Uniunea Europeană

UNIUNEA EUROPEANA

I. Uniunea Europeana – centru de gravitate autonom si jucator strategic în relatiile internationale contemporane

Conform Tratatului de la Maastricht, Politica Externa si de Securitate Comuna (PESC) îsi propune sa apere valorile comune, interesele fundamentale, integritatea si independenta Uniunii, sa mentina pacea si securitatea internationala, sa promoveze cooperarea internationala, sa dezvolte si sa consolideze democratia si statul de drept, precum si respectarea drepturilor omului si libertatile fundamentale.

Din punct de vedere juridic, Uniunea Europeana este actor în procesele politice si economice internationale prin semnarea de tratate multilaterale si bilaterale de catre Comunitate si statele membre. În încheierea de acorduri internationale, Comunitatea poate avea competenta exclusiva (statele membre nu pot încheia tratate în domenii de competenta exclusiva a Comunitatii decât cu acordul acesteia) sau poate împarti aceasta competenta cu statele membre (acorduri mixte).

Importante actiuni, strategii si parteneriate ale Uniunii Europene se adreseaza vecinilor sai si zonelor de frontiera:

- Spatiul Economic European,

- Procesul de Extindere,

- Procesul de Stabilizare si Asociere,

- Politica de Vecinatate Europeana,

- Dimensiunea Nordica.

Relatiile Uniunii Europene cu alte regiuni

- Spatiul fost sovietic. Relatiile dintre Uniunea Europeana si fostele republici unionale sovietice sunt în general reglementate prin Acorduri de Parteneriat si Cooperare;

- Orientul Mijlociu. Arabia Saudita, Bahrain, Emiratele Arabe Unite, Kuwait, Oman si Qatar (membre ale GCC – Consiliul de Cooperare al Statelor din Golf) sunt principalii parteneri ai Uniunii în lumea araba si unul din furnizorii majori de petrol pentru statele UE;

- Africa, zona Caraibelor si Pacific (ACP). Dincolo de dimensiunea comerciala a acordurilor, Uniunea Europeana sprijina aceste tari prin programe de asistenta umanitara si dezvoltare, precum si prin integrarea lor în institutii internationale;

- America de Nord. Între Uniunea Europeana si Statele Unite ale Americii au existat, înca de la crearea Comunitatilor, legaturi extrem de strânse, SUA fiind primul stat care a recunoscut Comunitatea Europeana a Carbunelui si Otelului (1952). Desi, în general, adopta pozitii asemanatoare sau comune în multe crize internationale sau probleme globale, exista chestiuni precum transformarea Uniunii Europene în cea mai mare piata din lume si cel mai important competitor economic al SUA, conflictele din Asia si Orientul Mijlociu si încalzirea globala ce au dus la unele tensiuni între cele doua parti. Dialogul între SUA, Canada si Uniunea Europeana se realizeaza prin intermediul reuniunilor periodice la nivel prezidential.

- America Centrala si Latina. Între America Latina si Uniunea Europeana exista în special relatii economice, înca din anii 60, iar cu America Centrala acestea au început sa se dezvolte în anii 80. În general acordurile vizeaza grupuri de state ce actioneaza împreuna în cadrul unei initiative regionale: Grupul de la Rio, Mercosur, Comunitatea Andina, Statele din America Latina si Caraibe.

- Asia, Australia si noua Zeelanda. În aceasta zona Uniunea întretine în special relatii economice si ofera asistenta financiara sau umanitara. Au fost stabilite acorduri bilaterale, a fost sprijinit dialogul la nivel regional; Uniunea are relatii speciale în zona cu China si Japonia. În ceea ce priveste relatiile pe care Uniunea Europeana le întretine cu Australia si Noua Zeelanda, acestea sunt reglementate prin acorduri sectoriale, declaratii comune, precum si reuniuni si consultari la nivel înalt si administrativ.

II. Suveranitatea statelor în contextul integrarii europene

Având o origine bazata pe dreptul divin si o istorie lunga si tumultuoasa, suveranitatea este o notiune polisemica care nu se lasa cuprinsa într-o simpla definitie.

De la Pacea westfalica încoace, tema suveranitatii a suscitat pasiuni, dispute, neîntelegeri sau razboaie, dar a fost si subiect al conventiilor, tratatelor si medierilor internationale. Uniunea s-a realizat datorita statelor independente, suverane si democratice care au început demersurile pentru armonizarea economiilor lor si, ulterior, a obiectivelor politice, într-un efort pornit din dorinta de reconstruire a Europei sfâsiate de conflicte, de asigurare a dezvoltarii durabile si a faptului ca razboiul nu va mai fi posibil pe continent.

Principiile suveranitatii au fost stabilite dupa Pacea westfalica: afirmarea statului pe arena internationala, fixarea suveranitatii ca autonomie interna a principelui, egalitatea statelor între ele, introducerea conceptului de echilibru între puteri ca mijloc de mentinere a pacii. În secolul XVIII are loc translatia de la suveranitatea monarhului la cea a natiunii sau poporului, impulsionata de Declaratia de Independenta a Statelor Unite ale Americii, consacrata mai apoi si în Declaratia Drepturilor Omului, precum si în constitutia Frantei revolutionare. În secolul XX s-a creat Liga Natiunilor si, mai apoi, Organizatia Natiunilor Unite, care recunosc calitatea de subiect de drept international statelor suverane si independente, competentele lor teritoriala si materiala si condamna agresiunile unor entitati statale asupra altora. Egalitatea suverana a statelor a devenit unul dintre principiile de baza pe care s-a fondat Carta Natiunilor Unite, fiind definita astfel: „statele sunt egale din punct de vedere juridic; fiecare stat se bucura de drepturile deplinei suveranitati; fiecare stat are obligatia de a respecta personalitatea celorlalte state; integritatea teritoriala si independenta politica a statului sunt inviolabile; fiecare stat are dreptul de a alege si dezvolta liber sistemul sau politic, social, economic si cultural; fiecare stat are obligatia de a respecta deplin si cu buna credinta angajamentele sale internationale si de a trai în pace cu celelalte state.