Retorica titlurilor

Multe din caracteristicile stilului jurnalistic sunt det. De nevoia fundamentalaa publicistilor de a furniza elemente noi, de a produce surprize, ptr a trezi interesul cititorului si a continua o comunicare mereu amenintata de graba, plictiseala, suprasolicitare. Cum noutatea nu apare intotdeauna in idei sau in informatii- putine si repetitive, in sfera vietii cotidiene- , cautatare ineditului se transfera adesea asupra limbajului.

Pasiunea jurnalistica ptr. Neologismul socant e bine cunoscuta, a fost remarcata de asemenea, in presa romaneasca de dupa 1989, prezenta jocului de cuvinte, dezv. Dintr-o puternica explozie de subiectivitate si de inventivitate lexicala. O sursa stabola de pitoresc lingvistic pare sa o constitue acum limbajul popular, familiar si mai ales cel argotic, avand printre trasaturile lor esentiale tendinta spre inovatie, spre permanenta reimprospatare.

Trasaturile cel mai des invocate ( si criticate ) ale jurnalismului autohton privesc caracterrul lui „folcloric” , afectiv, narativ si gnomic.

1.Retorica titlurilor

Dintr-o analiza strict lingvistica sa u mai larg semiotica a titlurilor din presa romaneasca actuala pot rezulta multe lucruri interesante; titlurile sunt un indicator al intentiilor si al competentelor de comunicare manifestate in spatiul public. Fara a nutri ambitiile unui studiu sistematic, sugerez doar cateva teme de investigatie, pe baza unor observatii asupra formelor si strategiilor de intitulare ale articolelor din cotidiene, deci din presa cu publiculo cel mai larg si mai eterogen.

Titluri verbale si titluri nominale

Titlul nominal e drept titlului in genere dar mai ales celui de carte care a fost raspandit in presa romaneasca din timpul totalitarismului si era inca predominant in pginile ziarelor de la inceputul lui 1990. Pentru tendita de evitare sistematica a frazei vii, aenuntului complet, cu un verb care sa fixeze actiunea in timp si in spatiu si sa-i evoce agentii individualizati, stau martore sutele de titluri din anii ’50-’80, de genul „Bogat si inksufletitor raport muncitoresc”, „O arta a constiintei patriotice, revolutionare”.

Dupa decembrie 1989, modelul ultra-uzat a continuat sa apara, nu intamplator insotit de metaforismul conventional si rudimentar: „ Initiativa fiecarui taran, << rasadul>> cel mai pretios din gradinile de legume” ( Adevarul, 27.01.1990).

Prezenta verbului intr-un titlu e simptomatica pentru definrea unei atitudini de aderare la real si de individualizare a actului de comunicare. Se stie ca doar enuntul are valoare de adevar: titlurile nominale risca sa ramana in domeniul sensurilor abstracte si generale, al potentialitatilor care nu ating criteriul adevarului – al corespondentei cu realitatea. E foarte normal ca un text teoretizant sa se intituleze „Cateva intrebari” (RL 4.02.1990) sau „Dialogul intolerantei” (Adevarul 4.02.1990).

Titlul narativ

Tiparul titlului narativ, folosit intens in presa romaneasca din ultimul deceniu al secolului XX cuprinde, intr-o propozitie sau int-o fraza scurta, rezumatul unei povesti simpe cu personajele sale principale.

Titlurile in trei timpi, impuse chiar de la aparitia sa (in 1992) de cotidianul Evenimentul zilei si imitate apoi de multe alte publicatii in cautare de succes la un pblic cat mai larg, rezuma stirea in forma unei micro-naratiuni centrate pe insolit, pe contraste, pe contrazicerea asteptarilor cititorului. Circumstantele evocate de la inceput il implica pe cititor in poveste, oferindu-i un punct de contact cu lumea textului, din propria-i experienta practica ori culturala: „In ziua alegerilor, /Gavrila Zih din Arad s-a aruncat de pe un viaduct direct in cap” (EZ 86,1992,2), „La 8 km de Mircesti, /Val de sinucideri intr-o linistita comuna ieseana” (EZ 190, 1993,2).

Circumstanta temporala si cea locala din exemplele de mai sus functioneaza mai mult ca temen de contrast: ele incep prin a activa experienta cliseizata a cititorului (in ziua alegerilor lumea merge cuminte la vot, la Mircesti e lunca idilica in care Alecsandri scria frumoase poezii), pe fundalul careia se produce surpriza, faptul care contrzice regula: in loc sa mergi la vot, te arunci in cap; zona idilica e bantuita de forte malefice.