Criterii de Clasificare a Formelor de Turism

INTRODUCERE

Turismul a devenit în zilele noastre o activitate la fel de importantă precum cea desfăşurată în alte sectoare-cheie din economia mondială (industrie, agricultură, comerţ). Fenomenul turiştic este extrem de greu de delimitat deoarece, ca orice activitate umană, cade sub incidenţa studiului interdisciplinar, antrenând deopotrivă economişti, geografi, psihologi şi sociologi.

Potenţialul turistic constituie o componentă esenţială a ofertei turistice şi o condiţie indispensabilă a dezvoltării turismului. Prin dimensiunile şi diversitatea elementelor sale, prin valoarea şi originalitatea acestora, el reprezintă motivaţia principală a circulaţiei turistice. Evaluarea corectă a componentelor sale, analiza posibilităţilor de valorificare eficientă a acestora presupune elaborarea unui sistem naţional şi categorial adecvat care să permită conturarea unei strategii coerente a dezvoltării activităţii turistice. Atracţia turistică este motivul fundamental şi imboldul iniţial al deplasării către o anumită destinaţie turistică. O zonă sau un teritoriu prezintă interes în măsura în care dispune de elemente de atracţie a căror amenajare poate determina o activitate de turism. Din această perspectivă, potenţialul turistic al unui teritoriu poate fi definit la modul general, prin ansamblul elementelor ce se constituie ca atracţii turistice şi care se pretează unei amenajări pentru vizitarea şi primirea călătorilor.

Cercetarea formelor de turism şi a geografiei lor este necesară în turism pentru a dezvolta şi aplica metodele pentru estimarea impactelor asupra localităţilor şi pentru a conduce la o eficientă alocare a resurselor pentru obiectivele ce intră în concurenţă. Fireşte, turismul dispune de un anumit potenţial pentru promovarea creşterii economice în multe zone sau regiuni, dar el nu este întotdeauna atât de mare cât le-ar plăcea să creadă unor susţinători locali. Oricum, sumele alocate pentru deschiderea sau extinderea dezvoltării în turism pot şi trebuie să asigure administraţiile publice centrale şi locale de şansa creării de noi locuri de muncă şi posibile venituri pentru bugetul de care dispun.

ASPECTE TEORETICE PRIVIND TURISMUL ŞI FORMELE DE TURISM

Consideraţii generale privind turismul

Deşi considerat de cei mai mulţi dintre experţi din domeniu un fenomen specific epocii contemporane, turismul s-a cristalizat în a doua jumătate a secolului al XIX-lea şi ca atare, primele încercări de definire şi caracterizare a lui datează din această perioadă.

Din punct de vedere etimologic, cuvântul „TURISM” provine din termenul englezesc „TO TOUR” (a călători, a colinda), având deci semnificaţia de excursie.

De-a lungul anilor, conţinutul noţiunii de turism s-a modificat, s-a înmbogăţit continuu. Unul dintre specialiştii consacraţi în cercetarea fenomenului turiştic, a cărui opinie a fost înmbrăţişată de un număr mare de teoreticieni, este profesorul elveţian W. Hunziker. El defineşte turismul prin „ansamblul relaţiilor şi fenomenelor ce rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara locului de reşedinţă, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate de o stabilire permanentă sau o activitate lucrativă oarecare”.

Unii specialişti au reproşat acestei definiţii că este prea generală, că nu exclude unele forme de deplasări ce nu au scopuri pur turistice (elevi ,studenţi). În schimb, alţi specialişti i-au reproşat caracterul limitativ, deoareca exclude o serie de manifestări care au şi conţinut turiştic, ca de exemplu participările la congrese şi reuniuni interne şi internaţionale, deplasările oamenilor de afaceri, manifestări în care se solicită în mare măsură şi servicii turistice.

Principalele elemente care marchează activitatea turiştică sunt:

• deplasarea persoanelor în cadrul călătoriei efectuate,

• sejurul într-o localitate în afara domiciliului (reşedinţei permanente) a persoanei care se deplasează,

• sejurul are durată limitată,

• sejurul să nu se transforme într-o reşedinţă definitivă.

OMT apreciază faptul că turismul se referă la activităţile desfăşurate de

persoane, pe durata călaătoriilor şi sejururilor, în locuri situate în afara reşedinţei obişnuite, pentru o perioadă consecutivă ce nu depăşeşte un an (12 luni), cu scop de loisir, pentru afaceri sau alte motive.

Etimologic, cuvântul „turism" provine din termenul englez „tour" (călătorie), sau „to tour", „to make a tour" (a călători, a face o călătorie), termen creat în Anglia, în jurul anilor 1700, pentru a desemna acţiunea de voiaj în Europa - în general şi în Franţa - în special. La rândul său, acest termen englez derivă din cuvântul francez „tour" (călătorie, plimbare, mişcare), fiind preluat de majoritatea limbilor europene cu sensul de călătorie de agrement. Termenul francez are rădăcini şi mai adânci, el derivă din cuvântul grec „tournos" şi, respectiv, din cel latin „turnus" şi înseamnă tot călătorie în circuit. Din termenul „turism" a derivat şi cel de „turist", adică persoana care efectuează călătoria pentru plăcerea proprie.

Se pune problema clarificării unor aspecte legate de termenul „turist". Profesorul englez F. W. Ogilvie, în 1933, considera ca fiind turişti „... toate persoanele care satisfac cel puţin două condiţii, şi anume sunt depărtate de casă pentru o perioadă care nu depăşeşte un an şi cheltuiesc bani în acele locuri fără ca să-i câştige ". Asemănător se pronunţa şi compatriotul său A. C. Norwal (1936), care considera că turistul „este acea persoană care intră într-o ţară străină pentru orice alt scop decât de a-şi stabili o reşedinţă permanentă sau pentru afaceri şi care cheltuieşte, în ţara unde se stabileşte temporar, banii câştigaţi în altă parte". Cel care a elaborat o definiţie a turismului - acceptată pe plan mondial, a fost profesorul elveţian dr. W. Hunziker, acesta apreciind că: „Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare'' (1940).