Organizarea Turismului Rural

Dezvoltarea turismului a cunoscut o rapiditate şi continuitate pe plan intern, dar mai ales internaţional. Forma de turism rural poate fi considerată unul din principalele evenimente social-politice ale secolului XX. Aceasta mai ales pentru motivul că implică componente politice, economice, sociale, cultural-educative etc., care se fac resimţite în toate ramurile economiei naţionale. Dar, turismul rural trebuie urmărit şi se dezvoltă numai în concordanţă cu alte ramuri ale economiei naţionale, dată fiind tocmai integrarea în evoluţia economiei de piaţă. Întrucât prin turism se dezvoltă ideea de libertate, turistul alege deliberat itinerarul şi durata sejurului.

Ţinând seama de aceste considerente, în literatura de specialitate şi pentru activităţile din domeniul turismului rural, au existat forme de evoluţie încadrate în dezvoltarea economico-socială. Legat de această problemă, specific actualei etape, se poate constata că ”geopolitica mediului este marcată de «o nouă dezordine mondială», în care se simte lipsa unei conduceri ferme”.

1.1.Funcţiile spaţiului rural definite de Carta Europeană a spaţiului rural

Regiunile rurale ale Europei acoperă peste 80% din suprafaţa continentului şi sunt locuite de circa jumătate din populaţia totală. Dezvoltarea multifuncţională şi susţinută a mediului rural, exploatarea durabilă a resurselor disponibile – având în vedere că cea mai mare parte a hranei Europei şi importante resurse de materii prime provin din aceste zone- au impus adoptarea unui cod incluzând principiile directoare de dezvoltare rurală echilibrată şi durabilă a agriculturii şi spaţiului rural european, respectiv a Cartei Europene a Spaţiului Rural (Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei a însărcinat Comisia de agricultură să elaboreze Carta europeană în 1993, textul final fiind adoptat în aprilie 1996 ).

Acest document , la care România a aderat fără reţinere, trasează directivele în politica sectorială de promovare şi dezvoltare rurală şi în acelaşi timp, de protecţie a patrimoniului rural natural , destinat vieţii oamenilor. Este subliniată , totodată, necesitatea încurajării iniţiativelor şi măsurilor în vederea protecţiei spaţiului rural şi diversificării activităţilor rurale.

Potrivit normelor cuprinse în Cartă, dezvoltarea spaţiului rural european trebuie să aibă ca punct de pornire funcţiile multiple pe care le îndeplineşte :funcţia economică, funcţia ecologică şi funcţia socio-culturală, având la bază următoarele principii:

situarea omului şi nevilor sale în centrul obiectivelor şi deciziilor în programele de dezvoltare;

protejarea valorilor societăţii rurale, îndeosebi a vieţii familiale , tradiţiilor, integrării tinerilor în spiritul comunităţii;

dezvoltarea identităţilor comunităţilor , sporirea implicării şi responsabilităţii în administrarea valorilor locale;

protejarea specificului, tradiţiilor culturale şi istorice ale spaţiului rural, promovarea la nivel regional şi naţional;

crearea de facilităţi în scopul diversificării relaţiilor rural-urban, dezvoltarea tradiţiilor şi relaţiilor culturale ale populaţiei.

Funcţia economică pe care o exercită spaţiul rural urmăreşte garantarea unui sistem de producţie agricolă, care să răspundă nevoilor alimentare ale populaţiei, respectiv:

să asigure agricultorilor şi familiilor lor un nivel corespunzător al veniturilor, comparativ cu cel al altor profesii liberale cu un nivel de responsabilitate comparabil, asigurând astfel o sursă de venit fundamentală pentru populaţia rurală;

să protejeze mediul înconjurător şi să asigure regenerarea mijloacelor de producţie pentru generaţiile viitoare, în spiritul unei dezvoltări durabile;

Spaţiul rural trebuie să producă materii prime reînnoibile, destinate industriei şi producţiei de energie, să răspundă nevoilor întreprinderilor mici şi mijlocii agricole, industriale, artizanale sau comerciale şi de prestări servicii. Diversificarea activităţilor în majoritatea zonelor rurale urmăresc diversificarea industriilor mici nepoluante, a producţiei artizanale, acţionând asupra infrastructurilor şi procedurilor administrative şi fiscale, stimularea şi sprijinirea iniţiativelor în domeniul turismului montan, în special a agroturismului, respectul faţă de mediul natural , economic şi social.

Funcţia ecologică în condiţiile în care apărarea şi îmbunătăţirea calităţii mediului înconjurător a devenit scopul imperativ al umanităţii, precum şi o îndatorire a fiecărui individ, capătă o importanţă capitală. Această funcţie urmăreşte:

să conserve resursele naturale ale vieţii (solul, apa, aerul), care să fie valorificate într-o manieră judicioasă şi durabilă;

să protejeze biotopurile şi spaţiile verzi, care au rol esenţial în calitatea mediului înconjurător;

să întreţină şi să protejeze peisajul natural ;

să conserve şi să protejeze biodiversitatea , în special biodiversitatea genetică, diversitatea speciilor şi cea a peisajelor naturale;

să asigure protecţia animalelor sălbatice, prin instrumentele juridice necesare şi în condiţii ecologice adecvate.

Conştiente de pericolul iminent la care este supusă omenirea, statele europene trebuie să susţină aplicarea unor programe speciale , energetice , în vederea protecţiei mediului (prin mişcări ecologiste, revoluţia verde, acţiuni de protest, biocot)

Întărirea funcţiei socio-culturale are în vedere ca fiecare ţară să acţioneze astfel încât spaţiul său rural să asigure şi să dezvolte activităţile socio-culturale , în special prin viaţa asociativă locală şi prin dezvoltarea relaţiilor între populaţia urbană şi rurală, folosind pe larg tehnologiile moderne de informare.

Concluzia care se desprinde este aceea că , spaţiul rural al fiecărei ţări trebuie să asigure dezvoltarea echilibrată şi coexistenţa întregii populaţii , agricole şi neagricole.