Protecționismul netarifar în Japonia

Dintre tarile asiatice, Japonia joaca, un rol important, data fiind puterea sa economica, care o situeaza pe unul din principalele locuri în comertul mondial. Conditiile in care s-a realizat dezvoltarea rapida a Japoniei difera. Economia japoneza dar si viata sa sociala este putrnic impregnata de vechile traditii; astfel s-a ajuns la o adevarata simbioza intre elementele de origine feudala si cele specifice epocii moderne. Saraca in resurse naturale Japonia a mizat pe forta sa de munca, pe disciplina sa seculara. Mari firme isi recruteaza salariatii de foarte tineri prin contracte pe viata. In general in Japonia pe aceeasi munca, aceeasi calificare se plateste un salariu mai mic comparative cu tarile mai dezvoltate. Acest lucru are importanta in cresterea competitivitatii produselor japoneze pe piata mondiala.

Performantele Japoniei sunt cu atat mai semnificative daca avem in vedere situatia de dupa cel de-al doilea razboi mondial cand economia a fost complet distrusa si populatia socata. In reconstructia sa economica dar si morala, Japonia a cunoscut realizari deosebite in anii ‘60-’70 ai secolului trecut.Aceasta s-a bazat si pe sprijinul american, dar factorul determinant a fost calitatea poporului japonez.

Relatiile eurojaponeze s-au dezvoltat cu precadere dupa 1970, dar primele documente oficiale au fost semnate abia în anii '90, la 18 iulie 1991 fiind adoptata la Haga o “Declaratie comuna de cooperare”, care institutionalizeaza un dialog politic, defineste obiectivele comune în materie economica si comerciala, organizeaza un summit anual între presedintele Consiliului European si Primul ministru japonez, precum si o reuniune interministeriala anuala între membrii Comisiei europene si cabinetul nipon.

Problema principala a relatiilor comerciale euro-japoneze este însa deficitul

comercial, rezultând din dificultatile firmelor europene de a exporta sau de a se implanta pe piata japoneza, datorita protectionismului “cultural” specific Japoniei, dar si faptului ca specializarea Japoniei în activitati “cerute” de piata mondiala si în înalta tehnologie este superioara specializarii europene.

Balanta comerciala a Japoniei este excedentara de foarte multi ani cu toate ca importurile sale de materii prime sunt costisitoare; inflatia si somajul sunt mai reduse. Japonia a ajuns sa devina o forta deosebita si pe baza modelului de organizare a firmelor sale: faimoasele “keiretsu”, care presupun participatii financiare incrucisate si relatii privilegiate clienti-furnizori.

Protectionismul netarifar in Japonia

Protectionismul grupeaza ansamblul masurilor care vizeaza protectia pietei nationale contra concurentei straine. El poate fi tarifar si netarifar.

Instrumentele de politica comerciala netarifara dupa natura lor pot fi:

- Instrumente de limitare directa a cantitatilor importate;

- Instrumente de limitare indirecta a volumului importurilor, prin mecanismul pretului;

- Bariere netarifare valutare si financiar bancare;

- Masuri si reglementari restrictive de ordin administrativ si tehnic.

Protectionismul japonez se refera în primul rând la preferinta consumatorilor japonezi pentru produsele nationale, dar si la controlul sistemului productiv si al importurilor japoneze, prin concentrarea acestora în mâinile câtorva grupuri extrem de diversificate precum Mitsubishi, Mitsui, Sumitomo si a unui numar redus de mari societati de comert (primele noua cele mai mari "Sogo Shosha" controleaza peste 70% din importurile tarii si peste 40% din exporturi). Din acest motiv, relatiile euro-japoneze au înregistrat un moment de tensiune maxima în anii '80, negocierile la nivelul Triadei (UE-SUA-Japonia) conducând la o sensibila ameliorare.

Exemplul Japoniei din anii ‘60 pana in zilele noastre tinde sa demonstreze ca protectionismul poate fi un avantaj determinant pentru industriile nationale. Asa cum spunea Paul Bairoch:”Invingatorul este acela care nu joaca dupa regulile jocului”