Terminale de mărfuri portuare - Modelarea fluxului de containere

1. Introducere.

1.1. Terminalele portuare de mărfuri

Un terminal de marfă poate fi definit ca orice facilitate în care mărfurile sunt asamblate sau dispersate. Ele nu pot călători în mod individual, ci în loturi. Marfa trebuie să fie consolidată într-un port sau într-o curte feroviară înainte de expedierea acesteia mai departe. Terminale pot fi, de asemenea, puncte de interschimb care implică același mod de transport. Terminalele pot fi, de asemenea, puncte de transfer între diferite moduri de transport, astfel încât mărfurile să fie expediate din America la Ruhr, Germania, pot călători pe calea ferată de la Cincinnati la portul din New York, încărcată pe o navă la Rotterdam și, apoi, plasate pe o barjă pentru livrare la Duisburg. Terminale de transport, prin urmare, sunt locații centrale și intermediare în circulația pasagerilor și a mărfurilor.

Definiție. Terminal de marfă - orice locație de transport de marfă unde, fie provine, se termină, sau este manipulat în procesul de transport. Terminalele de mărfuri sunt locații centrale și intermediare în circulația mărfurilor. Acestea necesită adesea facilități și echipamente specifice pentru a permite traficul pe care-l manevrăm.

Terminalele pot fi puncte de interschimb în cadrul aceluiași sistem modal și care asigură o continuitate a fluxurilor. Acest lucru este valabil mai ales pentru operațiunile aeriene moderne și de port cu hub-uri care conectează părți ale rețelei. Terminalele, cu toate acestea, sunt, de asemenea, puncte foarte importante de transfer între moduri. Camioanele de marfă livrează la terminalele de cale ferată, iar pe calea ferată este adusă marfa la docuri pentru încărcare pe nave. Unul dintre principalele atribute ale terminalelor de transport, internaționale și regionale deopotrivă, este funcția lor de convergență. Ele sunt într-adevăr, puncte obligatorii de trecere care au investit în localizarea lor geografică, care este, în general, intermediar pentru fluxurile comerciale. Astfel, terminalele de transport sunt fie create de centralitatea sau intermedierea locațiilor respective. În unele cazuri, terminale mari de transport, în special în porturi, conferă statutul de gateway sau hub la poziția lor, deoarece acestea devin puncte obligatorii de tranzit între diferitele segmente ale sistemului de transport.

1.2. Fluxurile de mărfuri prin transfer portuar

Pornind de la sensul fluxului de transfer se stabilește tipul acestuia, iar rutele pe care acesta se efectuează determină caracteristicile esențiale ale fluxurilor de mărfuri și a stării mărfurilor, rezultă că pentru a satisface în mod corespunzător transferul mărfurilor este necesar ca fiecare ruta în parte să satisfacă necesarul de transfer a fluxurilor parțiale și a fluxului total. Acest principiu de bază reprezintă esența funcțiilor corespunzătoare a întregului subsistem de transfer portuar, care trebuie să-și armonizeze si să-și adapteze permanent fluxurile parțiale pentru a asigura permanent cererea de transfer.

Fig.1.1. Schema interfeței generale a subsistemului de transport

Analizând fluxurile de transfer se pot determina locurile înguste asupra cărora trebuie acționat pentru a asigura corelarea subsistemelor și satisfacerea cerințelor de transfer. prin urmare, subsistemul de transfer are un caracter complex dictat de existența a numeroase fluxuri care se întrepătrund spațial și temporar și care se intercondiționează reciproc și caracterul dinamic dictat de variațiile momentane ale fiecărui flux în parte, ca și de existența unor perturbații care influențează variația în timp a acestora.

Rezultă deci că trebuie realizată în mod permanent o adaptare între fluxuri și în interiorul acestora pentru a asigura fiecăruia capacitatea necesară pentru prelucrarea necesităților de transfer pe porțiuni de fluxuri și pe total. Eliminarea locurilor înguste devine astfel o condiție implicată a optimizării subsistemului de transfer. Evident că nu se câștigă nimic prin mărirea capacității de transfer a unei porțiuni de flux sau chiar a unui flux parțial care deja are o capacitate suficientă, ci trebuie depistate și eliminate "ștrangulările" din flux care nu au fost elaborate cu metode suficient de exacte și operative care să asigure acest lucru, în condițiile unei eficiențe sporite a activității subsistemului.