Comercializarea Ofertei Turistice

1. Oferta turistică – definitie si caracteristici

În desfăsurarea actului turistic se face simtită interferenta dintre oferta turistică, materializată prin productia turistică si cererea turistică, manifestată prin consumul turistic. În termeni economici această sferă de interferentă a ofertei cu cererea poartă numele de piată tristică. În centrul pietei turistice se află turistul, ca potential consumator, cel căruia îi sunt destinate produsele turistice si cel care selectează din multitudinea de oferte acele produse care îi plac si care îi sunt accesibile din punct de vedere financiar ori din punctul de vedere al timpului liber de care dipune.

Cele două segmente ale pietei turistice, cererea si oferta, se manifestă însă cu sensuri si intensităti diferite de la un caz la altul. Modul de viată urban, de pildă, accentuează dorinta indivizilor de a-si satisface anumite nevoi (recreere, odihnă, distractie, cunoastere) care stau la baza formării diferitelor categorii de motivatii turistice si a cererii turistice. Pe de altă parte, spatiul urban este detinătorul unei oferte turistice însemnate, divizată într-un ansamblu de oferte partiale paralele (hotelărie, alimentatie, transport, comert) ceea ce conduce către conturarea unei arii receptoare care să satisfacă cele mai diverse cereri, materializate în tipuri distincte de turism. Deci putem spune că oferta turistică nu este altceva decât o sumă de elemente atractive care pot motiva vizitarea lor si care pot fi puse în valoare la un moment dat pentru stimularea cererii turistice.

Putem structura oferta turistică într-o ofertă turistică potentială, ce contine totalitatea resurselor naturale si antropice si în ofertă turistică reală, ce are ca suport oferta turistică potentială si în plus acele elemente care definesc productia turistică, respectiv ansamblul de servicii si bunuri materiale care mobilizează forta de muncă din turism. Se conturează totodată, un spatiu al ofertei turistice definit atât în plan calitativ, prin atractivitatea sa naturală sau antropică, cât si în plan cantitativ, prin capacitatea sa de primire, cuantificată prin numărul maxim de turisti ce pot fi primiti la un moment dat, fără a prejudicia mediul geografic si social.

Oferta turistică se caracterizează printr-un ansamblu de bunuri si servicii, a căror materializare este o functie a capacitătilor receptoare. Deoarece capacitătile de primire limitează oferta turistică în spatiu, aceasta se caracterizează printr-o rigiditate relativă în comparatie cu elasticitatea cererii turistice.(Boghean Carmen, 2006).

Structura ofertei turistice nu coincide cu structura productiei turistice, deoarece oferta există si independent de productie. Oferta turistică există atâta timp cât există elementele care o compun, pe când productia turistică există numai atunci când se manifestă consumul efectiv. Productia turistică prezintă anumite limite de ordin temporal, putând avea un caracter sezonier, în functie de conditiile naturale acceptate de turisti pentru o anumită perioadă din an, cum este cazul turismului litoral sau al sporturilor de iarnă.

Interesul pentru consumatia turistică nu este unul înnăscut: el apare în contextul factorilor de influentare a cererii turistice la locul de origine al turistilor potentiali. Aceste conditii, conjugate cu impulsurile de ordin personal ale fiecărui consumator de servicii turistice, provoacă interesul turistic, cu alte cuvinte motivatiile turistice.

După problematica motivatiilor turistice ce stau la baza conturării cererii turistice, specialistii au diferentiat două mari categorii: (Snack O., Baron P., Neacsu N., 2001)

- motivatii de tip negativ - care exprimă refuzul consecintelor negative ale mediului din centrele urbane si industriale în care trăieste turistul virtual, de unde rezultă si aspiratiile de a căuta satisfactii si destinderea prin schimbarea temporară a acestui mediu;

- motivatii de tip pozitiv – cere se identifică cu interesul bine definit pentru anumite obiective turistice sau cu anumite atractii de importantă deosebită (culturale, artistice, sportive), care se regăsesc în afara locului de origine a cererii turistice.

