Lucrare de licență - îmbunătățirea imaginii restaurantului Pane vino e Fantasia

ÎNTRODUCERE

Alimentaţia publică este un domeniu de activitate economic ce se ocupă cu producerea unei game variate de preparate culinare ce se servesc consumatorilor împreună cu alte produse alimentare şi băuturi.

Unităţile din acest domeniu al “alimentaţiei publice, turism şi activităţi conexe” oferă multiple posibilităţi de destindere, recreere şi agreement.

Unităţile de alimentaţie publică oferă consumatorilor şi o gama bogată de servicii cum ar fi: organizarea unor mese festive în unităţile proprii, organizarea unor mese festive la domiciliul clientului, organizarea recepţiilor şi altele.

Activitatea în alimentaţia publică şi turism impune lucrătorilor, sarcini şi responsabilităţi deosebite în ceea ce priveşte pregătirea şi perfecţionarea profesională.

Astfel pentru lucrătorii din acest domeniu de activitate, cunoaşterea şi respectarea cu stricteţe a regulilor de comportare civică precum şi a regulilor de protocol, este obligatorie şi trebuie să devină o deprindere caracteristică în activitatea zilnică.

În lucrarea de faţă cu titlul “Îmbunătăţirea imaginii Restaurantului Pane vino e fantasia” întocmită după un plan bine structurat am urmarit prezentarea importanţei îmbunătăţirii imaginii restaurantului pentru creşterea numărului de clienţi şi implicit a cifrei de afaceri şi a profitului.

Pentru aceasta, am efectuat un sondaj cu ajutorul unui chestionar aplicat asupra a 200 de respondenţi.

La întocmirea lucrării am utilizat o bibliografie bogată urmărind prezentarea problematicii de specialitate actualizată în acord cu cerinţele existente ale economiei de piaţă.

CAPITOLUL l. ALIMENTAŢIA PUBLICĂ, SERVICIU DE BAZĂ ÎN TURISM

Serviciul de alimentaţie constituie o componentă de bază a produsului turistic, valorificarea acestuia putând fi facută atât ca produs individual, cât şi în asociere cu serviciile de cazare în sistem: pensiune completă sau demipensiune.

Serviciul de alimentaţie are ca scop satisfacerea trebuinţelor de hrana ale turiştilor,dar şi a unor nevoi de recreere, divertisment şi după caz,celor de afaceri. Alimentaţia reprezintă un serviciu turistic de bază, calitate oferită de: funcţiile pe care le are ponderea importantă în structura cheltuielilor de vacanţă; timpul alocat de turişti acesteia.

În consecinţă conţinutul şi calitatea serviciilor de alimentaţie işi pun, amprenta asupra calităţii şi atractivităţii produsului turistic, cu efecte asupra dimensiunilor şi asupra circulaţiei turistice.

În organizarea şi proiectarea activităţii de alimentaţie trebuie avute în vedere o serie de particularităţi ale acesteia : să fie prezentă în toate momentele importante ale consumului turistic (puncte de îmbarcare, mijloace de transport, locuri de destinaţie sau sejur, puncte de agrement) pentru a putea răspunde unei palete largi de trebuinţe. Acesta presupune adaptarea activităţii (varietatea sortimentală, program, structura serviciilor) la locul şi momentul oferirii prestaţiilor:

1. să asigure o diversitate structurală atât a preparatelor, cât şi a serviciilor oferite pentru a răspunde cât mai bine diferitelor trebuinţe. Aceasta presupune existenţa unei varietăţi de tipuri de unităţi în concordanţă cu cerinţele foarte diferite ale clientului ;

2. să fie corelată (adaptată) cu particularităţile formei de turism atât în ceea ce priveşte varietatea sortimentală, cât şi orarul de funcţionare a unităţilor ;

3.să satisfacă atât exigenţele turiştilor autohtoni, cât şi a celor străini. Aceasta presupune prezenţa în structura ofertei de alimentaţie atât a produselor zonei pe care o vizitează, cât şi a unora comune majorităţii bucătăriilor lumii ;

4. să reprezinte un element de selecţie a destinaţiilor de vacanţă atunci când celelalte componente ale ofertei sunt comparabile sau doar apropiate, contribuind la creşterea atractivităţii voiajelor şi a destinaţiilor de călătorie ;

5. să constituie chiar motivaţia principală a călătoriei : este cazul unor produse turistice în care componenta dominantă este gastronomia şi care se adresează unor segmente largi de consumatori, de la cunoscători şi experţi la amatori, de la gurmanzi la oamenii obişnuiţi.

