Sistemul de frânare cu ABS

Sistemul ABS (engleza anti-lock braking system sau germana Antiblockiersystem) este un sistem pentru vehicule motorizate ce previne blocarea rotilor în timpul frânarii. Aceasta prezinta doua avantaje: permite soferului sa pastreze controlul directiei si scurteaza distanta de frânare

Istoric

Compania germana Robert Bosch GmbH (cunoscuta, mai popular, drept Bosch) dezvolta tehnologia ABS din anii 1930, dar primele automobile de serie care sa foloseasca sistemul electronic Bosch au fost disponibile în 1978. Au aparut prima data pentru camioane si limuzine nemtesti Mercedes-Benz. Ulterior sistemele au fost portate si pentru motociclete.

Initial, sistemele ABS au fost dezvoltate pentru aeronave. Unul din primele sisteme a fost Maxaret al companiei Dunlop, prezentat în anii 1950, si înca în uz pe unele modele de aeronave. Acesta a fost un sistem complet mecanic. A fost utilizat si pe automobile în anii 1960 (masina de curse Ferguson P99, Jensen FF si masina experimentala Ford Zodiac cu tractiune integrala) dar pentru automobile s-a dovedit scump si nu a fost în totalitate de încredere. Un sistem complet mecanic, cosntruit si vândut de Lucas Girling, a fost echipat din fabrica pe Ford Fiesta generatia a 3-a. S-a numit Stop Control System (sistemul de control al opririi).

Functionare

Un sistem ABS tipic e compus dintr-o unitate centrala electronica, patru senzori de viteza (unul pentru fiecare roata) si doua sau mai multe valve hidraulice pe circuitul de frânare. Unitatea electronica monitorizeaza constant viteza de rotatie a fiecarei roti. Când detecteaza ca una din roti se roteste mai încet decât celelalte (o conditie ce o va aduce în starea de blocare), misca valvele pentru a scadea presiunea în circuitul de frânare, reducând forta de frânare pe roata respectiva.

Eficienta

Pe suprafetele cu aderenta mare, uscate sau ude, majoritatea masinilor echipate cu ABS obtin distante de frânare mai bune (mai scurte) decât cele fara ABS. Un sofer cu abilitati medii pe o masina fara ABS ar putea, printr-o frânare cadentata, sa atinga performantele unui sofer începator pe o masina cu ABS. Totusi, pentru un numar semnificativ de soferi, ABS îmbunatateste distantele de frânare în varii conditii. Tehnica recomandata pentru soferi într-o masina echipata cu ABS, într-o situatie de urgenta, este sa se apese pedala de frâna pâna la fund si sa se ocoleasca eventualele obstacole. În asemenea situatii, ABS va reduce semnificativ sansele unui derapaj si pierderea controlului, mai ales cu masinile grele.

Pe zapada si macadam, ABS-ul mareste distantele de frânare. Pe aceste suprafete, rotile blocate s-ar adânci si ar opri automobilul mai repede, dar ABS-ul previne acest lucru. Unele modele de ABS reduc acest efect marind timpul de ciclare, lasând astfel rotile sa se blocheze în mod repetat, pentru perioade scurte de timp. Avantajul ABS-ului pe aceste suprafete este îmbunatatirea controlului masinii, si nu frânarea, desi pierderea controlului pe astfel de suprafete ramâne totusi posibila.

Odata activat, ABS-ul va face ca pedala sa pulseze. Unii soferi, simtind acest efect, reduc apasarea pe pedala si astfel maresc distanta de frânare. Aceasta contribuie la marirea numarului de accidente. Din acest motiv unii constructori au implementat sisteme de asistenta la frânare ce mentin forta de frânare în situatii de urgenta.

Controlul tractiunii

Echipamentul ABS poate fi folosit si pentru a implementa controlul tractiunii la accelerarea unui autovehicul. Daca, la accelerare, cauciucul pierde aderenta solului, ABS-ul poate detecta situatia si poate aplica frânele pentru a reduce accelerarea pentru recapatarea aderentei.

Constructorii vând de obicei aceasta ca pe o optiune separata, chiar daca infrastructura controlului tractiunii este în mare parte împartita cu cea a ABS-ului. Versiuni mai sofisticate pot controla acceleratia si frâna simultan, rezultând ceea ce Continental Teves si Bosch numesc Electronic Stability Control, respectiv Electronic Stability Program.