Extras din referat
Capitolul I.
Obiectul răspunderii transportatorului
Răspunderea transportatorului-cărăuş în contractul de transport de mărfuri este în primul rând reglementat de dispoziţiile art. 425 din Codul comercial, care prevede că transportatorul este – direct răspunzător de pierderea sau stricăciunea lucrurilor care i-au fost încredinţate spre transport din momentul în care primeşte până la acela al predării lor destinatarului.
Regimul juridic al răspunderii este statornicit de reglementările din dreptul comun, prin dispoziţiile codului civil alături de prevederile codului comercial. Art.1073-1090 Cod civil reglementează răspunderea contractuală, art. 998-1000 cod civil, în cazul unui delict sau cvasidelict, iar art. 420, 423, 425 şi următoarele Cod comercial.
Cauzele răspunderii transporatorului rutier sunt enumerate de art.17 pct.1 din Convenţia C.M.R. de la Geneva . Textul menţionat are în vedere următoarele trei fapte specifice, imputabile eventual transportatorului, caracterizându-le totodată pe unele dintre ele detaliat în art. 20 şi 21 şi anume: pierderea totală sau parţială a mărfii; avarierea acesteia; întărzierea în eliberarea încărcăturii la destinaţie. Oricare dintre menţionatele acţiuni sau inacţiuni se analizează, în cadrul elementelor constitutive ale răspunderii, ca fapte contractual ilicite.
Contractul de Transport rutier se aplică reglementarea uniformă oferită de Convenţia de la Geneva din 19 Mai 1956 şi Convenţia Vamală relativă la transportul internaţional de mărfuri sub acoperirea carnetelor TIR de la Geneva.
În transportul de mărfuri, cărăuşul îşi poate angaja răspunderea faţă de celălalt contractant, cît şi faţă de terţe persoane.
Faptele cărăuşului care au ca rezultat prejudicierea unor terţi, în afara contractului de transport, ţin de domeniul răspunderii delictuale.
În această sferă intră o gamă largă de accidente: coliziunea cu un mijloc de transport aparţinând altui proprietar, avarierea infrastructurii unui post ori a unui canal navigabil, eşuarea unei nave maritime sau fluviale, uciderea unui pieton de către un autocar, prăbuşirea unui avion pe un imobil locuit.
Raporturile dintre autorul delictului civil şi persoana prejudiciată cad sub incidenţa art. 998 şi urm cod civil.
Fapta cărăuşului care încălcându-şi obligaţiile convenite, aduce prejudicii cocontractului, fie călător, fie expeditor sau destinatar al mărfii, angajează răspunderea contractuală, ca temei al reparării pagubei cauzate.
Răspunderea contractuală a cărăuşului individual şi a întreprinderii de transport
Premisa generală a răspunderii contractuale o constituie contractul de transport:
- Este valabil din punct de vedere juridic;
- Există raporturi nemijlocite între păgubit şi cărăuş
- Prejudiciul rezultă din neexecutarea totală sau parţială a unei obligaţii contractuale.
Răspunderea cărăuşului individual şi a întreprinderiii de transport este angajată atunci cînd:
- există o faptă păgubitoare produsă de cărăuş;
- cărăuşul este vinovat;
- exepeditorul sau destinatarul au suferit un prejudiciu;
- există o legătuă cauzală între fapta păgubitoare şi daună.
a) Fapta păgubitoare produsă de cărăuş. Poate fi o acţiune sau inacţiune ce provoacă daune cocontractantului. De regulă, răspunderea cărăuşului ia naştere din fapte comisive. Fapta cărăuşului trebuie să aibă natură juridică.
b) Vinovăţia cărăuşului. Răspunderea contractauală a cărăuşului poate fi angajată dacă în săvărşirea unei fapte păgubitoare ilicte a acţionat cu vinovăţie. În cadrul contractului de transport vinovăţia cărăuşului prezintă forma culpei, constând într-o imprudenţă sau o neglijenţă a acestuia.
c) Existenţa prejudiciului. Denumit de asemenea pagubă sau daună, este rezultatul faptei ilicte a cărăuşului şi poate fi material sau moral.
Paguba materială constă în lezarea unui drept sau unui interes material al expeditorului sau destinatarului şi include paguba efectivă, cât şi câştigul nerealizat.
Prejudiciul moral constă în vătămarea unui interes personal nepatrimonial, fiind susceptibil de preţuire bănească. Expeditorul sau destinatarul poate cere repararea unui prejudiciu care îndeplineşte următoarele condiţii:
- este cert:
- este personal;
- suferit direct;
- previzibil în momentul perfectării acordului de voinţă a părţilor.
d) Există o legătură cauzală între fapta păgubitoare şi daună.
Cărăuşul este obligat să repare paguba numai dacă este provocată efectiv de fapta sa ilictă. Cerinţa menţionată este expres enunţată de art.998 şi 999 cod civil.
Cărăuşul poate fi chemat să răspundă şi pentru fapta altuia în temeiul art.1012, 1473, 1624 cod civil şi art.423 cod comercial.
Răspunderea cărăuşului pentru alte persoane în raporturile sale cu expeditorul sau destinatarul prezintă o natură contractuală şi nu delictuală.
Momentul iniţial al răspunderii cărăuşului pentru mărfurile primite se angajează de la data aplicării ştampilei proprii pe documentul de transport.
Întreprinderile de transport aflându-se în stare permanentă, ofertă faţă de client, îşi asumă obligaţia de accepta cererile expeditorilor fie profesionişti, fie ocazionali.
Bibliografie
Literatură juridică
1. Aurelia Cotuţiu, Georgeta Valeria Sabău, Dreptul Transporturilor, Ed. All Beck, Bucureşti, 2005.
2. Florin Fănişi, Dreptul Transporturilor –Note de curs, Ed. Fundaţiei România de Măine, Bucureşti, 2000.
3. Gheorghe Filip, Cristina Badea, Mihai Manoliu, Dreptul Transporturilor, Ed. Junimea, Iaşi, 2002.
4. Octavian Căpăţănă, Dreptul Transporturilor-Transporturile rutiere interne şi internaţionale, Ed. Lumina Lex, Bucureşti, 1997.
Legis
1. CONVENŢIA C.M.R - Geneva 19 Mai 1956 referitoare la contractul de transport internaţional de mărfuri pe soşele.
2. Ordonanta de Urgenţă nr 109/2005 privind transporturile rutiere, publicat in M. Of. partea I nr.655/22.07.1995.
3. Legea nr.102/2006, publicată în Monitorul Oficial al României nr. 398 din 9 Mai 2006.
Preview document
Conținut arhivă zip
- Obligatiile transportatorului.docx