Comerțul Mondial cu Cereale - Eseu

Comerţul mondial cu cereale

Denumirea de cereale provine de la numele Ceres, zeiţa romană a grâului, iar principala virtute a cerealelor este că ele intră ca aliment de bază în nutriţie. Sigur, pe lângă rolul pe care îl au în alimentaţia omului, cerealele oferă şi alte întrebuinţări, la fel de importante, cum ar fi furajarea animalelor sau rolul de materie primă pentru diferite industrii procesatoare, unde se realizează unele produse finite necesare omului (alimente, băuturi, amidon, produse de panificaţie şi cofetărie, produse farmaceutice ş.a.).

Fără îndoială, cultivarea cerealelor – îndeosebi grâu, porumb şi orez – a avut şi va avea mereu un rol determinant în dezvoltarea lumii, deoarece de producţia mondială de cereale a depins creşterea populaţiei, care a dus la războaie, forme organizate de religie, arte, muzică, tehnologie şi alte aspecte ale stilului de viaţă modern.

În România, de pildă, comerţul cu cereale s-a dezvoltat foarte mult în secolul al VI-lea î. Hr., fapt dovedit de existenţa coloniilor greceşti de pe coasta Mării Negre, care au practicat un comerţ intens cu populaţia autohtonă. În secolul al XIX-lea, România a devenit un mare exportator de grâu, iar din a doua jumătate a secolului al XIX-lea până la al doilea război mondial, România a exportat cereale nu doar în Europa de Vest, ci şi în Egipt, Siria, cât şi în alte regiuni din estul bazinului mediteranean. Această creştere a importanţei României în comerţul mondial cu cereale a dus la exagerarea conform căreia România ar fi fost „grânarul Europei”. De fapt, potrivit statisticilor, exporturile de cereale româneşti nu au depăşit niciodată 15% din totalul exporturilor de cereale ale ţărilor europene.

În toată perioada modernă a României, deşi ţara noastră avea o structură economică agrară sau preponderent agrară, cu unul dintre cele mai ridicate grade de cerealizare din Europa – între 80-90% din întreaga suprafaţă arabila se însămânţa cu cereale –, din cauza dimensiunilor mici a suprafeţelor arabile şi a populaţiei, cât şi datorită caracterului preponderent manual al procesului de producţie cu randamente reduse, România nu avea în mod obiectiv capacitatea de a furniza o masă mare de cereale Europei pentru a putea fi considerată principala sau una dintre principalele surse de alimentare a continentului. În secolele XIX şi XX, adevăratele „grânare ale Europei” au fost, de fapt, Rusia, Polonia, Franţa, Italia, Germania.

Totuşi, această „mândrie naţională” de a fi un important exportator de cereale adevereşte faptul că, dintre toate pieţele de mărfuri şi servicii implicate în comerţul mondial, piaţa cerealelor – ca şi piaţa produselor alimentare şi agricole, în general – este una dintre cele mai importante, întrucât evoluţia ei determină în mod direct situaţia alimentaţiei în lume, extrem de nefavorabilă în prezent: circa 1 miliard de persoane sunt victime ale malnutriţiei. Dacă avem în vedere şi gradul ridicat de protecţionism existent pe această piaţă şi gradul înalt de risc climatic aferent producţiei de cereale, se poate spune pe bună dreptate că piaţa mondială a cerealelor este una dintre pieţele cele mai incerte; numărul, volumul, şi preţul tranzacţiilor de bunuri alimentare – şi implicit, de cereale – între state au variat simţitor în ultimii ani.

În contextul crizei financiare dar, mai ales, a crizei alimentare mondiale, evoluţia pieţei cerealiere este încă incertă. „Explozia preţurilor” din anii 2006-2008, când preţul grâului a crescut cu 154%, a fost urmată de cea mai gravă recesiune economică prin care lumea a trecut în ultimii 70 de ani. Însă, în anul 2009, s-a constatat o uşoară revenire la normalitate, preţurile cerealelor scăzând cu 32%. Faţă de anul 2008, când s-a obţinut o producţie mondială de 2287,2 mil. tone de cereale, producţia a scăzut şi ea în anul 2009 cu 3%, ajungând la 2218,8 mil. tone – a doua cea mai mare producţie vreodată înregistrată– , în timp ce utilizarea totală de cereale s-a intensificat cu 1,3%.

Utilizarea furajeră a fost cea mai afectată de încetinirea actuală a economiei, înregistrând o creştere mai modestă, dar şi utilizarea industrială este ameninţată în această vreme de criză, prioritate având utilizarea alimentară. Consumul alimentar de cereale urmăreşte ritmul creşterii populaţiei, atât la nivel mondial cât şi la nivel naţional în majoritatea ţărilor. La nivel mondial, scăderea producţiei cerealiere a fost însă compensată de prelevările asupra stocurilor existente, oferta reuşind astfel să acopere cererea, dar contextul economic actual stârneşte încă îngrijorare, mai ales în ceea ce priveşte cererea de cereale.