Depoul de locomotive Petroșani

Începerea construcţiei căii ferate Simeria –Petroşani în anul 1867 , lucrare cu o lungime de 78,7 km terminată în 1870 , a ridicat şi o problemă de ordin organizatoric şi anume cea a existenţei unui depou necesar pentru locomotivele ce deserveau acest traseu, ca urmare tot în acea perioadă se construieşte primul depou din Petroşani .

Acesta avea o formă dreptunghiulară şi era prevăzut cu trei linii , dintre care două cu o capacitate de opt locomotive şi foloseau la remizarea şi ţinerea sub presiune a locomotivelor de serviciu ,iar a treia era destinată reparării .

La capătul dinspre Livezeni al depoului se găsea o platformă care servea la întoarcerea manuală a locomotivelor de către personalul de locomotivă .

Alimentarea cu apă a depoului era făcută prin cădere liberă de pe valea Maleia , prevăzută la bifurcaţie cu un separator cu decantare , supravegheat şi deservit de personal instruit , înzestrat cu locuinţă de serviciu .

De la decantor printr-o conductă subterană ce traversează oraşul , apa ajungea la castelul de apă prevăzut cu două rezervoare .

Creşterea producţiei de cărbune a dus la deschiderea unor căi ferate locale cum ar fi calea ferată îngustă Petroşani-Petrila construită în 1869 şi prelungită până la Lonea în 1892 . Tot în 1892 se construieşte calea ferată Petroşani-Lupeni .

Creşterea numărului de trasee deservite , corelată cu creşterea continuă a cantităţii de cărbune extrasă şi care urma a fi transportată , a dus la creşterea numărului de locomotive şi din acest motiv a apărut necesitatea construirii unui nou depou .

Datorită situaţiei geografice specifică Petroşaniului , noul depou nu putea fi construit pe platforma staţiei (gării ) , soluţia propusă constând în exproprierea unui teren situat nu departe de vărsarea pârâului Băniţa în Jiul de Est . Terenul respective aparţinea unor localnici ai Petrosului , comuna Baru Mare . Exproprierea s-a făcut între proprietari şi conducerea administrativă a căilor ferate .

Existenţa terenului a dus la demararea lucrărilor la construcţia noului depou în anul 1912. Noua clădire a remizei este de formă circulară prevăzută cu un număr de 22 de linii şi tot atâtea canale de vizitare . Toate liniile din remiză converg către placa de întoarcere , care până în 1949-1950 era manipulată manual . După această dată acţionarea se face cu ajutorul unui motor electric .

Platforma de intoarcere a locomotivelor actionata electric

Pentru pomparea şi depozitarea apei necesare s-a construit casa de pompe şi castelul de apă ( 1912 ) mărginite de două surse bogate de apă , Jiul de est şi pârâul Băniţa. Rezervorul castelului are o capacitate de 300m³ .

În 1965-1967 vechiul sistem de pompare a apei realizat prin două pompe de tip ,,Wortington” acţionate cu abur sunt înlocuite cu pompe acţionate electric .

După darea în funcţie a spălătoriei de cărbune Petrila în anul 196 , pomparea apei din Jiul de Est a fost întreruptă , iar pentru asigurarea necesarului de apă a fost construit un baraj cu stăvilar reglabil , pe pârâul Băniţa.