Obiectivele turistice ale zonei Turnu Roșu din județul Sibiu

I. Aşezare geografică

Comuna Turnu Roşu (în dialectul săsesc Ridenturm,în germană Rothenturm, în maghiară Vöröstorony, Verestorony) este o comună în judeţul Sibiu, la poalele Munţilor Făgăraş, în Transilvania, pe malul stâng al Oltului, la confluenţa cu Cibinul, în apropierea intrării în defileu, la cca 25 km spre Sud de la Sibiu şi la cca 84 km spre Nord de la Râmnicu Vâlcea.

Se poate ajunge aici cu trenul, pe linia Sibiu – Tălmaciu - Rm. Vâlcea – Craiova sau cu mijloace auto, pe E 81 prin derivaţia aflată la ieşirea spre Sud din oraşul Tălmaciu. Din Sibiu distanţa se parcurge în cca 30 minute.

Localitatea are circa 2600 de locuitori şi se află la o altitudine medie de 450 m, cu un climat temperat – continental, temperatura medie anuală fiind de 9 – 10o C, iar coordonatele geografice sunt 45.38 lat.N respectiv 24.18 long.E.

Comuna este alcătuită din localităţile Turnu Roşu şi Sebeşu de Jos (în dialectul săsesc Schäis, în germană Unter-Schewesch, Unter-Schewisch, în maghiară Oltalsósebes, Alsósebes), sat aflat la 9 km de Turnu Roşu, în direcţia Est.

Aşezată aproape de malul Oltului, localitatea ocupă acea parte în care râul îşi schimbă direcţia, îndreptandu-se spre Sud, după ce a străbătut de la Est la Vest Depresiunea Făgăraşului.

Aici se întalnesc 3 lanţuri de munţi: Munţii Făgăraşului, Munţii Cibinului şi Munţii Lotrului, la confluenţa Oltului cu Cibinul, la 3 km de defileul Oltului.

II. Istorie

Comuna este una din cele mai vechi aşezări româneşti din această parte a Transilvaniei. Din scrierile istoricului A. D. Xenopol rezultă că localitatea, cu denumirea veche Porceşti (denumirea de Turnu Rosu apare din 1964), a fost întemeiată între anii 797 si 898. Oricum, prima atestare documentară apare în diploma latină a regelui ungur Ladislau V din anul 1453, prin care comuna a fost încorporată la cele Şapte Scaune ale provinciei Cibiniensis şi dată în administrarea celor Şapte Juzi, împreună cu alte şase comune româneşti învecinate: Boiţa, Tălmăcel, Plopi, Sebeşul de Jos, Sebeşul de Sus şi Racoviţa. Dintre acestea comuna Plopi nu mai există de peste 400 de ani.

Iată un extras din diploma regelui ungur Ladislau:

“Noi, Ladislau, prin graţia lui Dumnezeu rege al Ungariei... luând cunoştinţă de la Ion Huniade Comesul Bistriţei că cetăţile noastre de graniţă Tălmaciu, Lotrioara şi Turnu Roşu sunt ruinate, am dispus ca aceste cetăţi, împreună cu impozitul regal precum şi posesiunile Tălmăcel, Boiţa, Plopi, Porceşti, Sebeşul de Jos, Sebeşul de Sus, Racoviţa si oraşul Tălmaciu, să fie anexate şi încorporate definitiv la cele Şapte Scaune saseşti din provincia Sibiului în condiţia următoare: administraţia centrală a celor Şapte Scaune va încasa pe viitor în folosul ei vama de la Turnu Roşu şi darea regelui. Locuitorii satelor anexate vor avea şi pe viitor aceleaşi libertăţi şi drepturi pe care le-au avut în trecut şi pe care le au şi locuitorii celor Şapte Scaune saseşti. Administraţia centrală a celor Şapte Scaune se obligă a repara radical cetăţile Turnu Roşu si Lotrioara, ca să poată apăra bine graniţa şi se obligă a dărâma până la temelii cetatea Tălmaciului, care în locul unde se află nu mai e de niciun folos.

Dat în Pojon la anul 1453, în anul al XIII-le a al Domniei Noastre.

ss. Ladislau V - Rege”

Aceste locuri, prin care se putea trece uşor în Ţara Româneasca, au servit mult timp ca drum pentru solii regilor unguri sau ai principilor transilvaneni, trimişi de aceştia cu diferite însărcinări la curţile domnitorilor Munteniei la Curtea de Argeş, la Targovişte şi mai târziu la Bucureşti. Tot pe aici, prin aşa numita „Vama Cucului”, se strecurau peste graniţa din trecut iobagii români de pe valea Mureşului sau Târnave, care nu mai puteau îndura regimul moşierilor.

Pe aceste locuri îşi duceau şi aduceau oierii din mărginimea Sibiului (Sălişte) turmele la păşunat iarna, primăvara şi toamna pe câmpiile Bărăganului şi Dobrogei, pe timp de vară fiind mânate în munţii Oltului şi ai Cibinului.

Aceste împrejurări au transformat în timp comuna Turnu Roşu într-un important punct de legătură între principatul Transilvaniei şi Ţara Românească, atragând prin aceasta atenţia asupra sa şi domnitorilor munteni. Un bun exemplu este biserica din comună, zidită de domnul Ţării Româneşti, Matei Basarab în 1653. Biserica este singura din Transilvania zidita de acest domnitor, supranumit şi ctitorul celor 40 de biserici.

Din documentele bisericii din Turnu Roşu rezultă că aceasta a fost sprijinită de domnitori din Ţara Romanească cum ar fi Şerban Cantacuzino, Constantin Brâncoveanu şi Ştefan Cantacuzino, până când împrejurări politice si politica Imperiului de catolicizare a românilor au facut să înceteze acest sprijin. Legăturile dintre preoţi şi credincioşii bisericilor au rămas însă, preoţii şi călugării continuând să treacă graniţa.

Iată alte câteva aspecte de interes din istoria comunei:

• locul unde se află vatra comunei a fost fundul unei mări care se numea Marea Eocenică. Pe înalţimile din jurul comunei, săpând pentru extragerea pietrei de var, localnicii din vechime au descoperit pietrificate vieţuitoare marine. Locul, denumit de localnici „Lunca lui Cercel”, este rezervaţie geologică de calcare eocene.

• Între anii 1366 şi 1476 localitatea (Porceşti) a aparţinut domnitorilor din Muntenia, Mircea cel Bătrân, Vlad Dracul şi Vlad Ţepeş, fiind posesiune a Munteniei în Terra Blachorum.

• Locuitorii au fost întotdeauna oameni liberi iar munţii, pădurile şi apele din jurul localităţii au fost stăpânite de aceştia, aşa cum se menţionează într-un document din 1768 referitor la graniţele localităţii:

”...pămantul comunei Porceşti începe lângă pământul Sebeşului de Sus la malul Oltului în punctul unde râul Sebeşulului de Sus se varsă in Olt, apoi merge pe acest râu în sus până la crucea de lângă drum. Dincolo merge pe dinsus de moara Porceştilor până la Stejerie, apoi în Poduri la Plopi unde se afla un semn de hotar.