999. Tratatul Maastricht de asemenea impunea nişte criterii stricte pe care statele membre trebuiau să le îndeplinească înainte de a intra în UEM. De asemenea tratatul a creat noi structurii proiectate pentru a crea politici de securitate şi străine mai integrate şi pentru a încuraja o cooperarea mai mare între guverne în ceea ce priveşte chestiuni judiciare şi legate de politie. Statele membre au acordat organelor de guvernare ale Uniunii Europene mai multa autoritate în anumite domenii, inclusiv cele legate de mediu, sănătate, educaţie şi protecţia consumatorului.

Noul tratat a stârnit multa opoziţie şi îngrijorare din partea cetăţenilor UE. Mulţi oameni erau îngrijoraţi din pricina UEM care ar înlocui monedele naţionale cu o singura moneda europeana. Marea Britanie a refuzat să accepte o parte din elementele tratatului şi astfel ea nu va face parte din UEM şi nu va participa la Capitolul Social, un articol din Tratatul Maastricht care subliniază obiective în politica socială şi cea legata de angajaţi. Alegatorii danezi au refuzat ratificarea printr-un referendum, în timp ce alegatorii francezi au fost în favoarea Tratatului printr-o mica majoritate. Germania a fost o provocare deoarece funcţia de membru în UE încalcă Constituţia. Într-o şedinţa de urgenţa a Consiliului European Danemarca a refuzat mai multe articole ale Tratatului. Din pricina acestor întârzieri UE n-a fost inaugurata oficial decât abia în noiembrie 1993.

Reacţiile populare împotriva unor aspecte şi consecinţe ale Tratatului Maastricht a dus la o alta conferinţa intraguvernamentală care a început în martie 1996. Aceasta conferinţa a produs Tratatul de la Amsterdam care revizuia Tratatul Maastricht şi alte documente de baza ale UE. Aceste schimbări aveau rolul de a face Uniunea Europeana mai atractiva oamenilor de rând.

Tratatul de la Amsterdam cerea membrilor sa coopereze în crearea de slujbe pe tot teritoriul Europei, protejarea mediului, îmbunătăţirea sănătăţii publice şi respectarea drepturilor consumatorilor. În plus, Tratatul oferea îndepărtarea barierelor de a calatori şi imigra între statele membre cu excepţia Mari Britani, Irlandei şi Danemarca. De asemenea Tratatul dădea posibilitatea admiterii statelor Est Europene ca membre. Tratatul a fost semnat de membrii UE la 2 octombrie 1997.