Comunicarea în Spațiul Informatic și Provocările Sale pentru Domeniul Juridic

1. Introducere

Niciodata în istoria omenirii nu s-a vorbit atât de mult despre comunicare, ea acaparând în secolul vitezei toate domeniile de activitate:în întreprinderi, în marketing, în mediile politice, în presa, învăţământ, în sfera religioasa, în psihoterapii de grup etc. Mai nou, comunicarea în toate aceste domenii nu poate fi analizată fără a avea în vedere componenta sa de realizare prin intermediul reţelelor (deja şi aici lucrurile se diversifică) web.

România nu se poate integra şi adapta noilor cerinţe europeane şi globale, dacă nu are un sistem de drept corespunzător provocărilor secolului XXI. Societatea informaţională sau Cyberspace, cu noile sale oportunităţi de informare şi exprimare, are nevoie de un drept specific evoluat (care a şi fost botezat provizoriu Cyberlaw) şi care să reunească toate acele elemente ce ţin de tehnologie dar şi de comunicarea socială în spaţiul internaut.

2. Obiect şi scop

• Importanţa schimbării sistemului de drept actual şi adaptarea lui la cerinţele

Societăţii secolului XXI – societatea informaţiei.

• Relevarea principalelor aspecte legale implicate în desfăşurarea comunicării sociale prin intermediul tehnologiilor informaţiei.

• Comunicarea informatică şi un nou domeniu de graniţă: dreptul comunicării informatice

Dezvoltarea infrastructurii informaţionale, în curs de globalizare, în care se includ şi structurile mediatice online genereaza posibilitati de comunicare din ce în ce mai sofisticate. Acestea sunt dublate de platformele de bloguri şi cele de socializare. Oamenii transmit informaţii într-un ritm tot mai aceelerat iar distanţele sau redus la o „aruncătură” de mouse sau de monitor. Vedem cum predicţiile unor futurişti ca Marshall McLuhan şi Alvin Toffler se adeveresc, iar lumea se transformă rapid într-un “ sat global “ unde distanţele geografice, zonele orare şi frontierele naţionale nu mai reprezintă bariere pentru comunicare, afaceri şi comerţ. Există o axiomă potrivit căreia societatea informaţională bazată pe cunoaştere are un impact profund asupra componentelor sistemului societăţii, adică economie, social, politic şi desigur şi cel juridic fără de care ordinea socială ar fi grav prejudiciată. In mai puţin de o generaţie, revoluţia informaţională şi introducerea spaţiului virtual în fiecare aspect al societăţii a schimbat lumea.

Ceea ce preocupă acum toate societăţile moderne (şi ar trebui să preocupe şi România) este nu numai cum să utilizeze mai eficient şi să dezvolte continuu domeniul tehnologiei informaţiei, ci şi să stabilească cadrul legal în care să se dezvolte interacţiunile în acest domeniu. Pentru că, ne place sau nu, boom-ul tehnologiei informatice a prins total nepregătite statele în ceea ce priveşte sistemul de drept. Un mare specialist în domeniul tehnologiei informaţiei remarca, cu o ironie dureroasă că, „e o groază de tehnologie în societatea informaţională şi aşa de puţin drept”. Desigur, nu putem vorbi de un vid juridic în ceea ce priveşte comunicarea şi tot ce se subsumează acesteia în spaţiul virtual, dar legislaţia existentă, în mare preluată şi adaptată din alte domenii, e departe de a oferi o viziune unitară asupra abordării şi instrumentele necesare şi eficiente persoanelor din domeniul juridic. Pentru a vedea cum stau lucrurile ne-am propus să facem o scurtă incursiune în tipurile de comunicare pe care le întâlnim în spaţiul virtual.

3. Comunicarea informatică – un mix al tipurilor de comunicare socială

Relaţiile fundamentale între indivizii aceleiaşi societăţi sau între societăţi, sunt realizate cu ajutorul comunicării, în speţă a limbajului şi al altor coduri şi semne, prin care au loc schimburi de informaţii, de opinii, de idei şi constituie prima şi cea mai largă formă de experienţă socială. Numai cunoscând, respectând şi folosind legile specifice fiecărei forme de comunicare putem să înţelegem corect, complet, la timp şi să comunicăm eficient, operativ, legal, adecvat pentru a obţine rezultatul dorit.

