Implicațiile Globalizării

Cultura de afaceri reprezintă fundamental gândirii, sentimentelor şi acţiunilor întreprinzătorilor. Culturile de afaceri sunt diferenţiate în funcţie de manifestările concrete ale organizaţiilor respective, precum: simbolurile, sloganurile, miturile, povestirile, ritualurile şi ceremoniile.

De obicei termenul de „cultură a afacerilor” este folosit de manageri pentru a se referi la un sistem de consens sau înţelegere împărtăşită de membrii organizaţiilor de afaceri. În mod obişnuit, cultura reflectă mediul intern, condiţiile interne „organizaţiilor de afaceri”. Astfel că, în această accepţie, între cultura de afaceri şi cultura firmei comerciale sau cultura întreprinderii există identitate.

În acest sens definim cultura de afaceri ca fiind un ansamblu coerent de norme, valori, convingeri, atitudini, obiceiuri, simboluri, comportamente, percepţii, prezumţii fundamentale, produse şi construcţii culturale care diferenţiază o firmă comercială de altele, conferindu-i identitate şi un caracter de unicitate şi reflectând relaţia acesteia atât cu mediul ei intern, cât şi cu mediul ei extern..

Definită în sens restrâns cultura de afaceri sau cultura industrială este o componentă neglijată în mod frecvent a culturii organizaţionale .Ea poate fi localizată în cadrul culturii organizaţionale la nivelul departamentelor sau compartimentelor industriale, de afaceri şi la nivelul birourilor de afaceri.

Definită astfel, cultura de afaceri este diferenţiată în funcţie de tipul de muncă prestată de organizaţie şi de tipul de piaţă în care aceasta operează. În acest sens, cultura de afaceri ia forma subculturilor dezvoltate în cadrul culturii organizaţionale. Este vorba despre cultura comercială, cultura sistemelor de evaluare contabilă, cultura financiară, cultura industrială sau de producţie, cultura de marketing.

Afacerea – organizaţie profitabilă – reprezintă instituţia majoră a sferei economice şi rolul ei cheie este de a produce bunuri şi servicii necesare pentru a menţine un anumit standard în societate. În societăţile orientate spre economia de piaţă, organizaţiile de afaceri concurează unele cu altele pentru a satisface nevoile şi cerinţele consumatorilor. Raţiunea existenţei organizaţiilor de afaceri constă, în obţinerea de câştiguri cât mai mari, într-un timp cât mai scurt. Omenirea are însă şi alte nevoi decât cele satisfăcute prin mărfuri şi servicii. Organizaţiile de afaceri vin să satisfacă aceste nevoi, fie direct, fie indirect. Astfel că, de curând, eficacitatea

organizaţiilor de afaceri nu se mai măsura în termeni de performanţă economică, ci în termeni de performanţă economico-socială.

Referitor la factorii de influenţă ai apariţiei şi evoluţiei culturii de afaceri, pe lângă factorii generali care influenţează cultura oricărei organizaţii de afaceri,cultura afacerilor este supusă influenţei şi anumitor factori specifici. Între aceştia,mai importanţi apar, acţionarii, membrii organizaţiilor, comunitatea locală, grupuri de interese specifice în funcţie de obiectul de activitate al organizaţiei, organizaţii politice, asociaţii patronale şi profesionale, organizaţii sindicale. În condiţiile procesului de globalizare afacerile suportă multiple influenţe determinate, în special, de dispariţia distanţei fizice dintre actorii economici.

În contextul globalizării afacerilor există tendinţa de copiere a unor modele culturale performante în speranţa că astfel orice afacere poate să devină profitabilă.

Trebuie remarcat faptul că, este ineficace copierea şi aplicarea unor componente aparţinând unei culturi organizaţionale, altei culturi. În cazurile în care se intenţionează să se aplice unele norme, reguli, valori, paradigme specifice unei culturi sunt necesare analize ale naturii diferenţelor culturale existente între cele două organizaţii sau grupuri, precum şi analize asupra originilor şi consecinţelor acestora. Aceasta deoarece elementele intangibile ale unei culturi sunt greu de cunoscut şi de analizat, dar şi mai greu de importat.

O teorie asupra culturii susţinută de Hall, Schein, Denison şi Hofstede se referă la faptul că, orice cultură creată de o anumită organizaţie îşi conservă şi îşi ascunde elementele fundamentale şi mecanismele de funcţionare într-o mai mare măsură decât şi le arată. Mai mult chiar, cultura este ascunsă şi de proprii ei membrii. Astfel, cultura oricărei organizaţii este atât o cultură de suprafaţă (limbaj, reglementări legale, elemente materiale etc.), cât şi o cultură ascunsă (norme şi reguli unanim acceptate, credinţe şi prezumţii, modele de comportament etc.).