Transmisiile Variabile Continue

Continuous Variable Transmission

Transmisiile Variabile Continue(CVT) sunt transmisii la care raportul vitezei de rotire a doi arbori cum ar fi arborele de intrare si cel de iesire a unui vehicul sau orice alta masina, poate fi variat continuu, oferind un numar infinit de rapoarte de transmisie, spre deosebire de transmisiile manuale la care numar rapoartelor de trasmisie este mic si foarte limitat.

Aceste transmisii sunt foarte apreciate datorita calitatilor lor de functionare in stransa legatura cu motorul. Aceste transmisii folosesc foarte eficient toata puterea si calitatile unui motor.Ele fac trecerea de la un raport de transmisie la altul foarte subtil, aproape nesesizabil, permitand in acelasi timp ca viteza masinii si turatia motorului sa ramana constanta si elimina pierderile de moment din hidroconvertizor. Aceste calitati imbunatatesc de asemenea si consumul de combustibil( cu pana la 20% in unele cazuri) si emisiile de din evacuare.

CVT cu Frecare

Cel mai cunoscut tip de CVT este cel cu frecare, la care doua corpuri sunt puse in contact in diferite puncte care variaza distanta fata de axa lor de rotatie, si care prin frecare transfera miscarea de la un corp la altul . De obicei mai apare si un al treilea corp: o roata sau o curea.

Cel mai simplu CVT este cel format dintr-un disc si o roata, in care roate se misca pe suprafata discului rotitor si poate in acelasi timp glisa in jurul axei sale longitudinale pentru a contacta discul la distante diferite fata de centrul discului. Forta de frecare joaca un rol foarte important la CVT-uri, momentul maxim transmis fiind:

, unde este momentul din arborele de iesire, este coeficientul de frecare dintre roata si disc, este forta normala de apasare este raza rotii sau discului de iesire. Coeficientul de frecare depinde de materialul folosit.

Puterea se poate pierde in doua moduri : prin deformarea componentelor cauzata de forte normale foarte mari care pot fi micsorate prin folosirea de materiale dure care nu se deformeaza sau materiale cu coeficient mare de frecare. Diferitele alunecari sunt cauzate de de arii mari de contact dintre componentele in rotatie, in acest caz de pata de contact dintre roata si disc. Marginea petei de contact apropiata de axa de rotatie a discului va rula pe o raza foarte mica fata de marginea indepartata axei de rotatie, ceea ce va cauza deformarea rotii si marginea petei de contact sa alunece. Alunecarea este eliminata prin folosirea unei unei roti dure care sa produca o pata mica de contact.

O constructie asemanatoare este cea formata dintr-un con si o roata, in care vechiul disc se inlocuieste acum cu un con. Avantajele folosirii conului sunt mici fata de de constructia cu disc, cu exceptia micsorarii alunecarii diferentiale a suprafetei de contact datorita micsorarii diferentei dintre raza parcursa din coltul cel mai apropiat pana la coltul cel mai indepartat al petei de contact. Alte contructii au folosit forme diferite dar acelasi principiu.

Constructiile mai avansate folosesc 3 corpuri in loc de 2. Aceste constructii au 2 avantaje: o crestere a raportului de transmitere si un desingn mai simplu. Indiferent de constructie rapoartul de transmisie depaseste unitatea, spre exemplu poate varia de la 1:5 la 5:1 facand necesara uneori folosirea a unui set secundar de roti sau chiar un mecanism planetar suplimentar.

Toate constructiile se bazeaza pe suprafete de contact toroidale, exceptie facand cea cu dublu con care isi permite doar avantajul formei.

Cea mai simpla constructie toroidala implica doua discuri coaxiale care se sprijina pe santuri inelare cu sectiunea de trecere semicirculara pe fata suprafetei. Montarea discurilor se face in asa fel incat centrele sectiunilor de trecere sa coiincida. Doua sau mai multe roti de raza egala cu raza sectiunii de trecere, sunt montate intre discuri, in asa fel incat axele lor sa fie perpendiculare cu axele discurilor.