Comerțul internațional și comerțul invizibil

1.Noțiuni introductive privind comertul international si comertul invizibil

Comerțul internațional include totalitatea schimburilor de bunuri și servicii dintre două sau mai multe state.

Obiectul comerțului internațional este reprezentat de bunuri materiale și de servicii.

Comerțul exterior al unei țări cuprinde exportul, importul, reexportul și tranzitul.

Prin export se înțelege vânzarea de bunuri și servicii aparținând economiei unei țări, iar prin import, cumpărarea pentru economia națională de bunuri și servicii din alte țări. Exportul și importul de servicii mai poartă denumirea de export invizibil și import invizibil. Reexportul reprezintă activitatea desfășurată de persoane autorizate, de a cumpăra mărfuri din unele țări și de a le revinde în altele, cu sau fără indigenarea lor. Comerțul de tranzit constă în activitatea desfășurată de persoane autorizate, pentru transportul mărfurilor străine pe teritoriul național. Transportul poate fi substituit și comerțului invizibil.

Comerțul internațional, mai ales în ultimele decenii, a devenit unul din factorii determinanți ai creșterii economice. O expresia a acestei tendințe o constituie faptul că, în perioada 1951-1991, volumul comerțului mondial a sporit cu circa 10,5% pe an, față de numai 1-2% în perioada interbelică și 5-6% în anii de înflorire a liberului schimb de la sfârșitul secolului trecut.

Interdependența comerț-dezvoltare, bazată pe diviziunea internațională a muncii, se manifestă pe fondul unei dependențe reciproce a fluxurilor economice internaționale, ceea ce duce la tot mai strânsa intercondiționare dintre procesele naționale de creștere și evoluția pieței mondiale.

Evoluția comerțului internațional se caracterizează prin următoarele trăsături principale :

1. Tendința de creștere a exporturilor mondiale. În perioada 1960-1980, valoarea exporturilor mondiale a sporit peste 15 ori. Datorită recesiunii mondiale, în următorii trei ani, 1981-1983 a avut loc o scădere a comerțului mondial, urmată, începând din 1984 - de o înviorare. În 1986 a fost depășit nivelul din 1980, iar în anul 1991 comerțul mondial a fost cu 75% mai mare decât în 1980.

2. Accentuarea diversificării comerțului mondial

În perioada postbelică au apărut noi piețe (a ordinatoarelor, a microprocesoarelor etc.), iar în prezent se extinde piața internațională a roboților industriali. De asemenea, a sporit importanța comerțului cu brevete, ritmul său de creștere fiind mai ridicat decât cel al ansamblului comerțului internațional.

3. Creșterea ponderii țărilor industrializate în exporturile mondiale

Această tendință s-a manifestat în întreaga istorie a comerțului mondial. În perioada 1950-1985, ponderea țărilor dezvoltate industrializate în exporturile mondiale a crescut de la 60,8% la 65,6%, iar a țărilor în curs de dezvoltare a scăzut de la 31,1% la 23,9%; în anul 1991, ponderea țărilor industrializate în exporturile mondiale a fost de aproape 70%.

4. Înrăutățirea termenilor schimbului țărilor în curs de dezvoltare cu cele industrializate

Termenii schimburilor înseamnă ce cantitate de bunuri trebuie să exporte o țară pentru a putea importa aceeași cantitate de bunuri.

Dacă se iau în considerare numai țările în curs de dezvoltare nepetroliere, în perioada 1975-1993, după calculul UNCTAD, rezultă că acești termeni s-au deteriorat cu 47%. Cauza acestei evoluții constă în tendința de rămânere în urmă a prețurilor la produsele primare. În consecință, pentru o cantitate egală de produse, țările în curs de dezvoltare pot obține o cantitate mai mică de produse.

5. Adoptarea unor noi măsuri - tarifare și netarifare - de îngrădire a comerțului mondial.

Restricțiile tarifare cuprind diferite taxe vamale percepute asupra mărfurilor care se exportă; ele influențează prețul de vânzare al mărfurilor respective. Îngrădirile netarifare includ o sferă cu mult mai largă: restricții cantitative la import, taxe fiscale, stabilirea de norme obligatorii de calitate la import etc.

6. Aspectele ecologice au devenit factori importanți în negocierea unor înțelegeri comerciale regionale sau mondiale, ridicând probleme care trebuie să fie rezolvate în numai câțiva ani.

Astfel, obiectivele ultimelor negocieri în cadrul Organizației Mondiale a Comerțului (OMC) cuprind înlăturarea subvențiilor destinate agriculturii, reducerea barierelor comerciale netarifare și standardelor diferite pentru produse și reducerea pe cât posibil a restricțiilor asupra investițiilor străine.

7. Tendința de “tripolarizare” a schimburilor comerciale internaționale.

Comunitatea economică vest-europeană, împreună cu SUA și Japonia, au ajuns să totalizeze aproape trei sferturi din valoarea exporturilor mondiale.

8. În perioada postbelică, spre deosebire de perioadele anterioare, comerțul internațional a devansat ca ritm de creștere nu numai PNB sau PIB, ci și producția industrială și agricolă, la nivel mondial.

Aceasta înseamnă că, revoluția științifico-tehnică a imprimat o corelație nouă între dinamica exporturilor și a producției în sensul că, aceasta din urmă este devansată de exporturi, ceea ce, la scară internațională înseamnă devansarea producției mondiale de către comerțul internațional. În condițiile adâncirii diviziunii mondiale a muncii s-a accentuat specializarea și cooperarea internațională în producție, ceea ce a determinat realizarea pe calea schimburilor comerciale internaționale a unei cote părți tot mai mari din producția tuturor statelor.

9. Din compararea comerțului internațional cu evoluția rezervelor de aur și devize centralizate (la nivel de stat) ale lumii nesocialiste, rezultă că acesta, comerțul internațional, a devansat, atât ca ritm de creștere cât și ca volum valoric absolut, rezervele de aur și devize centralizate ale țărilor nesocialiste. Aceasta devine pentru o bună parte dintre state, o frână în calea dezvoltării comerțului exterior, agravându-le problema lichidității internaționale.

Pe parcursul anilor ’90, comerțul internațional a cunoscut o creștere rapidă, astfel încât în anul 1995, exportul mondial a ajuns la 4,3 trilioane $, o creștere cu 2% față de anul precedent.

Această creștere este rezultatul următoarelor fenomene:

- liberalizarea continuă a comerțului, îndeosebi prin scăderea taxelor vamale;

- întărirea grupărilor regionale de comerț;

- creșterea investițiilor în țările în curs de dezvoltare;

- revigorarea înregistrată de comerțul exterior al țărilor din estul și centrul Europei.

Și în următorii ani va continua tendința de creștere a comerțului internațional, în principal, în contextul accelerării integrării economice mondiale. În ultimul timp, comerțul internațional a crescut de două ori mai repede decât producția mondială. Acesta este rezultatul faptului că multe firme produc componente și subansamble în una sau mai multe țări și le asamblează în altele. Multe companii își stabilesc centre regionale sau globale, pentru anumite produse, pe care apoi le exportă pe tot globul.

O importanță foarte mare o capătă comerțul intra-regional. Comerțul intra-regional a înregistrat o creștere sensibil mai mare decât comerțul inter-regional. Există trei regiuni majore pentru comerțul internațional: America de Nord, Uniunea Europeană și Japonia.