Conceptul de Imagine

Definiţii şi abordări ale imaginii

Unul dintre cele mai prestigioase dicţionare Larousse Multimédia Encyclopédie oferă următoarea definiţie a imaginii: „reprezentarea mentală a unei fiinţe sau lucru” . Una dintre cele mai simpliste definiri ale imaginii este: „reflectare a unui obiect în conştiinţă sub forma unei senzaţii, percepţii sau reprezentări” . Imaginea „desemnează un atribut al psihicului uman, constituind capacitatea acestuia de a construi reprezentări mentale” . Roger Muchielli defineşte imaginea ca „reprezentarea sau ideea pe care şi-o formează indivizii unui mediu sau al unui segment al publicului” . În domeniul Relaţiilor Publice „imaginea organizaţiei desemnează reprezentarea pe care o are un anumit public despre o organizaţie sau o anumită componentă a acesteia.” Practic putem spune că imaginea se referă la modul în care publicul percepe o organizaţie pe baza a ceea ce face şi ce spune despre ea însăşi organizaţia respectivă .

„Reprezentările şi imaginile apar în conştiinţă ca urmare a unei activităţi psihice complexe, cu caracter constructiv, care vizează sinteza datelor senzoriale, reacţiile şi acţiunile concrete ale indivizilor asupra realităţii” (abordarea constructivistă a lui J. Piaget) . Este interesant de studiat acest caracter psihologic al imaginii. Psihologia generală are o abordare a imaginii în strânsă legătură cu componentele actului atitudinal- volitiv: percepţie-evaluare-opinie-convingere-atitudine . Modalitatea de formare a imaginii parcurge mai multe etape care sunt condiţionate de: cunoaştere, apreciere valorică, confruntarea argumentelor, verdictul valoric iniţial (opinia care se formează), verdictul valoric stabil (convingerea). „Imaginea, potrivit acestei concepţii, este rezultatul declanşării unor procese de avaluare în structurile psihice ale individului, îndreptate spre obţinerea opiniilor şi ulterior a convingerilor” . Atunci când un consilier PR construieşte o imagine trebuie să cunoască aceste procese psihologice, pentru a putea empatiza cu publicul-ţintă.

„Teoriile fenomenologice situează imaginea în sfera experienţelor personale şi a comportamentului individului. Experienţa în desfăşurare, imediată, trăită de oameni este esenţială pentru formarea imaginilor” . Omul încearcă să înţeleagă, să perceapă lumea construindu-şi aşa-numitele „modele reprezentaţionale asupra lumii”. Prin acest lucru el reuşeste să dea un anumit sens realităţii în care trăieşte.

Există multe definiţii ale imaginii însă majoritatea se referă la acea „reprezentare mentală” pe care o are un individ, public (opinia publică) despre un obiect (o organizaţie în cazul nostru). Un lucru care poate fi sesizat este următorul: „imaginea nu se află la organizaţie, ci la publicul său” . Aici intervine rolul consilierului PR care prin strategii de imagine poate influenţa individul în modul de a percepe imaginea unei organizaţii.

2. Imaginea publică a unei organizaţii

Oamenii optează pentru acele produse sau servicii care exprimă cel mai bine rolul şi statutul pe care ei le deţin în cadrul societăţii. În consecinţă imaginea produselor trebuie să corespundă cu părerea cumpărătorului despre sine.

Imaginea este un bun făcând parte din patrimoniul organizaţiei şi este gestionată la fel ca oricare din bunurile patrimoniale . Acest patrimoniu poate fi descris ca şi „totalitatea bunurilor moştenite de la cineva sau totalitatea bunurilor care aparţin unei colectivităţi . În acest sens imaginea poate fi: moştenită ( imaginea unor firme , ce a traversat nealterată mai multe decenii fiind un puternic factor de promovare al produselor respective) sau inclusă în totalitatea bunurilor organizaţiei (imaginea unei firme este considerată mai valoroasă decât ansamblul mijloacelor fixe ale acesteia) .O imagine bună a unei organizaţii influenţează succesele în afaceri, în timp ce o imagine negativă poate influenţa considerabil reuşita în afaceri.