1.1.SECTORUL SERVICIILOR ECONOMICE

Teoria economică împarte economia, în mod tradiţional în trei sectoare economice:

secorul primar: agricultura, şilvicultura, pescuitul, industria extractivă;

sectorul secundar: industriile producătoare de bunuri de larg consum şi de consum productiv;

sectorul terţiar: sectorul serviciilor: sociale, personale, productive.

Unii economişti identifică un al patrulea sector, cel cuaternar, care cuprinde servicii necomerciale cu caracter saocial sau intelectual (învăţământ, cercetare). Majoritatea economiştilor încadrează aceste componente ale sectorului cuaternar în sectorul terţiar.

Importanţa şi rolul serviciilor în economie a fost abordată de economişti, sociologi, filosofi şi alte categorii sociale. Unii economişti sunt de părere că trecerea de la economia industrială, la economia postindustrială bazată pe sectorul terţiar conduce la încetinirea sau stoparea creşterii economice. O astfel de viziune potrivit căreia serviciile sunt puţin sau deloc productive nu este caracteristică ultimei jumătăţi a secolului XX. Ea poate fi întâlnită la economiştii claşici şi la teoreticienii economiei socialiste.

În prezent majoritatea economiştilor sunt de acord că serviciile aduc o contribuţie însemnată la dezvoltarea economică. Serviciile producătorilor, de exemplu, au influenţă favorabilă asupra eficienţei economice asupra sectoarelor productive. Mai mult valoarea nou creată nu este limitată la serviciile detinate producţiei bunurilor de consum, ea este specifică şi serviciilor destinate creşterii calităţii vieţii de exemplu.Sectorul serviciilor deţine în prezent cea mai mare pondere în majoritatea indicatorilor macroeconomici în ţările dezvoltate, în special în forţa de muncă ocupată şi PIB. Această stare de fapt durează doar de câteva decenii.

Timp de secole producţia agricolă a fost activitatea economică principală a multor ţări şi rămâne o activitate importantă pentru multe ţări în curs de dezvoltare. Ulterior ea a pierdut teren mai întâi în favoarea sectorului secundar, care în urma revoluţiei industriale, din a doua jumătate a secolului 18, a cunoscut o creştere continuă a ponderii în economie, mai întâi în ţările vest europene, apoi în întreaga lume. La începutul secolului 20 sectorul secundar devenea cel mai important sector economic. Sectorul serviciilor s-a dezvoltat puternic şi a devenit cel mai imoprtant participant la PIB în a doua parte a secolului 20. Astfel, sectorul terţiar a înregistrat o creştere puternică a importanţei în economia mondială.

Importanţa sectorului serviciilor variază atunci când comparăm ţările dezvoltate cu cele în curs de dezvoltare. Pe ansamblu însă creşterea importanţei serviciilor în economia mondială poate fi conşiderat un trend general. In ţările dezvoltate sectorul serviciilor deţine peste 70% din PIB. Şituaţia este uşor diferită în ţările est europene, foste socialiste, unde sectorul serviciilor cunoaşte aceeaşi evoluţie ca în economiile ţărilor dezvoltate, însă deţine ponderi mai reduse (sub 65%). O explicaţie constă în faptul că în fostele ţări comuniste sectoarele productive erau prioritare. Anumite servicii erau privite ca neproductive potrivit gândirii marxist – leniniste, fiind etichetate ca fiind de tip burghez. Doar un mic număr de servicii au fost stimulate, mai ales acelea care erau strâns legate viziunea socialistă asupra societăţii: securitatea socială, educaţia, ştiinţa, sportul.

O astfel de viziune a împiedicat dezvoltarea serviciilor productive şi personale, care constituie o sursă importantă de creştere pentru sectorul serviciilor în economia de piaţă. Aceasta explică de ce câteva servicii, între care finanţele şi aşigurările, sunt încă slab reprezentate în ţările foste socialiste comparativ cu ţările dezvoltate cu economie de piaţă.Odată cu căderea blocului comunist şi tranziţia ţărilor membre la economia de piaţă putem observa o creştere rapidă a contribuţiei sectorului terţiar în economie, mai ales în ultimul deceniu al secolului 20.

Situaţia este total diferită în TCD şi cele slab dezvoltate, unde serviciile deţin o pondere scăzută în economie (cu diferenţieri de la o ţară la alta), chiar dacă şi în aceste ţări serviciile cunosc o creştere semnificativă. Creşterea importanţei serviciilor în economie este reflectată şi de ponderea populaţiei ocupate în acest sector.