Cererea si oferta turistică se găsesc în relatii de cauzalitate, atât oferta cât si cererea putându-se situa una fată de cealaltă pe pozitie de factor determinant de evolutie sau pe pozitie de rezultantă a acestei evolutii(Snack O., Baron P., Neacsu N. 2001). Astfel, prin particularitătile sale, produsul turistic modelează anumite particularităti specifice în sânul ofertei turistice (volum, structură,diversitate) satisfăcând cererea de consum a clientelei participante la diferite forme de turism. Totodată, se are în vedere întregul complex de factori care stimulează sau frânează circulatia turistică (cunoasterea acestora facilitând adaptarea ofertei turistice la nevoile de consum ale populatiei pentru serviciile turistice).

2. Politici destinate organizării si lansării ofertei turistice pe piată

Legătura dintre dezvoltarea turismului si cresterea economică a unui stat este evidentă, deoarece antrenează cererea pentru o serie de bunuri si servicii, care altfel nu ar fi fost produse sau prestate. Totodată pentru a reduce importul de turism si a atrage clientela turistică internatională, fiecare stat se implică în satisfacerea cererii turistice prin stimularea constituirii unei oferte turistice proprie, atractivă, accesibilă si competitivă. În acest scop sunt lansate anumite politici de stimulare a activitătii turistice între care amintim:

2.1. Politica de programe si investitii

Constituirea unei oferte turistice tentante implică un însemnat efort din partea statului, materializat în investitii utilizate în consolidarea elementelor de infrastructură: sosele si căi ferate moderne, aeroporturi, amenajtarea localitătilor turistice. De asemenea, statul îsi asumă si rolul de protector al industriei turistice prin politica fiscală si de credite adresată investitorilor.

Cel mai bun exemplu în acest sens îl reprezintă Spania, o tară în care turismul s-a dezvoltat predominant prin investitii străine, favorizate de preturile scăzute ale terenurilor si a materialelor de constructie. Aceste investitii au fost sustinute si din exterior, prpintre acestea remarcându-se ,,Legea Strauss”, elaborată în Germania, care a functionat în perioada 1968-1973 si care stimula investitiile făcute de germani în Spania prin aplicarea unor scutiri de impozit. Pe de altă parte guvernul spaniol aplica un regim juridic extrem de favorabil investitiilor si diverselor interventii ale intreprinderilor si particularilor străini, pentru transportul, organizarea voiajelor si sectorul hotelier cât si pentru realizarea si achizitionarea domeniilor imobiliare (de exemplu, în statiunea Marbella de pe Costa del Sol peste 50% din ansamblurile de locuinte sunt detinute de proprietari străini).

Ca urmare a acestor politici de dezvoltare, în perioada 1950-1985, numărul turistilor a crescut de la cca. 800 mii la 47 milioane. Turismul a devenit cea mai importantă ramură economică detinând o pondere de 40% din valoarea exporturilor. De asemenea, 11% din populatia activă lucrează în turism. Cu toate acestea efectele secundare nu au întârziat să apară. În zonele litorale mediul înconjurător a fost puternic bulversat, acest spatiu fiind amenajat în grabă, urbanizat masiv si fară precautii. Zonele învecinate au înregistrat un fenomen de depopulare, creându-se astfel un dezechilibru regional între zona litorală propriu-zisă si zona din spatele acesteia. Pe de altă parte implicarea masivă a capitaului străin situează activitatea turistică în directă dependentă de firmele multinationale, 13 mari touroperatori controlând mai mult de jumătate din viata turistică a Spaniei. Firmele si operatorii spanioli s-au constituit mai greu si s-au implicat mai târziu în dezvoltarea turismului, neputând în momentul de fată să se situeze pe o pozitie dominantă.