Societatea Organizațiilor

1. Cultura, cunoastere, socializare

a) Avatarurile conceptului de cutura

b) Cultura si civilizatie

Cultura reprezinta ansamblul creatilor si valorilor realizate de oameni în conditii istorice specifice în diferite domenii specifice ale creatiei valorice (arta, stiinte, manifestari comportamentale, opere, etc.) Aceasta poate fi de doua feluri; cultura spirituala: ansamblul valorilor si creatiilor în plan spiritual: arte, religie, filosofie, morala si cultura materiala: care cuprinde acelasi univers de valori, creatii, în modul în care s-au realizat, în care s-au exprimat în realizari materiale nemijlocite. În geneza si functionalitatea culturii regasim patru momente: momentul cognitiv, momentul creativ, momentul comunicational si momentul praxiologic, dar despre acestea au discutat mai pe larg colegele mele (Oltean si Bârza) în primul curs destinat acestei teme.

Civilizatia este obectivarea în mijloace tehnice, în productie, în sisteme de comunicatii, de sanatate, de învatamânt, de conditii de locuit, de alimentatie, de acces la cuceririle cunoasterii existente într-un stadiu istoric al dezvoltarii societatii.

În opinia noastra ruptura dintre cultura si civilizatie, chiar daca nu este un totala, si cu atât mai putin clara, s-a produs în momentul în care omul a devenit din culegator, cultivator si a avut nevoie de unelte. În acel moment, omul nu si-a mai exprimat propriile sentimente artistice în creatia sa ci a cautat prin munca sa-si satisfaca necesitatile si sa-si usureze munca. De aici înainte, uneltele, obiectele nu mai aveau un scop pur decorativ, cu un element estetic intrinsec ci capatasera un scop pur functional.

În cursul de cultura si civilizatie al lui Dumitru Ciocoi Pop, paginile 9 si 10 se dau culturii si civilizatiei urmatoarele definitii: cultura: totalitatea valorilor materiale si spirituale create de omenire, si institutiile necesare pentru comunicarea acestor valori iar civilizatia nivel de dezvoltare materiala si spirituala a societatii într-o epoca data, a unui popor, a unui stat etc.

c) De la cunoasterea teoretica la managementul cunoasterii

Pentru Platon, însusi numele de om exprima dorinta de a cunoaste. Acest nume, ¬½¸Á¿À¿Ã (antropos) arata ca, în vreme ce toate celelalte vietuitoare nu cerceteaza, nu compara, si nu examineaza nimic din ceea ce vad, omul, de îndata ce a vazut  ÌÀ¿Àµ, aceasta înseamna  a si examinat si judecat ceea ca a vazut (ÌÀ¿Àµ½)

Acest motto, în contextul initial (Platon: Cratylos) se vrea doar o ilustrare a modului în care se construieste un nume, modificând diverse cuvinte (pentru om un verb  a judeca) însa dezvaluie o întelegere adânca a ceea ce este specific omului în existenta sa.

În plus Aristotel îsi începe lucrarea sa Metafizica prin cuvintele Toti oamenii a în firea lor dorinta de a cunoaste însa despre acest lucru ne-ati vorbit dumneavoastra la curs asa ca discutia nu-si mai are locul.

d) Conceptul de socializare

Socializarea este un proces de interactiune sociala prin care individul dobândeste cunostiinte, valori, atitudini si comportamente necesare pentru participarea efectiva la viata sociala. Prin intermediul socializarii, societatea se reproduce în configuratia atitudinala si comportamentala a membrilor sai. Socializarea este modalitatea prin care un organism biologic e transformat într-o fiinta sociala capabila sa actioneze împreuna cu altii

Am dori sa mai mentionam aici ca materiale referitoare la socializare si teorii despre aceasta se regasesc si în cartea Teorii ale comunicarii de masa însa aceasta este la îndemâna tuturor asa încât este redundant sa ne mai oprim si noi asupra lor.

e) Teorii ale socializarii:

ü Functionalismul sistemic este teoria care pune bazele sociologiei eduacatiei ca stiinta, însa pe noi ne intereseaza aici doare aspectele de sociologie generala asa ca ne vom opri doar la acestea. Teoria functionalismului sistemic a fost propusa de Talcott Parsons (1901  1979). Organizarea societatii se reproduce în organizarea interna a personalitatii prin procesul producerii eului social (internalizare) si a celor de institutionalizare. Punctul de plecare ai socioiogiei (individualiste) parsonsiene este actorul (agentul) actunii. Obiectul sociologiei este, în consecinta, actiunea sociala, definita ca un comportament uman caruia autorul sau (ego) îi atribuie un sens subiectiv si prin care el îsi exercita o anumita influenta asupra altui comportament (alter ego) al unui partener al sau; subiectul (actorul) poate fi individual si/sau colectiv, capabil sa produca si sa comunice semnificatii (asadar comunicarea e simbolica). Prin urmare schema actiunii sociale are urmatoarea structura: ego - alter ego si relatia dintre ei care, împreuna, alcatuiesc un sistem al actiunii. Autorul actiunii (agentul) este simultan si actor (cu nevoile, scopurile aspiratiile si idealurile sale), si obiect al actiunii. Aceasta se produce întotdeauna într-un anumit cadru, environment, care cuprinde un ansamblu de obiecte fizice si sociale care exercita presiuni (constrângeri, în sens durkheimian) asupra subiectului-actor. Actiunea umana este culturala prin aceea ca semnificatiile si intentiile privind actele actiunii sunt structurate în termeni de sisteme simbolice, centrate în general în jurul limbajului. Sistemul social este un ansamblu ce cuprinde trei subsisteme: subsistemul organismului, suport (material) al comportamentului; subsistemul personalitatii si subsistemul cultural.