Regionalizarea Comerțului Internațional

Schimbările multiple în economia internaţională şi progresele cercetării tehnico-ştiinţifice au creat condiţiile necesare pentru o piaţă mondială unificată. Există opinia larg răspândită că lumea se află într-un proces de globalizare, fără precedent în istorie. Acest proces de lungă durată s-a accelerat începând cu căderea zidului Berlinului şi cu sfârşitul războiului rece. Globalizarea economiei mondiale poate fi definita ca fiind procesul deosebit de dinamic al creşterii interdependinţelor dintre statele naţionale, ca urmare a extinderii şi adâncirii legăturilor transnaţionale în tot mai largi şi variate sfere ale vieţii economice, politice, sociale şi culturale şi avand drept implicaţie faptul că problemele devin mai curând globale decât naţionale, cerând la rândul lor o soluţionare mai curand globală decât naţionala.Totuşi, globalizarea, de la începuturile sale, a generat noi conflicte şi nu întotdeauna a dus la o stabilitate mondială. De fapt, sfârşitul lumii bipolare a deschis o nouă fază de incertitudine şi instabilitate, susceptibilă de a evolua spre noi alte scenarii.

„Globalizarea” a devenit un fel „buzzword”. Legat de discuţii, una dintre cele mai mari probleme a societăţii contemporane este că în cazul unei chestiuni anume, fiecare, în parte, are câte o părere. Prea multe păreri, evident, conduc mai greu la un consens. La fel şi în cazul globalizării. Pro, contra şi neutru, toate în aceleaşi oală, în care din păcate vrând, nevrând ne fierbem cu toţii. Împingerea puternică spre globalizare este însoţită de intensificarea relaţiilor economice şi politice, care a dus la stabilirea de acorduri comerciale regionale, mai exact la regionalizare. În acest context, susţinătorii anti-globalizării au dezvoltat ideea că, dimpotrivă, fenomenul care caracterizează noua ordine mondială este regionalizarea, ideea susţinută de creşterea numărului de acorduri de comerţ încheiate, mai ales după eşecurile negocierilor din cadrul OMC.

Comerţul mondial reprezintă componenta esenţială a globalizării si imagine a economiei mondiale. În prezent, deşi conexiunile dintre naţiuni sunt numeroase, depăşind categoria economicului, fluxurile comerciale- respectiv comerţul internaţional- sunt însă cea mai însemnată legătură între state, având în vedere valoarea, amploarea, orientarea geografică şi varietatea structurală a tranzacţiilor. Creşterea exporturilor şi a importurilor mondiale, precum şi a ţărilor care participă la circuitul economic mondial, nu relevă însă procesul de globalizare, a cărui intensitate poate fi confirmată doar prin existenţa pieţelor globale ale factorilor de producţie, a produselor şi a serviciilor. Comerţul internaţional este departe de a fi orientat doar de evoluţiile pieţei libere. Politici protecţioniste mai subtile şi încercări de a impune reglementări internaţionale restrictive prefigurează posibilitatea unei noi ordini a comerţului internaţional. Ca o consecinţă a recrudescenţei protecţionismului în planul general al climatului schimburilor internaţionale este apariţia şi adâncirea fenomenelor de regionalizare a comerţului internaţional.

Intensificarea raporturilor dintre ţări în perioada postbelică şi caracterul tot mai complex al problemelor economiei mondiale au determinat presiuni spre instituţionalizarea şi reglemetarea multilaterală a relaţiilor economice internaţionale. În aceste condiţii a luat fiinţă în 1947 GATT (General Agreement on Tarifs and Trade) – OMC (Organizaţia Mondială a Comerţului) din 1995, organism însărcinat cu crearea cadrului liberalizării schimburilor internaţionale prin diminuarea sau eliminarea barielor ce îngradeau sau distorsionau fluxurile comerciale. Deşi important sub raportul numărului statelor care au aderat la acesastă instituţie, în prezent 151 state, si chiar dacă s-au obţinut rezultate semnificative ale taxelor vamale pe parcursul rundelor de negocieri iniţiate (nouă runde de negocieri până în prezent - I-Geneva 1947, II Annecy 1949, III Torquay 1950-1951, IV Geneva 1955-1956, V "Runda Dillon" Geneva 1960-1961, VI "Runda Kennedy" Geneva 1964-1967, VII "Runda Tokyo" Tokyo 1973-1979, VIII "Runda Uruguay" Geneva 1986-1994, IX Doha 1996-2000), liberalizăea schimburilor comerciale internaţionale nu a fost deplină.

Primul val de regionalizare a apărut ca urmare a faptului că, deşi în cadrul rundelor de negocieri multilaterale GATT s-au obţinut reduceri semnificative ale taxelor vamale, totuşi abordarea mai radicală a unor domenii precum protecţionismul agricol sau bariere netarifare a durat până la runda a VII-a, lucru care a determinat ca o parte din ţări, cu preponderenţă cele slab dezvoltate sau în curs de dezvoltare să fie excluse din circuitul economic mondial. Mai mult, prin limitarea produselor care au facut obiectul reducerilor de taxe vamale (produsele agricole, produsele semifinite sau manufacturate) fiind permanent excluse de pe listele de negocieri. Totodată prin creşterea numărului de derogării şi excepţii de la principiile GATT s-a redus eficacitatea conduitei multilaterale.

În aceste condiţii, în care GATT se dovedeşte a fi General Agreement to Talks and Talks, o nouă orientare în conduita comercială internaţională lansează şi pune în aplicare mai multă flexibilitate decizională şi mai multă eficacitate în aplicarea deciziilor adoptate, iar această nouă direcţie este fenomenul de regionalizare. Experienţa din anii ´80 demonstrează faptul că „regionalizarea schimburilor şi fragmentarea lor prin înţelegeri sectoriale şi pe mărfuri şi nicidecum liberalizarea lor multilaterală au devenit caracteristica dominantă a comerţului internaţional”.