Asfaltul

Se spune deseori că la întrebările cele mai simple răspunsurile nu sunt întotdeauna îndeajuns cunoscute. Una dintre întrebările de acest gen ar putea fi și aceasta: „ce este asfaltul și care este istoria acestui material?” Răspunsurile inginerilor vor trebui însă corelate întotdeauna cu ale istoricilor pentru o argumentare completă și exigentă în același timp. Un articol publicat de John Davis, în revista „Asphalt magazine” readuce în discuție istoria asfaltului și contribuția acestuia la dezvoltarea și progresul umanității:

Sumerienii foloseau asfalt între anii 3200 și 2900 î.Hr

Cercetările arată faptul că prima utilizare a asfaltului a aparținut probabil locuitorilor văii râului Eufrat din sud-estul Mesopotaniei (Irak), adică în teritoriile numite Sumer sau Accad, iar mai târziu Babilon. În această regiune s-au descoperit numeroase depozite naturale de asfalt, între râul Nil din Egipt și râul Indus din India. O veche legendă spune că, regele Sargon de la Accad, pe când era copil, a fost așezat într-un coș de trestie izolat cu asfalt de către mama sa , Itti-Bd și pus în apele râului Eufrat în jurul anului 3800 î.Hr. Această legendă corespunde îndeaproape cu cea a lui Moise, utilizând același tip de coș impregnat cu asfalt dar, de data aceasta, pe râul Nil. Primele utilizări ale asfaltului au fost împreună cu cele ale cărămizilor pentru construcția de clădiri, trotuare, podele interioare, scări, băi și canale impermeabilizate etc. Excavările de la Teli-Asmar, la 50 de kilometri nord-est de Bagdad, pe malul estic al râului Diyala arată faptul că sumerienii au folosit asfaltul la construcția clădirilor între anii 3200 și 2900 î.Hr. Mortar compus din „mastic de asfalt” (asphalt mastic, nota autorului) a fost găsit și în săpăturile de la Ur, Uruk și Tello, în vecinătatea râurilor Eufrat și Tigris. În aceeași regiune, la Khalaje săpăturile au descoperit pardoseli compuse din mastic asfaltic de 3 până la 5 inci grosime precum și cărămizi de lut îmbibate cu asfalt.

Asfaltul în Biblie

Istoricii cred că Noe a folosit asfaltul în construcția chivotului. Textul biblic ne informează că Arca a fost tratată cu o „smoală” (o substanță bituminoasă) în interior și exterior. De asemenea, canoele și bărcile utilizate în primele zile au suferit același proces de etanșare și impermeabilizare . „Cartea Genezei” ne spune că atunci când se construia Turnul Babel, în jurul anului 2000 î.Hr. „se foloseau cărămizi, piatră și zgură pentru mortar”. În „Septvaginta”, versiunea greacă a Bibliei, cuvântul „slime” este tradus „asfalt” iar în versiunea latină „bitum”. Există și alte referiri în scripturile creștine la ceea ce acum știm că era asfalt. Al doilea capitol al „Exodului” precizează faptul că „basket of bulrushes” (coș din plante umede) în care Moise a fost pus de către mama sa a fost impermeabilizat cu asfalt. Versetul trei ne spune: „și când nu a mai putut să-l ascundă a luat un coș de „plante umede” (bulrushes) peste care a aruncat un șuvoi de smoală și apoi a pus copilul în el, pe marginea râului” .

Asfaltul în Babilon - Primul „cod” al construcțiilor

Babilonienii erau recunoscuți drept constructori excepționali. Regii babilonieni au construit căi rutiere, baraje împotriva inundațiilor râului Eufrat, cimitire, palate grandioase etc. Regele babilonian Khammurabi a impus un „cod al constructorilor” în anul 2000 î.Hr. în care arăta beneficiile și costurile comparative ale acoperișurilor caselor cu „mastic bituminos” și al impermeabilizării bărcilor cu același material. Excavațiile din Babilon au scos la suprafață cărămizi „lipite” cu asfalt care au rezistat mii de ani. Aceste săpături au dus la descoperirea unei plăci mari din piatră cu un mesaj care descrie activitățile de constructor ale regelui Nabucadonosor. Se dezvăluie astfel că tatăl regelui Nabucadonosor a construit un dig de protecție din cărămizi de lut pentru a împiedica apele Eufratului să-i inunde palatul. Se pare însă că doar aceste cărămizi uscate din lut nu au reținut apele motiv pentru care regele a căutat o altă soluție. Pe această placă din piatră Nabucadonosor scria: „Pentru protecție am construit doi pereți masivi de asfalt și cărămidă, cu o lungime de 490 de metri, dincolo de Nimitti Bel. Între cele două ziduri am construit reședința regală din asfalt și cărămizi”. Regele Nabucadonosor nu a încetat niciodată să construiască, la cele mai multe dintre lucrările sale folosind asfalt. A construit și un pod lung de 370 de picioare la care pilele au fost realizate din cărămizi arse rânduite cu mastic din asfalt. A construit, de asemenea, canale uriașe folosind un amestec de sol argilos, asfalt și pietriș pentru deversarea apelor reziduale din cetatea Babilon.