Castelul Bran

I. Castelul Bran (Castelul Dracula)

Castelul Bran, numit şi Castelul Dracula, este situat între Munţii Bucegi şi Piatra Craiului, pe culoarul Rucăr-Bran. Aflat la 30 km de Braşov, Castelul Bran se ridică pe o stancă cu 60 m deasupra nivelului văii Turcu. Localitatea Bran, unde se găseşte castelul se află pe vechiul drum comercial care lega cu secole în urmă Braşovul de Câmpulung Muscel.

I.1.Istoric (1377-1920)

Cetatea Bran a fost construită pe o stâncă situată între Măgura şi Dealul Cetăţii, poziţia sa asigurând o panoramă deosebită atât spre valea şi dealurile Moeciului cât şi spre Ţara Bârsei. Necesitatea construirii cetăţii a fost impusă din considerente de ordin strategic şi economic. Cele strategice reliefate de expansiunea imperiului Otoman, care la jumătatea secolului XIV a ajuns să ameninţe graniţele de sud-est ale Transilvaniei; cele economice date de drumul comercial ce trecea pe aici, unul din cele mai importante căi de acces ce lega Transilvania de Ţara Românească. Toate aceste argumente l-au determinat pe regele maghiar Ludovic I de Anjou să i-a măsuri de consolidare a trecătorii Branului. Cointeresaţi de ridicarea cetăţii au fost şi braşovenii dornici să-şi consolideze poziţia geografică, pe de o parte şi cea economică prin supravegherea drumului comercial ce trecea prin trecătoare, pe de alta. Aceste acţiuni comune se concretizează la 19 noiembrie 1377 când Ludovic I de Anjou acordă braşovenilor privilegiul de a construi cetatea „nesiliţi şi neconstrânşi ci de bună voie au promis în mod generos şi unanim de a construi un nou fort în Bran, de a-l face cu propriile lor osteneli şi cheltuieli şi de a tăia pădurea acolo în lung şi-n lat.” Remarcabil a fost faptul că la moartea regelui maghiar în 1382 cetatea era deja terminată.

La finalizarea construcţiei, cetatea intră în proprietatea regalităţii maghiare care instalează aici o garnizoană de mercenari formată din arcaşi şi balistari. Pentru nevoile cetăţii regele îi acordă un domeniu format din satele Baciu, Cernatu, Satulung, Turcheş, Târlungeni, Zizin, Purcăreni, Crizbav, Apaţa, Zărneşti şi Tohan (ultimele două până în 1395) cu dreptul de folosire a pădurilor şi apelor, a vânătorii şi pescuitului, folosirea fâneţelor şi a câmpurilor comune. Regalitatea maghiară îşi arogă dreptul de a numi la conducerea cetăţii un castelan. Această prerogativă a fost încredinţată uneori comitelui secuilor, funcţie deţinută în majoritatea cazurilor de Voievozii Transilvaniei. Totuşi prin actul din 1380 se precizează că, în general, un sas poate fi numit pe această funcţie.

Castelanul îndeplinea atribuţiuni militare (de comandă a garnizoanei, de organizare a supravegherii graniţelor) şi funcţii administrativ-jurisdicţionale el controlând veniturile rezultate atât din obligaţiile locuitorilor domeniului conferit cât şi din alte activităţi economice, care se cuveneau Braşovului în calitate de stăpân. În acelaşi timp, în apropierea cetăţii, s-a construit un punct de vamă unde se percepea taxa de 3% din valoarea mărfurilor care erau tranzitate pe drumul comercial ce lega Transilvania de Ţara Românească.

La începutul secolului al XV-lea, ca rod al colaborării dintre regele maghiar Sigismund de Luxemburg şi domnul muntean Mircea cel Bătrân, în politica antiotomană, cetatea Bran este dată în posesie voievodului muntean şi urmaşilor săi în scopul consolidării graniţei transilvano-muntene. Cu această ocazie vama de la poalele cetăşii a fost mutată la Braşov. Mircea cel Bătrân a înlocuit castelanul cu unul din pârcălabii săi, însărcinându-l cu supravegherea drumului comercial. La 6 august 1413 acordă braşovenilor cunoscutul privilegiu comercial prin care se întăreşte ”aşezămintele ce le-au avut de la strămoşi pentru vamă prin târgurile din Ţara Românească şi pe drumul de la Braşov prin trecătoarea Branului până la Brăila”. Urmaşii lui Mircea cel Bătrân nu respectă privilegiile comerciale conferite braşovenilor fapt ce-i determină pe aceştia să se plângă regelui maghiar. Această situaţie coroborată cu insistentele atacuri turceşti (culminând cu cel din 1421 în care turcii jefuiesc Ţara Bârsei) îl determină pe Sigismund de Luxemburg să încredinţeze, la 3 februarie 1426, cetatea Branului principelui Transilvaniei însărcinându-l pe acesta cu numirea castelanului. În schimbul acordării de noi privilegii braşovenilor, aceştia aveau obligaţia să aprovizioneze cetatea cu alimente şi să informeze principele transilvan în cazul iminenţei pericolului turcesc. În vara anului 1427 se pare că Sigismund vine personal la Bran pentru a examina fortificaţiile, dar cu toate măsurile luate, turcii pătrund în 1436 prin trecătoarea Branului În Ţara Bârsei jefuind-o din nou.