Dezvoltarea Colecțiilor

DEZVOLTAREA ŞI PROMOVAREA COLECŢIILOR

I. Dezvoltarea colecţiilor

1. Introducere

Dezvoltarea colecţiilor constituie un domeniu de bază al biblioteconomiei şi al managementului resurselor de informare. Funcţia documentară este una fundamentală tuturor tipurilor de biblioteci, care are ca premisă punerea la dispoziţia utilizatorilor a informaţiilor, indiferent de suport, pe care aceste instituţii le deţin. Acest proces, care include şi aspectul managerial şi cel de analiză a necesităţilor de informare, restructurare şi evaluare a colecţiilor, este unul dinamic, influenţat de schimbările care se produc la nivelul mediului şi al comunităţii deservite. În acest context colecţia de bibliotecă poate fi determinată : “Un organism viu şi dinamic, mereu în schimbare, ce-şi măreste dimensiunile prin achiziţia de noi documente, dar care şi se învecheşte necesitînd a fi restructurat prin activităţi de actualizare, acoperire a lipsurilor, conservare, eliminare ”(15).

2. Politici privind managementul colecţiilor

Constituirea şi dezvoltarea colecţiilor este efectuată în baza unor documente normative, aprobate de organele competente ca document oficial,care stabilesc anumite condiţii, parametri şi reguli pentru a fi îndeplinite.

Legea cu privire la biblioteci

Art. 1 prezintă noţiuni de termeni:

• Publicaţie – orice tip de purtător de informaţie textuală, audiovizuală etc, reprodus în vederea difuzării, comercializării sau împrumutului public;

• Nonpublicaţie – orice tip de purtător de informaţie care nu este destinat difuzării sau comercializării;

• Colecţie de bibliotecă – o culegere de publicaţii şi nonpublicaţii, completată sistematic şi organizată după anumite principii, norme şi reguli;

• Colecţie şi fond – termeni prin care seînţelege totalitatea publicaţiilor unei biblioteci şi sînt folosiţi cu sens sinonimic.

Art. 2 defineşte biblioteca:

• O colecţie organizată, publică sau particulară, de publicaţii şi nonpublicaţii sau o instituţie care achiziţionează, conservă şi organizează astfel de colecţii pentru satisfacerea cerinţelor utilizatorilor privind lectura şi informarea.

II. Politici de dezvoltare a colecţiilor

Într-o bibliotecă, de orice tip, trebuie să existe o politică de dezvoltare a colecţiilor. Aceasta trebuie să fie corelată cu politica generală şi cu programul de activitate a bibliotecii.

Politica de dezvoltare a colecţiilor reprezintă:

• Un real instrument de lucru pentru bibliotecari în procesul de selecţie şi achiziţie a resurselor informaţionale şi documentare din domenii consacrate, dar şi a unor domenii adiacente;

• Un instrument eficient şi practic în evaluarea anuală a documentelor întrate în colecţii.

Asociaţia bibliotecarilor din Franţa consideră că o politică de dezvoltare a colecţiilor, trebuie neapărat să cuprindă în conţinutul său următoarele:

• Responsabilitatea politicii documentare. Deşi, dezvoltarea colecţiilor, concepută în mod ştiinţific, trebuie să fie rodul muncii întregului colectiv de bibliotecari, totuşi, e necesar să fie desemnată o persoană care să coordoneze această activitate.

• O gîndire colectivă. Opţiunile, priorităţile, argumentele pro şi contra în politica documentară sunt rodul dezbaterilor colective. Trebuie de ajuns întotdeauna la un consens clar privind politica urmată de bibliotecă, care trebuie comunicat şi patronului şi utilizatorilor;

• A reflecta la utilizatori. În afara utilizatorilor activi ai bibliotecii, trebuie de reflectat şi la utilizatorii potenţiali. Această reflecţie trebuie să facă obiectul unui studiu care să aibă impact asupra politicii de achiziţii a bibliotecii;

• Asocierea partenerilor bibliotecii la discuţii. La dezbateri privind politica documentară se recomandă să fie invitaţi partenerii bibliotecii, iar rezultatul acestor dezbateri se comunică organizaţiei tutelare;

• Evaluarea colecţiilor existente. Trebuie să cunoaştem foarte bine colecţiile existente, vîrsta medie, părţile ei tari şi slabe, gradul de obsolescenţă. Ritmul de înnoire al colecţiilor este un element foarte important. De exemplu, colecţiile într-o bibliotecă publică trebuie reînnoite în medie la fiecare 10 ani, iar cele ştiinţifice o dată la 5 ani;

• Stabilirea indicatorilor de gestiune a achiziţiilor. O politică documentară va deveni mai riguroasă dacă va adopta o serie de indicatori complementari, cum ar fi, publicul-ţintă, vîrsta documentelor pe categorii. Toate acestea depind de resursele umane şi tehnice ale bibliotecii;

• Stabilirea procedeelor de eliminare. Principiile şi procedeele pentru diselecţie trebuie stabilite printr-un document scris;

• Integrarea în reţea. În politica documentară se recomandă să fie specificat tipul de parteneri, cooperarea în comun în consorţii;

• Utilizarea resurselor bugetare. În strategiile bibliotecii trebuie să se afle pe primul plan resursele bugetare, de care depinde nu numai politica de achiziţii, ci şi întreaga activitate a bibliotecii. Strategiile trebuie gîndite în perspectivă, avînd în vedere costurile, mai ales la publicaţiile seriale, care sunt în creştere;

• A alege fără regrete. Această sintagmă presupune că în bibliotecă trebuie să introducem doar documente de o bună calitate de care să nu regretăm mai tîrziu. Pentru a nu greşi trebuie să apelăm la mai multe surse bibliografice;

• Dezvoltarea competenţelor în domeniul achiziţiilor. Personalul trebuie să cunoască bine domeniul, producţia editorială, cerinţele utilizatorilor, să ştie să negocieze.