Acordul European de Asociere a României la UE

Evoluţia cadrului juridic al relaţiilor României cu UE

După 1989, reintegrarea fluxurilor comerciale ale României în schimburile intraeuropene presupunea transformări esenţiale ale cadrului juridic şi instituţional al relaţiilor reciproce.

În condiţiile nerecunoaşterii oficiale a CEE de către România şi ale absenţei relaţiilor diplomatice, până în 1989 cadrul juridic şi instituţional al relaţiilor comerciale reciproce era cu totul insuficient. În absenţa unui acord comercial de ansamblu care să reglementeze relaţiile comerciale, au fost încheiate începând din 1975 o serie de acorduri sectoriale, cum au fost cele pentru :

- Produsele textile şi articole de îmbrăcăminte, încheiat în 1975 ;

- Produse siderurgice – 1977 şi pentru

- Produse industriale (altele decât textile şi siderurgice) – 1981

De asemenea, în 1980 a fost înfiinţată Comisia mixtă România – CEE. Acordurile respective s-au adăugat schemei comunitare de Preferinţe Vamale Generalizate, acordate României începând din 1974.

În conformitate cu principiile GATT, acordurile respective cuprindeau prevederi favorabile pentru România. Prin acesta ele au oferit cadrul minim necesar derulării relaţiilor reciproce până în decembrie 1989.

După această dată au fost stabilite relaţii diplomatice cu CEE, marcate prin deschiderea unei Misiuni permanente şi acreditarea primului ambasador român pe lângă CE, în mai 1990.

Ulterior, au fost reluate negocierile cu Comisia CE în cadrul cărora a fost convenit un prim Acord de Comerţ şi Cooperare comercială şi economic între România şi comunităţile europene (semnat la 22 oct 1990). El a intrat în vigoare în mai 1991, concomitent cu reacordarea SGP. Acest acord cuprindea stipulaţii privind :

- acordarea reciprocă a clauzei naţiunii celei mai favorizate

- aplicarea nivelului cel mai ridicat de liberalizare a schimburilor, conform reglementărilor GATT ;

- angajamentul CEE de eliminare progresivă a restricţiilor cantitative discriminatorii aplicate încă la unele produse româneşti şi

- creşterea posibilităţilor de acces a produselor româneşti pe piaţa CEE prin majorarea în fiecare an a contingentelor restrictive, până la eliminarea lor.

Prin conţinutul său, acest acord a completat şi a normalizat cadrul juridic al relaţiilor

comerciale dintre România şi CEE şi a creat premisele negocierii acordului de asociere.

Iniţiate în decembrie 1991 la Bucureşti, negocierile având acest scop s-au încheiat după 6 runde de tratative cu parafarea Acordului European şi a Acordului interimar de asociere a României la CEE, semnate la Bruxelles la 1 februarie 1993.

Acordul interimar a intrat în vigoare la 1 mai 1993. Menirea lui a fost de a oferi cadrul juridic de defăşurare a relaţiilor reciproce până la ratificarea de către toate ţările (UE şi România) şi intrarea în vigoare a Acordului European de asociere.

Titulatura completă a acestui document este: «Acordul European instituind o asociere între România pe de o parte şi Comunităţile Europene şi statele membre ale acestora pe de altă parte ». El a fost ratificat şi a intrat în vigoare la 1 febr. 1995.

Conţinutul Acordului de asociere

Acordul de asociere a României la UE cuprindea, după preambul, textul propriu zis şi 20 de anexe.

Textul a fost subdivizat în 9 titluri care se refereau la :

1 – dialogul politic

2 – principii generale

3 – libera circulaţie a mărfurilor (produse industriale, produse agricole, prelucrate şi pescuit)

4 – circulaţia lucrătorilor, dreptul de stabilire şi furnizarea de servicii

5 – plăţi, circulaţia capitalului, concurenţa şi armonizarea legilor

6 – cooperarea economică

7 – cooperarea cultural

8 – cooperarea financiară

9 – prevederi instituţionale.

Din simpla enumerare a titlurilor rezultă că Acordul a avut un caracter complex şi a abordat toate segmentele vieţii economice şi sociale.

În preambulul acordului au fost precizate premisele care au stat la baza adoptării lui. Ele se refereau în principal la:

- legăturile tradiţionale dintre România şi UE

- necesitatea şi voinţa de a întări aceste legături care să permită participarea Romîniei la procesul de integrare europeană.

- oportunităţile pentru o relaţie de o nouă calitate oferite de apariţia unei noi democraţii în România

- necesitatea de a continua şi finaliza cu asistenţă din partea UE tranziţia în România

- angajamentul României şi al UE de a liberaliza comerţul în concordanţă cu drepturile şi obligaţiile care decurgeau din GATT.