Variațiile capitalismului românesc în perioada post-comunistă și efectul acestora asupra dezvoltării politice a țării

În cadrul acestei lucrări, ne propunem să prezentăm evoluția capitalismului în România în perioada post-comunistă și influența acesteia asupra cadrului instituțional, dar și ce schimbări a adus pe scena politică românească. Vom aduce argumente conform cărora, deși situația economică a României a trecut prin mai multe perioade de tranziție, de la sfârșitul anilor ’80 și până în prezent, aceasta a ajuns la momentul actual la cea mai bună formă a sa, influențând pozitiv sistemul instituțional și politica țării. Vom aborda teme precum designul instituțional, opțiunea de politici sociale și ale pieței și forței de muncă, organizarea actorilor sociali și strategiile acestora pentru instituții, în vederea unei mai bune reprezentări a variațiilor capitalismului pe care România l-a dezvoltat în perioada post-comunistă.

Starea actuală a teoriei cu privire la formele de capitalism

Există mai multe abordări și definiții ale capitalismului, acesta fiind un sistem politico-economic amplu, care a permis de-a lungul timpului multor scriitori și filosofi politici să formuleze ipoteze și să contureze tipuri ale capitalismului. Una dintre aceste abordări este cea a lui Sarwat Jahan și Ahmed Saber Mahmud, care consideră că principala caracteristică a capitalismului este dorința de a face profit. Astfel, ei definesc capitalismul ca fiind „un sistem economic în care actorii privați dețin și controlează proprietăți conform propriului interes, iar cererea si oferta duc la stabilirea prețurilor în mod liber pe piață, într-un mod care servește cel mai bine intereselor societății”. (Jahan și Mahmud 2015, 44).

O altă definiție plasează capitalismul între istorie și evoluția continuă a lumii politice și sociale: „un sistem economic dependent de istorie, întotdeauna în evoluție, reflectând întotdeauna schimbările tehnologice și luptele politice prin care ideologiile și instituțiile sunt exprimate și modificate.” (Bresser-Pereira January-March/2012, 23). Cu alte cuvinte, autorul acestei definiții, Luiz Carlos Bresser-Pereira, spune că este o greșeală să încerci să definești capitalismul doar în calitate de sistem economic, deoarece acesta nu există fără celelalte componente ale sale: sistemul politic și sistemul social. Mai mult decât atât, acesta nu este de acord cu concepția conform căreia acest sistem politico-economic este format din relații economice de tip vânzare-cumpărare, punând accentul pe rolul și pe viața politico-socială. De asemenea, el trece în revistă în lucrarea sa „Five models of capitalism” câteva forme de capitalism pe care le considerăm relevante pentru tema noastră, dintre care: teoria lui Boyer din 2004, care împarte capitalismul în „capitalism de piață” (ex: Statele Unite), „mezo-corporatist” (ex: Japonia), „public” (Franța) și „social democratic” (țările scandinave); teoria lui Ben Ross Schneider, care clasifică capitalismul tot in patru tipuri, însă pe baza „mecanismelor de alocare”, ajungând astfel la economia de piață liberală , economia de piață dirijată, economia de piață-rețea și economia de piață ierarhică. Luiz Carlos Bresser-Pereira preferă această ultimă teorie în detrimentul celei a lui Peter A. Hall și David Soskice, propunând chiar el o clasificare a formelor de capitalism care pornește de la un criteriu total opus față de cel al celor doi care pun accentul pe modul de producție. Astfel, „cele cinci tipuri de capitalism” ale lui Pereira se conturează pe baza unui principiu politic în corelație cu mărimea și nivelul de dezvoltare al statelor, rezultând: modelul liberal-democratic Anglo-Saxon, modelul social sau modelul european și modelul integrării sociale sau modelul japonez pentru tările mari, iar pentru țările în curs de dezvoltare , modelul de dezvoltare asiatic și modelul liberal-dependent.

Cu toate acestea, lucrarea de referință pe care ne vom clădi ideile și argumentele Este cea a lui Peter A. Hall și David Soskice, „Varieties of Capitalism”. Mai concret, vom prezenta în cele ce urmează cele mai importante aspecte ale cărții, având ca temelie chiar introducerea acesteia, elaborată de aceeași autori.

Peter A. Hall și David Soskice pun firma în centrul teoriei lor, în vederea construirii unei legături între afacerile economice și economia politică comparată, distingând două forme diametral opuse de capitalism: coordinated market economy (CME) și liberal market economy (LME). (Hall și Soskice 2001, 5-8). Această clasificare urmărește comportamentul companiilor ca principal actor economic al capitalismului în relațiile cu ceilalți actori economici, diferența majoră dintre cele două economii de piață fiind faptul că în cadrul unei economii de piață coordonată instituțiile încurajează cooperarea între actorii economici, în timp ce economia de piață liberală militează pentru competiția dintre aceștia. (Umney 2004, 2). Astfel că, economiile europene devin in ce în ce mai diferite, în ciuda globalizării și guvernării supranaționale.

Această diferență este evidențiată cel mai bine atunci când ne referim la natura relațiilor dintre firme și actorii economici. Peter A. Hall și David Soskice oferă în lucrarea lor cinci domenii în care aceste relații trebuie să existe: cel industrial, având ca principal pilon mecanismul de negociere, trainingul vocațional și educația, guvernanța coroporatistă, relaționarea dintre firme, implicarea angajaților.