Comunicarea - Exemplu Practic Restaurant Eden

Referat
8/10 (1 vot)
Conține 1 fișier: doc
Pagini : 6 în total
Cuvinte : 1307
Mărime: 13.18KB (arhivat)
Publicat de: Dochia Sârbu
Puncte necesare: 7
Universitatea “Alexandru Ioan Cuza”, Iasi Facultatea de Economie si Administarea Afacerilor

Extras din referat

Comunicarea este un proces de transfer de informaţii între emiţător şi receptor printr-un anumit canal. Ea poate fi privită din perspectiva relaţiilor de comunicare dintre indivizi – comunicare interpersonală –, dar şi a relaţiilor din cadrul structurilor organizatorice – comunicare organizaţională – care, desigur, include comunicarea dintre persoane.

O comunicare eficientă face posibilă planificarea şi programarea, coordonarea şi controlul, motivarea, consultarea şi participarea activă a membrilor organizaţiei la înfăptuirea scopurilor propuse.

Comunicarea organizaţională apare la toate nivelurile conducerii, se realizează pe toate treptele ierarhice şi între acestea, atât pe orizontală, cât şi pe verticală.

Un manager dispune de o serie de sisteme de transmisie şi de procedee de comunicare pe care le poate pune în acţiune, le poate dirija, fructifica şi controla în vederea atingerii obiectivelor asumate.

De calitatea comunicării depinde: înţelegerea problemelor cu care se confruntă colectivitatea, relaţia managerului cu ceilalţi (şefi, subalterni, colegi), capacitatea lui de a motiva şi a conduce subordonaţii, de a preveni, controla şi rezolva conflictele ce apar în organizaţie, precum şi puterea lui de convingere.

Procesul de comunicare poate fi:

– unilateral – când are un singur sens, de la expeditor la destinatar, deoarece se apreciază inutilă verificarea răspunsului. De exemplu, în cazuri de urgenţă în care ordinul superiorului se execută, nu se discută pentru a nu se pierde timpul;

– bilateral – când se realizează în ambele sensuri, apare feedbackul, ce oferă posibilitatea intervenţiilor receptorului în vederea înţelegerii exacte a mesajului. Deşi presupune timp mai lung de desfăşurare, asigură o calitate mai bună a comunicării.

Managerul, care, într-o organizaţie, este principalul emiţător, va folosi forma care este cea mai uşoară atât pentru el, cât şi pentru destinatar. Unii indivizi înţeleg mai bine mesajul oral, alţii pe cel scris. Este preferat mesajul scris, din considerente de precizie.

Istoricul societatii comerciale “EDEN-2000”

Societatea comerciala “EDEN 2000” S.R.L.a fost organizata pe principiile societatii comerciale cu raspundere limitata cu asociat unic si functioneaza potrivit legislatiei in vigoare. Societatea are firma si emblema proprie.

Sediul societatii este in localitatea Dorohoi,str. George Enescu nr.75, judetul Botosani, Romania.

Deschiderea acestei societati comerciale s-a facut in doua etape:

1. Asociatul unic Besleaga Gica impreuna cu administratorul societatii:Besleaga Liviu avand o suprafata de teren inpreajma unui liceu si a unei scoli si-a construit un spatiu comercial de o suprafata de 60 m2, spatiu destinat deschiderii unei patiserii. Obtinand licenta pentru comercializare si vanzare de produse pentru patiserie s-au demarat lucrarile pentru inceperea activitatii de productie. S-a pornit cu un numar de 4 angajati ( 2 bucatari si 2 ospatari) producandu-se in special produse de patiserie: cornuri, strudele, placinte, hot-dog si vanzare de iaurturi. Societatea s-a axat mai mult pe un anumit segment de piata si anume cel al elevilor ai al profesorilor.

Intrucat aceasta mica afacere a adus rod asociatul unic s-au gandit sa largeasca profilul de activitate prin producerea de mancaruri calde, pizza, cotlete, snitele,etc. Largindu-se obiectivul de activitate societatea si-a largit totodata sfera clientelei. Pentru aceasta societatea a obtinut licenta de fabricare de mancaruri calde ( braserie).

Organigrama societatii comerciale “EDEN-2000”

Potentialul uman al societatii este alcatuit din angajatii ei care sunt in numar de 14 persoane iar structura este formata din: 1 director firma, 1 contabil, 1 administrator, 4 ospatari, 1 sef de sala, 5 bucatari, 1 sef bucatar, 1 sofer aprovizionare. Deasemenea aici putem include si 2 lucratori in investitii pe etape precum si 2 personal ajutator.

Preview document

Comunicarea - Exemplu Practic Restaurant Eden - Pagina 1
Comunicarea - Exemplu Practic Restaurant Eden - Pagina 2
Comunicarea - Exemplu Practic Restaurant Eden - Pagina 3
Comunicarea - Exemplu Practic Restaurant Eden - Pagina 4
Comunicarea - Exemplu Practic Restaurant Eden - Pagina 5
Comunicarea - Exemplu Practic Restaurant Eden - Pagina 6

Conținut arhivă zip

  • Comunicarea - Exemplu Practic Restaurant Eden.doc

Ai nevoie de altceva?