Dezvoltarea Durabilă în Transporturi

INTRODUCERE

"dezvoltarea durabilă este dezvoltarea care urmăreşte satisfacerea nevoilor rezentului,

fără a compromite posibilităţile generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi"

Dezvoltarea durabilă promovează conceptul de conciliere între progresul economic şi social fără a pune în pericol echilibrul natural al planetei.

Dezvoltarea durabilă a fost gândită ca o soluţie la criza ecologică determinată de intensa exploatare industrială a resurselor şi degradarea continuă a mediului şi caută în primul rând prezervarea calităţii mediului înconjurător.

În prezent, conceptul s-a extins asupra calităţii vieţii prin repartizarea bogăţiei între ţările dezvoltate şi cele mai puţin dezvoltate, asigurarea unui trai decent milioanelor de bărbaţi, femei şi copii aflaţi în pericol, acolo unde planeta pare deja asfixiată de exploatarea excesivă a resurselor naturale, dar mai ales cum să facem să transmitem o planetă sănătoasă generaţiilor viitoare.

Obiectivele Strategiei pentru Dezvoltare Durabilă a Uniunii Europene:

o Limitarea schimbărilor climatice şi a costurilor şi efectelor sale negative pentru societate şi mediu;

o Să ne asigurăm că sistemul nostru de transport satisface nevoile economice, sociale şi de mediu ale societăţii noastre, minimizând impacturile sale nedorite asupra economiei, societăţii şi mediului;

o Promovarea modelelor de productie şi consum durabile;

o Îmbunătăţirea managementului şi evitarea supraexploatării resurselor naturale, recunoscând valoarea serviciilor ecosistemelor;

o Promovarea unei bune sănătăţi publice în mod echitabil şi îmbunătăţirea protecţiei împotriva ameninţărilor asupra sănătăţii;

o Crearea unei societăţi a includerii sociale prin luarea în considerare a solidarităţii între şi în cadrul generaţiilor, asigurarea securităţii şi creşterea calităţii vieţii cetăţenilor ca o precondiţie pentru păstrarea bunăstării individuale;

CAPITOLUL 1

DEZVOLTAREA DURABILĂ A TRANSPORTURILOR

GENERALITĂŢI

1.1 Scurt istoric

Cele mai multe dintre instrumentele și conceptele de transport durabil au fost elaborate cu mult timp în urmă. Mersul pe jos, primul mod de a călători, este de asemenea cel mai durabil. Primele autobuze publice au fost inventate de Blaise Pascal în 1662, ceea ce a dus la aparitia termenului de transport pubilc. Primul tramvai cu pasageri a fost pus in mişcare în 1807 și primul serviciu feroviar de călători în 1825. Bicicletele cu pedale datează din anii 1860. Acestea au fost singurele opţiuni de transport personal disponibile pentru majoritatea oamenilor din țările de Vest înainte de al doilea război mondial, și rămân singurele opțiuni pentru cei mai mulți oameni din lumea în curs de dezvoltare. Mărfurile şi materialele au fost puse în mişcare prin puterea umană, animală sau cu ajutorul şinelor.

Perioada postbelică a fost prosperă, aducând averi şi bogăţii, implicând cererea unor mijloace de transport mult mai avansate, atât pentru oameni cât si pentru bunuri. Numărul de vehicule rutiere în Marea Britanie a crescut de cinci ori între 1950 și 1979, cu tendințe similare din alte țări de Vest. Cele mai bogate ţări şi oraşe au investit masiv în drumuri şi autostrăzi mari şi bine proiectate, acestea fiind considerate esențiale pentru a susține creșterea economică. Planificarea transporturilor a devenit o ramură de inginerie civilă și a încercat să elaboreze o capacitate de drumuri suficientă pentru a asigura nivelul prognozat de creștere a traficului la un nivel acceptabil de congestionare a traficului - o tehnică numită "prezice și furnizează". Investițiile publice în tranzit, mersul pe jos și cu bicicleta au scăzut dramatic în Statele Unite, Marea Britanie si Australia, cu toate că acest lucru nu a avut loc în aceeași măsură în Canada sau Europa continentală.

Îngrijorarea cu privire la durabilitatea acestei abordări a devenit larg răspândită în timpul crizei de petrol din 1973 și criza de energie din 1979. Costurile ridicate şi disponibilitatea limitata de combustibili au dus la o renaștere de interes pentru alternative. Inovaţiile în transport din această perioadă includ benzi de circulaţie pentru vehicule mari, sisteme auto speciale la nivel municipal și gestionare a cererii de transport. Singapore a implementat taxarea congestiei din trafic la sfârșitul anilor 1970. Prețurile relativ scăzute și stabile pentru petrol în perioada 1980 și 1990 au dus la creșteri semnificative ale călătoriilor cu automobile personale din anii 1980 până în 2000, atât direct, pentru că oamenii au ales să utilizeze mașina mai des și pentru deplasări mai mari, și indirect, deoarece orașele au dezvoltat suprafețe de locuințe mai întinse, aflându-se la o distanţă mare de magazine și de locurile de muncă, ceea ce astăzi numim dezvoltare urbană. Tendințele în logistica transportului de mărfuri, inclusiv mișcarea de la calea ferată și transportul maritim de coastă la transportul rutier de mărfuri și o cerință pentru livrări rapide, a însemnat că traficul de marfă a crescut mai rapid decât traficul general de vehicul.

În același timp, bazele academice ale abordării "prezice și furnizează" la mijloacele de transport au fost puse la îndoială, în special de către Peter Newman într-un set de studii comparative ale orașelor și a sistemelor de transport datând de la mijlocul anilor 1980.