Inter-modal communications networks

1.INTRODUCERE

Transportul de mărfuri este o componentă de bază a economiei. El stă și la baza producției, comerțului, activităților de consum, asigurând deplasarea și disponibilitatea materiilor prime și produselor.

Statisticile înregistrate după anul 2000 au indicat un dezechilibru între modurile de transport utilizate pentru deplasările mărfurilor. Parcursurile de transport rutier au crescut semnificativ, în timp ce parcursurile de transport feroviar au descrescut. În condițiile în care transportul rutier a devenit predominant și consecințele acestei tendințe s-au agravat (congestie, poluare, creșterea numărului de accidente), transportul intermodal este considerat o soluție pentru echilibrarea repartizării modale pe piața transporturilor.

Transferarea deplasărilor rutiere pe distanțe mari în sistemul feroviar, și acolo unde este posibil transferarea către sistemul de transport fluvial, poate conduce la ameliorarea efectelor negative ale intensificării transporturilor rutiere. Realizarea acestui obiectiv necesită însă investiții importante pentru construirea și exploatarea terminalelor intermodale. Deoarece tranzitarea și prelucrarea fluxurilor în terminale conduc la costuri suplimentare de transfer, funcțiile și eficiența acestor terminale este esențială pentru dezvoltarea transportului intermodal. Acestea sunt o parte din argumentele care demonstrează necesitatea cercetărilor privind rețeaua transporturilor intermodale și dezvoltarea modelelor matematice și de simulare pentru amplasarea terminalelor.

Proiectarea unei rețele de transport intermodal, care să permită înlocuirea transportului rutier pe distanțe mari, necesită aplicarea modelelor matematice și de simulare pentru rezolvarea următoarelor probleme:

- determinarea amplasării terminalelor în care se face transferul dintre modurile de transport;

- determinarea solicitării rețelelor modale;

- determinarea capacității terminalelor.

Acest tip de transport cuprinde următoarele etape: transportul rutier inițial pentru colectarea mărfurilor, transbordarea

unităților de încărcătură în terminalul origine, transportul feroviar pe cea mai mare parte a distanței, transbordarea unităților de încărcătură în terminalul destinație și transportul rutier final pentru distribuția mărfurilor (fig. 1). În cazul transportului intermodal la care participă transportul maritim lipsește cursa inițială sau finală de transport rutier. Fiecare terminal constituie un punct de colectare și distribuție a unităților de încărcătură cu originea și destinația în regiunea servită de acesta.

Procedurile aplicației permit evaluarea indicatorilor pentru transport intermodal și compararea lor cu indicatori obținuți în sistemul rutier, pentru relații similare.

2. STRUCTURA MODELELOR REȚELELOR DE TRANSPORT INTERMODAL

Competitivitatea transportului intermodal depinde de amplasarea terminalelor și de costurile de transfer.

Pentru rezolvarea problemei amplasării terminalelor intermodale este necesară o mulțime de puncte potențiale de amplasare, precum și matricea fluxurilor și a costurilor. În cazul unei rețele de mari dimensiuni numărul punctelor potențiale este mare, făcând imposibilă rezolvarea problemei amplasării printr-o metodă deterministă. De aceea trebuie rezolvată problema selectării punctelor potențiale pentru amplasarea terminalelor (Arnold et al. 2002). După determinarea punctelor potențiale, se estimează matricea cererii și matricea costurilor, date care vor reprezenta intrări în problemele de amplasare.

Principalele etape parcurse în selecția punctelor potențiale pentru amplasarea terminalelor sunt:

- Determinarea distanțelor minime dintre terminale pentru care transportul intermodal devine competitiv. Se recomandă adecvată valoarea 300 km ca distanță minimă pentru transportul intermodal (ECMT 1998, UIRR 2000). În matricea cererii se vor selecta perechile origine- destinație amplasate la distanțe mai mari de 300 km.

- Selectarea categoriilor de mărfuri care pot fi orientate către transportul intermodal; unul din principalele obiective ale modelării este acela de identificare a fluxurilor de transport care pot fi transferate din sistemul rutier în cel intermodal. De aceea trebuie identificate fluxurile pentru categoriile de mărfuri care sunt adecvate transportului intermodal.

- Alocarea fluxurilor pe itinerarii și ierarhizarea nodurilor din punct de vedere al fluxurilor; în această etapă se alocă fluxurile pe itinerarii și se identifică cele mai importante coridoare și nodurile de pe aceste coridoare.

- Stabilirea tipurilor de terminale pentru nodurile selectate; deoarece se pot utiliza mai multe categorii de terminale, pentru nodurile selectate în etapa anterioară trebuie stabilită categoria în care se încadrează fiecare. Clasificarea se poate realiza în funcție de volumul total de unități de încărcătură alocate terminalului, precum și de alte criterii (distanța minimă între terminalul propus și un terminal existent, distanța minimă între terminalul propus și un port, distanța maximă între terminalul propus și un nod feroviar etc.).

- Stabilirea zonei de influență pentru fiecare terminal și evaluarea fluxului care poate fi alocat unui terminal; în urma studiilor realizate în cadrul proiectului Recordit s-a stabilit valoare 50 km ca distanță maximă pentru transportul rutier inițial până la terminalul origine și transportul rutier final de la terminalul destinație la beneficiar (Recordit, 2001).

- Estimarea fluxurilor de mărfuri între punctele potențiale; fiind definită zona de influență a terminalelor, se pot determina punctele de cerere alocate fiecărui teminal. Pe baza cererii, determinate în zona de influență a fiecărui terminal potențial, se poate defini matricea fluxurilor de unități de încărcătură [Qij].

- Estimarea costurilor de transport pentru fiecare pereche de puncte potențiale; după determinarea distanțelor pentru fiecare pereche de terminale potențiale, se determină matricea costurilor de transport, în funcție de costurile unitare.