Made în China - The Growth of Chinese Trade

Când China s-a angajat într-un proces de reformă economică, era destul de greu de găsit bunuri vândute în Vest. Deoarece China nu era o ţară în care comerţul să fie dezvoltat, a încercat în primul rând să coopereze pe acest plan cu ţările aflate în dezvoltare, toate acestea se întâmpla în anul 1978. Douăzeci de ani mai târziu, comerţul chinez a crescut cu peste 500 la sută, moment în care ţările dezvoltate erau dominate efectiv de comerţul chinez, iar 90 la sută din bunurile exportate aveau ca destinaţie ţările partenere OECD, cunoscute ca fiind cele mai bogate.

Marea ascensiunea a comerţului chinez s-a datorat pe de-o parte şi extinderii marilor companii care şi-au localizat operaţiunile în China cu intenţia de a exporta bunurile în Vest. Cum aceste produse conţin piese fabricate in diferite ţări, nu se poate stabili naţionalitatea produselor finite exportate.

În era Maoistă, China era un jucător insignifiant în economia globală, perioadă în care economia ţării era „închisă”. Prin participarea la războiul coreean nu a făcut decât să evidenţieze politica socialistă din care făcea parte, în aceste fel reuşind doar să îşi restrângă piaţa de desfacere la lumea socialistă.

Iniţial, China a fost obligata să apeleze la Uniunea Sovietică şi să ceară ajutor grupului socialist pentru reasamblarea economiei şi industriei distruse în urma războiului. Acest fapt include construirea a mii de fabrici în China, ridicate de specialişti sovietici cu echipamente şi tehnologie ale aceleiaşi grupări.

Declinul în relaţiile economice cu adunarea sovietică a fost însoţită de o creştere dramatică a comerţului cu Occidentul. China a încercat să susţină viaţa a peste 40 de milioane de cetăţeni chinezi în anii 1959-1961, când s-a prăbuşit The Great Leap Forward, ţara şi-a intensificat legăturile cu vestul şi s-a transformat astfel în principala legătură dintre Japonia şi Occident. Urmând ca toate acestea să se termine brusc la începerea revoluţiei culturale.

Ruperea legăturilor cu Uniunea Sovietică a însemnat aşezarea Chinei în opoziţia a două mari puteri, dar folosind celebra replică „duşmanii duşmanilor mei sunt prietenii mei”, China a părăsit blocul socialist în favoarea lumii capitaliste. În anii ’70 s-a început reorganizarea relaţiilor pe care China le avea cu Occidentul şi normalizarea relaţiilor diplomatice cu Japonia. Toate acestea având drept consecinţe creşterea comerţului cu Japonia, Statele Unite şi Europa de Vest.

Şi totuşi în timp ce comerţul creştea, volumul de mărfuri comerciate rămânea mic. Comerţul total al Chinei era în valoare de 4,8 miliarde de Dollari în 1971, ajungând până în 1978 la 20,6 miliarde de Dollari.

Din 1978, an în care au avut loc o serie de schimbări în lumea chineză, de la adoptarea unei deschideri mai mari către economia mondială, comerţul chinez a cunoscut o creştere impresionantă. În calitate de Director General al WTO, Renato Ruggiero descrie aceste fapte într-un discurs al său susţinut la Universitatea din Beijing în 1997.

A existat de asemenea şi neînţelegeri în aceste creşteri impresionante, se pare că statisticile făcute de chinezi trebuiau urmărite cu mare atenţie deoarece modul de calcul era diferit de cel al Occidentalilor. Din pricina modului de calcul diferit, au apărut mari discrepanţe între statisticile chineze şi cele ale vesticilor.

Ascensiunea comerţului chinezesc nu a fost realizată în mod egal cu toate regiunile. Hong Kong, Japonia şi USA au fost regiunile care au cooperat cel mai mult cu China încă din 1978. Aceste fapte exprimă importantul rol al Hong Kong-ului în comerţul chinezilor.

Proporţia re-exportării în Hong Kong a fost cea mai importantă consecinţă a măririi investiţiilor străine în economia chineză. În stabilirea relaţiilor, investitorii de multe ori aduc echipamentul lor pentru noile fabrici construite de ei. Importarea noilor tehnologii a garantat Chinei creşterea exporturilor.

Mulţi investitori au fost forţaţi să exporte o proporţie din orice produceau în China. Spre exemplu, Sony a semnat un acord să exporte 70% din producţia lor în China. Ca şi rezultat, chinezii au câştigat multă valută, iar „brandul” „Made in China” a fost asociat cu brandurile respectabile şi calitatea foarte bună a bunurilor.

China a intrat şi s-a dezvoltat pe piaţa economică mondială într-o perioadă în care profitabilitatea producţiei în alte regiuni ale Asiei era în scădere. Dezvoltarea şi ascensiunea Coreei de Sud şi a Taiwan-ului a rezultat din mărirea costurilor forţei de muncă şi din aprecierea monezilor naţionale, care au crescut preţurile exporturilor către pieţele Americii de Nord şi ale Europei de Vest. O bună parte din investitori au hotărât mutarea fabricilor în locuri cu mână de lucru ieftină şi facilităţi mult mai ieftine, China a fost printre cele mai atractive opţiuni.