Contractul de Consignatie

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Contractul de Consignatie.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier doc de 12 pagini .

Profesor indrumator / Prezentat Profesorului: I.Roman

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 3 puncte.

Domeniu: Tranzactii Internationale

Cuprins

CAPITOLUL I.Aspecte generale privind dinamica ce influenţeaza cadrul juridic al dreptului contractelor
1.1.Întrepătrunderea dreptului comun cu legile speciale.
1.2. Norme noi şi reguli spontane şi deliberate
CAPITOLUL II. Notiuni generale privind contractul de consignaţie
2.1. Noțiunea și reglementarea contactului de consignație, Caracterele juridice.
2.2. Condiţiile de validitate ale contractului de consignaţie, Condiţiile de fond
2.2.1. Capacitatea părților contractante
2.2.2. Consimțământul părților contractante
2.2.3. Obiectul contractului de consignație
2.3. Condiţiile de formă ale contractului de consignaţie
CAPITOLUL III – Efectele contractului de consignaţie
3.1. Obligațiile consignantului şi Obligațiile consignatarului
3.2. Răspunderea contractuală
3.3. Încetarea Contractului de consignaţie
BIBLIOGRAFIE.

Extras din document

CAPITOLUL I.Aspecte generale privind dinamica ce influenţeaza cadrul juridic al dreptului contractelor

Aspectul dinamicii social-economice a societatii si, implicit, a cadrului juridic al acestuia a evoluat si va continua sa evolueze odata cu societatea, aceasta dinamica antrenand si modificari fundamentale in dreptul contractelor.

1.1. Întrepătrunderea dreptului comun cu legile speciale

Procesul de integrare europeană a avut un impact profund asupra legislaţiilor naţionale. În ceea ce priveşte acest aspect, în doctrina de specialitate s-a afirmat că în dreptul european se întâlnesc două situaţii distincte: prima situaţie se referă la armonizarea prin directive a unor domenii contractuale; a doua situaţie se referă la posibilitatea adoptării unui cod european, un cod care ar realiza o unificare fără precedent în materia dreptului privat, al contractelor în special. Măsurile întreprinse în acest domeniu au avut ca punct de plecare Rezoluţia Parlamentului european privind efortul de armonizare al dreptului privat al statelor membre din 1989 care a fost urmată de o Rezoluţie referitoare la armonizarea anumitor sectoare de drept privat ale statelor membre din 1994. Răspunsul a fost Comunicarea Comisiei către Consiliu şi Parlamentul european privind dreptul european al contractelor (2001). În anul 2002, Comitetul Economic şi Social a adoptat un Aviz, iar în 2003, Consiliul a adoptat o rezoluţie, prin care aviza favorabil proiectul Comisiei. Instituţiile europene au subliniat că proiectul unui cod european al obligaţiilor se va constitui într-o reglementare punctuală, care să armonizeze unele instituţii de drept, în special în materie contractuală, dar şi a obligaţiilor, în sensul larg al termenului. Deşi proiectul se referă la o reglementare civilă, totuşi, acesta presupune, în primul rând, raporturile dintre comercianţi şi, respectiv, comercianţi şi consumatori.

În aplicarea directivelor au apărut unele probleme soluţionate de Curtea de la Luxemburg în ceea ce priveşte interpretarea anumitor noţiuni, cum ar fi cele de „daune”, publicitate comparativă sau „buna credinţă”.

Alte dezvoltari ale dreptului comunitar au influentat, în mod neasteptat, dreptul civil national din statele membre. Desi, initial, Comunitatea Europeana a construit Piata Interna printr-o serie de strategii ale „integrarii negative” (abrogarea prevederilor legale ce constituie bariere în calea comertului liber), institutiile comunitare, si în special Comisia Europeana, au reusit sa alcatuiasca un acquis consistent, în special în domeniul protectiei consumatorilor, ajungându-se în acest moment la peste 200 de instrumente juridice specifice legislatiei comunitare secundare în aceasta materie. De asemenea, în ultima vreme, Comisia s-a dovedit a fi mai atenta în fata problemelor armonizarii într-o uniune largita si divergenta si a cautat sa obtina acordul statelor membre în domenii limitate, cum ar actiunile si caile de atac din directivele privind achizitiile publice, comertul la distanta, comertul electronic etc.

Cooperarea în domeniul dreptului civil a fost facuta posibila de catre Tratatul de la Maastricht, prin art. K3. Pâna la acel moment, cooperarea era limitata de art. 220 din Tratatul instituind Comunitatea Economica Europeana. Conform acestui articol, statele membre vor negocia unul cu altul pentru a asigura în beneficiul cetatenilor lor simplificarea formalitatilor ce guverneaza recunoasterea reciproca si executarea hotarârilor instantelor nationale .

Dificultatea instituirii unui Cod european al obligaţiilor a fost recunoscută şi prin dispoziţiile Tratatului instituind o Constituţie pentru Europa, în care se arăta că „Uniunea şi statele membre acţionează ţinând cont de diversitatea practicilor naţionale, în special în domeniile relaţiilor contractuale, precum şi de necesitatea de a menţine competitivitatea economiei Uniunii (articolul III-209).”

Domeniul contractelor comerciale este deosebit de important în materia schimburilor comerciale deoarece reprezintă instrumentul direct care face posibilă activitatea comercială .

Contractele sunt cunoscute în toate ţările europene ca având, în general, aceleaşi trăsături. Totuşi, de la o legislaţie naţională la alta există diferenţe în anumite privinţe (clauze obligatorii, sancţiuni, condiţii de validitate etc.), care ţin de tradiţia culturală, economică sau juridică.

Europenizarea dreptului privat este o problemă, care, ca efect al integrării trebuie analizată distinct de textele tratatelor, dar în spiritul acestora şi în contextul deciziilor Curţii Europene de Justiţie. În ceea ce priveşte contractele, eforturile nu au fost simple şi nici nu este garantat un succes pentru cei care lucrează la noile modificări. Europenizarea trebuie să îşi derive legitimitatea din calitatea normativă a procesului de integrare.

1.2. Norme noi şi reguli spontane şi deliberate

1.2. Norme noi şi reguli spontane şi deliberate

În prezent este clar că se operează o redistribuire a izvoarelor aşa cum sunt ele percepute în mod tradiţional în acţiunea de ordonare juridică: nimeni nu mai ignoră faptul ca o atare bulversare se realizează preferenţial sub egida Europei. Se afirmă chiar că atunci când încep modificările de la Bruxelles, forţele dreptul comunitar se dezlanţuie: dar acestea nu sunt întotdeauna un fel de norme pregatitoaare, ci unele consensuale asa cum rezulta şi din jurisprudenţa Curţii de Justiţie de la Luxemburg.

Autorităţile de la Bruxelles au voinţa de a pune în practică “un cadru comunitar de referinţă ” în domeniul dreptului contarctelor, în care vor fi incluse şi cvasicontractele şi responsabilitatea, ceea ce va însemna că acest cadru nu va fi un instrument constrangător.

Fisiere in arhiva (1):

  • Contractul de Consignatie.doc