Zona euro

Crearea si acceptarea monedei unice, a fost fara nici o îndoiala un act de încredere în Europa, si în acelasi timp o provocare în contextul economiei globale. Toate schimbarile pe care le-a generat trecerea la moneda unica au fost suportate pentru a creste capacitatea de a concura într-o economie globalizata, trecerea la euro fiind favorizata de stabilitatea economica care a permis dezvoltarea în continuare a statelor membre, fara pericolul inflatiei.

Daca luam în considerare realizarile zonei euro, se evidentiaza în mod special dimensiunile PIB-ului, politicile macro si micro economice, structura industriei europene.

Produsul Intern Brut al zonei euro se ridica la aproximativ 80% din cel al Statelor Unite, 15% din valoare bunurilor si serviciilor realizate la nivel mondial provindin zona euro, SUA contribuind cu 20% la realizarea PIB-ului mondial, iar Japonia cu 7,7%. Mai mult, cota zonei euro din exporturile mondiale este mai mare decât cea a SUA (15,7% fata de 12,6% a SUA). Rolul important al zonei euro rezida si din faptul ca este cea mai mare piata de desfacere din lume, puterea de cumparare mare fiind depasita doar de Statele Unite.

În ceea ce priveste convergenta macroeconomica si reformele microeconomice, putem spune ca primul proces, stabilit prin cei cinci parametri prevazuti în Tratatul de Maastricht a condus, dincolo de cifre, la afirmarea stabilitatii.

De la trecerea la euro si pâna astazi, Europa se confrunta cu dezvoltarea insuficienta a economiei si nivelul ridicat al somajului. Problema intervine atunci când se face raportul între ceea ce s-a realizat (atingerea stabilitatii macroeconomice garantata de Pactul de Stabilitate si Dezvoltare) si manifestarea deplina a efectelor lor pozitive (crearea de noi locuri de munca).

Referitor la reformele microeconomice, efectele pozitive nu vor întârzia daca vor avea la baza o crestere a flexibilitatii pietei muncii si o diminuare a fiscalitatii care afecteaza costul muncii. Mai mult decât atât, trebuie sa se dezvolte si un policy mix care sa aiba la baza promovarea cercetarii si dezvoltarii, precum si formarea resurselor umane, în special din punct de vedere tehnic.

Aceste prioritati sunt generate de structura industriei europene, prea mult axata pe productii traditionale, în timp ce întâietatea în productiile de înalta tehnologie (în special microelectronica si tehnologiile informationale) este detinuta de Statele Unite.

Industria zonei euro trebuie sa genereze productii cu înalt continut tehnologic, cu valoare adaugata ridicata, unde abilitatile cerute în orice loc de munca sunt înalte, precum si dimensiunea contributiei oferite de cercetarea stiintifica si tehnologica.

În zona euro ar trebui sa se produca asa numita “distrugere creatoare“ a economistului Joseph A. Schumpeter, adica aparitia unor noi industrii nascute în urma progresului tehnico-stiintific, care sa le înlocuiasca pe cele vechi, devenite între timp perimate.

Tehnologia europeana nu s-a dezvoltat în aceeasi proportie în care au crescut bunastarea si costurile muncii. Pentru a-si transforma cunoasterea stiintifica si tehnica în oportunitati efective, zona euro trebuie sa se bazeze pe un sistem financiar mai modern, pe bancile de afaceri si pe furnizorii capitalurilor de risc.

Întreprinderile care activeaza în zona euro trebuie sa devina mai competitive, cu o productivitate mai mare.

Reorganizarea industriala actuala se datoreaza în primul rând unui puternic avânt dat de marile corporatii. Acestea sunt în special întreprinderi care gestioneaza servicii publice sau produc marfuri exclusiv la cererea statului, aparute în urma privatizarilor din 1990. Resursa critica fundamentala a lor este capacitatea de a mentine controlul tehnologiilor de productie si cercetarii si dezvoltarii. Din pacate, efortul învatamântului european în directia stiintei teoretice si aplicate nu este deocamdata suficient pentru a permite zonei euro sa joace un rol mai puternic în economia mondiala.

Astfel, moneda unica poate conduce la procese de concentrare productiva în directie inversa fata de procesul de descentralizare pe care constructia europeana l-a provocat pâna acum.