Utilizarea Modelului Gravitational al Comertului in Analiza Investitiilor Straine Directe

Imagine preview
(8/10 din 1 vot)

Acest referat descrie Utilizarea Modelului Gravitational al Comertului in Analiza Investitiilor Straine Directe.
Mai jos poate fi vizualizat cuprinsul si un extras din document (aprox. 2 pagini).

Arhiva contine 1 fisier docx de 10 pagini .

Iti recomandam sa te uiti bine pe extras, cuprins si pe imaginile oferite iar daca este ceea ce-ti trebuie pentru documentarea ta, il poti descarca. Ai nevoie de doar 4 puncte.

Domeniu: Tranzactii Internationale

Cuprins

1. Introducere 2
2. Teorii bazate pe raţionamentul din spatele deciziilor de alocare a ISD 4
3. Modelul gravitaţional al comerţului 6
4. Abordarea empirică 6
5. Modelul OLS (Ordinary Least Squares) 7
5.1. Calcul OLS şi modelul cu efect fix 8
6. Concluzii 10

Extras din document

Utilizarea modelului gravitaţional al comerţului în analiza investiţiilor străine directe

1. Introducere

Legătura între investiţiile străine directe (ISD) şi comerţ este ferm stabilită în literatura economică. Casson (1990), de exemplu, a sugerat că ISD sunt "intersecţia logică" dintre teoria pieţelor internaţionale de capital, teoria firmei şi teoria comerţului. Singh şi Jun (1995) şi Tanaka (2006) menţionează că firmele ar putea avea în vedere ca ISD să fie alocate cu scopul de evitare a costurilor comerciale, sugerând că aspectele comerciale au putere semnificativă atunci când companiile iau decizii de investiţie. Totuşi, în ciuda cantitaţii mari de literatură pe acest subiect, foarte puţini au încercat să se uite la ISD prin prisma teoriei comerţului, alegând mai degrabă să trateze subiectul fie la nivel macroeconomic sau la nivel de firmă. Scopul şi domeniul de aplicare al lucrării lui Gao nu este de a extinde şi de a construi ideile din aceste studii, ci mai degrabă de trata ISD din prisma teoriei comerţului.

Modelul gravitaţional a fost utilizat pe scară largă în teoria comerţului pentru a anticipa nivelul schimburilor comerciale între ţări diferite, în funcţie de dimensiunea lor economică şi de distanţă una faţă de celălaltă. Cu toate acestea, majoritatea studiilor de ISD au ales să includă teoria schimburilor comerciale şi a anumitor componente ale modelului gravitaţional al comerţului într-un studiu la nivel macroeconomic. Gao încearcă să se abţină de la a face acest lucru, ci mai degrabă să utilizeze modelul gravitaţional exclusiv în modificarea valorilor ISD. Ideea este de a vedea cât de puternică este legătură între ISD şi comerţ şi dacă modelul gravitaţional poate obţine rezultate puternice pentru ISD cum o face pentru comerţ.

ISD vor fi definite ca atunci când un investitor dintr-o ţară obţine control într-o firmă (nouă sau existentă) în altă ţară, şi apoi conduce respective firmă ca parte din activitatea multinaţională de investitor. ISD pot fi finanţate prin intermediul societăţii-mamă prin transferul de fonduri către filiale noi, prin împrumuturi de la

creditorii din ţara de origine, prin împrumuturi în ţara gazdă de către societatea-mamă, sau prin orice combinaţie a acestor strategii. Un investitor străin este considerat a avea control asupra unei firme dacă deţine 10% din acţiuni sau drept de vot. ISD, de asemenea, se referă la investiţii în infrastructură, echipamente şi/sau organizaţii care permit investitorilor străini să influenţeze administrarea societăţii.

Datele pentru valorile ISD provin din baza de date OECD pentru intervalul 1990-2005. Această perioadă de timp a fost alesă în special din cauza pieţei post-războiului rece şi a iniţiativelor de liberalizare comerciale care au fost adoptate. Ţările incluse în studiu sunt ţări OCDE alese datorită dispersiei geografice şi a relevanţei (Australia, Belgia, Canada, Republica Cehă, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Republica Coreea, Mexic, Olanda, Spania, Suedia, Elveţia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii), şi cinci mari ţări de tranzit (Brazilia, China, India, Rusia şi Africa de Sud). Pentru unele perechi de ţari, numai o singură sursă de investiţii străine directe este disponibilă. În astfel de cazuri acestea sunt datele utilizate în cadrul analizei. În alte cazuri, ambii parteneri raportează intrări şi ieşiri de investiţii directe. Aceste două valori raportate, de obicei, nu sunt identice, şi mărimea diferenţei variază considerabil.

Deoarece datele ISD sunt disponibile numai calculate pe baza dolarului american, PIB-ul şi datele PIB pe cap de locuitor sunt de asemenea în dolari SUA. Utilizând dolari americani, trebuie avut în vedere fluctuaţiile ratelor de schimb şi dacă valorile convertite prezintă efectul acestor fluctuaţii avut asupra investiţiilor în trecut.

Fisiere in arhiva (1):

  • Utilizarea Modelului Gravitational al Comertului in Analiza Investitiilor Straine Directe.docx