Capacitatea de Cazare Turistică în România

1. Introducere

Turismul se poate dezvolta satisfacator numai în situatia în care exista suficiente posiblitati pentru odihna si cazarea vizitatorilor. De aceea, dintre serviciile turistice de baza, serviciile hoteliere conditioneaza în cel mai înalt grad volumul activitatii turistice, desi anumite categorii de vizitatori nu recurg întotdeauna la serviciile obiectivelor de cazare. Unii turisti sunt gazduiti de rude, altii înnopteaza în propriile mijloace de transport (masini, rulote, corturi). Ponderea acestor categorii de turisti poate sa influenteze uneori destul de semnificativ coeficientii capacitatilor de cazare luate în evidenta localitatilor de destinatie turistica.

2. Definirea capacitatilor de cazare

Capacitatile de cazare cuprind totalitatea formelor capabile de gazduire (înnoptare) cum sunt: hoteluri, moteluri, hanuri, cabane, popasuri turistice, vile, sate de vacanta, camine, campinguri, casute, tabere de vacanta etc, care asigura odihna turistilor pe o anumita durata de timp, în baza unor tarife determinate.

Serviciul de cazare vizeaza, prin continutul sau, conturarea conditiilor si confortului pentru adapostirea si odihna calatorului. În practica turismului modern, el este produsul a ceea ce se numeste industria hoteliera, sector care înglobeaza ansamblul activitatilor desfasurate în spatiile de cazare, acele prestatii oferite turistului pe timpul si în legatura cu ramânerea lui în unitatile hoteliere.

3. Scurt istoric al capacitatilor de cazare

Inital, existenta unor stabilimente de primire a oaspetilor a fost legata de efectuarea unor deplasari în alte scopuri decât cele turistice, cele mai multe dintre dotarile de aceasta natura fiind amplasate de-a lungul drumurilor si în centrele urbane.

Primele „case publice” sau hanuri erau simple colibe goale, plasate în locurile de oprire a caravanelor în Orient pentru a adaposti comercientii si calatorii. Pentru pelerini, templele si casele religioase ofereau conditii pentru odihna si pentru hrana, obicei pastrat si astazi în unele zone cu o astfel de vocatie.

Calitatea conditiilor de primire în Evul Mediu, comparativ cu cele din zilele noastre, erau de un nivel calitativ înnapoiat.

Primul edificiu construit special pentru a îndeplini cerintele de ospitalitate ale unei sturcturi hoteliere a fost deschis la Londra în 1774. Dar, primul hotel cu servicii integrate, de cazare si bucatarie frantuzeasca, a fost Tremont din Boston, deschis la începutul sec. Al XIX-lea.

4. Capacitatea de cazare turistica

Capacitatea de cazare este semnificativa în România (280.000 locuri de cazare), comparativ cu alte tari cu realizari remarcabile în domeniul turismului (Cehia, Croatia, Polonia, Ungaria s.a.). Practicarea unui turism de masa însa, a facut sa predomine unitatile de cazare de categorii inferioare (ponderea hotelurilor de 1-2 stele pe litoralul românesc depaseste 80%).

Procesul de privatizare în acest sector a fost foarte lent: în anul 2000 numai 41,1% din unitatile de cazare erau proprietate privata. Începând cu anul 2000, turismul românesc a intrat pe o panta ascendenta, prin privatizarea aproape integrala a structurilor de cazare aflate în patrimoniul statului (92%), datorita investitiilor realizate si a programelor nationale de dezvoltare lansate de Ministerul Turismului.

Desi România dispune de cea mai mare capacitate de primire turistica între tarile Europei Central-Estice (3.338 unitati de cazare), ea ocupa ultimul loc la indicatorii „numar turisti” cuprinsi în unitatile de cazare si numar înnoptari.

În 2001, structurile totale de capacitate turistica au fost de 3.266 în comparatie cu 3.250 în 1999. În aceasta perioda s-au construit trei hoteluri pentru tineret, sapte camine si zece popasuri turistice. De asemenea, numarul de vile turistice a scazut de la 878 în 1999 la 746 în 2001, cel al cabanelor turistice de la 165 la 158 si cel al caselor de închiriat de la 67 la 60. O scadere în numarul de capacitati turistice s-a înregistrat de asemenea, respectiv a scazut de la 282.806 în 1999 la 277.047 în 2001, însa numarul structurilor cu functiune de cazare turistica a crescut de la 51.275.335 (numar de cazari-zile) în 1999 la 51.882.465 în 20011.

Numarul unitatilor de cazare a crescut în ultimii zece ani cu aproximativ 25%, în special datorita aparitiei unor noi forme de cazare (pensiuni rurale, urbane si agroturistice, hoteluri pentru tineret si hosteluri). Cu toate acestea, numarul locurilor de cazare pe toate tipurile de unitati si categorii, în ultimii zece ani, a scazut cu aproape 7% datorita retrocedarii imobilelor nationalizate (în special vile turistice) si schimbarii destinatiei unor structuri. În 2002, România dispunea de 272.596 locuri de cazare.

Un proces vizibil se poate observa în ceea ce priveste nivelul de confort, deoarece multe capacitati de cazare turistica de trei pâna la cinci stele au fost construite în capitala, la mare si la munte.

5. Capacitatea de cazare pe forme de turism

Circa 42,7 % din capacitatea de cazare turistica a României se afla în statiunile de pe litoralul Marii Negre, 16,3% în Bucuresti si orasele resedinta de judet (exclusiv Tulcea), 15,7% în statiunile balneare, 11,5% în statiuni montane, 0,8% în Delta Dunarii si 12,9% din locurile de cazare în alte trasee si destinatii turistice.