În cadrul comunicării prin intermediul reţelelor informatice vorbim desigur de comunicare socială, în ambele sale accepţiuni, în sens larg şi în sens restrâns. În sens larg, în comunicarea socială includem comunicarea între formele organizării sociale ori între acestea şi individ cum sunt: comunicarea familială, comunicarea pedagogică, comunicarea ştiinţifică, comunicarea artistică, comunicare instituţională, comunicare structurală, comunicarea culturală, comunicarea spirituală etc., precum şi comunicarea socială în sens restrâns. Prin comunicarea socială în sens restrâns înţelegem schimbul de informaţii între persoană, agentul media, autoritatea publică, societate şi alte structuri ale acesteia. Comunicarea socială în sens restrâns diferă de alte forme ale comunicării sociale, din punct de vedere al subiecţilor acesteia, conţinut, limbaj, natura şi calificarea informaţiei, imaginii, regulile comunicării şi normele juridice care o reglementează. Astfel, de pildă, comunicarea comercială este considerată o formă a comunicării sociale în sens restrâns şi este reglementată atât de codul comercial, codul civil, iar când se realizează electronic este reglementată de Legea privind comerţul electronic nr. 365/2002. De asemenea comunicarea audiovizuală (politică, culturală, spirituală etc.) este reglementată de Legea nr.504/2002, de deciziile C.N.A, iar comunicarea scrisă de Legea nr.3/1974. Iată însă că dacă în cazul comunicării comerciale realizate prin apelul la tehnologia informaţiei există o lege şi prevederi clare, în cazul comunicării audiovizuale prin intermediul altor platforme tehnologice decât cele tradiţionale, lucrurile nu mai stau în acelaşi mod. Spaţiul virtual are propriile sale avantaje şi dezavantaje. Iar pentru jurişti nu e simplu să creeze un cadrul legislativ în acest sens. Să ne amintim că potrivit DEX prin virtual se înţelege „ceva care există numai ca posibilitate, fără a se produce (încă) în fapt; al cărui efect este potenţial şi nu actual”. Eforturi se fac în acest sens iar chiar companiile de top din domeniu cer insistent acest lucru, dovedindu-se uneori incapabile să-şi gestioneze interesele fără o legislaţie în acest sens.

În comunicarea prin intermediul web vom întâlni deasemenea alte două componente ale comunicării sociale: cea publică şi cea privată. Reglementate prin cadrul oferit de domenii adiacente Dreptului comunicării (Drept public, privat - Legea privind înfiinţarea, organizarea şi funcţionarea Autoritătii Nationale de Supraveghere a Prelucrarii Datelor cu Caracter Personal -102/2005 şi Legea 161 din 19/04/2003 privind unele masuri pentru asigurarea transparentei în exercitarea demnitatilor publice, a functiilor publice si in mediul de afaceri, prevenirea si sanctionarea coruptiei). Vom menţiona aici şi Legea nr. 8/1996 care asigură o mare parte din reglementările comunicării publice. Comunicarea publică în audiovisual se supune cadrului legislative oferit de Legea nr. 504/2002 (în cadrul căreia însă sintagma comunicare audiovizuală nu include comunicarea privată prin audiovizual (de pildă comunicarea privată prin televiziune cu circuit închis sau prin videotelefon) care are alt regim juridic. Comunicarea audiovizuală privată din mediul online (prin mijloacele puse la dispoziţie de aproape majoritatea platformelor de socializare) nu dispune încă de o reglementare proprie juridică ci doar de Regulamentele de funcţionare ale companiilor în cauză. De fapt, autoreglementarea – ca un element complementar al reglementărilor legale este tot mai des utilizată, cu precădere in SUA, care de departe are cel mai avansat sistem de drept informatic, ceea ce duce, în situaţii determinate, la devansarea legislaţiei statale. Intră aici, îndeosebi, reglementările pe care diferitele comunităţi de furnizori de servicii Internet le elaborează şi le impun în interiorul lor, mai cu seamă în interesul protecţiei consumatorilor.