Organizarea unei Excursii Externe

I. TURISMUL-DELIMITĂRI CONCEPTUALE

„Turismul este ansamblul de relaţii şi fenomene care rezultă din deplasarea şi sejurul persoanelor în afara domiciliului lor, atâta timp cât sejurul şi deplasarea nu sunt motivate printr-o stabilire permanentă şi o activitate lucrativă oarecare'' (1940- W. Hunziker).

Zece ani mai târziu The Shorter Oxford English Dictionary (Oxford, 1950) - defineşte turismul ca fiind „...teoria şi practica din sfera călătoriilor; călătoria fiind de plăcere", iar turistul drept „...cel care face un tur sau mai multe tururi, în special cel ce face aceasta pentru recreere; cel care călătoreşte de plăcere sau pentru motive culturale, vizitând diverse locuri pentru obiectivele interesante ale acestora, pentru peisaj sau altele asemănătoare".

Dicţionarul Enciclopedic Român (1966, vol. IV) propune următoarea definiţie a turismului: „Activitate cu caracter recreativ sau sportiv, constând din parcurgerea pe jos sau cu diferite mijloace de transport a unor distanţe, pentru vizitarea regiunilor pitoreşti, a localităţilor, a obiectivelor culturale, economice, istorice etc."

Dictionnaire Touristique International (1969) conţine şi el o formulare: „Turismul reprezintă ansamblul de măsuri puse în aplicare pentru organizarea şi desfăşurarea unor călătorii de agrement sau în alte scopuri, realizate fie prin intermediul unor organizaţii, societăţi sau agenţii specializate, fie pe cont propriu, pe o durată limitată de timp, precum şi industria care concură la satisfacerea nevoilor turiştilor" şi tot în Dicţionarul turistic internaţional (1980) se precizează că „turismul se distinge de călătorie prin aceea că implică pentru persoana în cauză, pe de o parte, alegerea deliberată a ţintei, pe de alta, preocuparea exclusivă pentru satisfacerea plăcerii sale".

Conferinţa Internaţională asupra turismului şi statisticii turismului de la Ottawa din iunie 1991 a recomandat noi definiri ale conceptelor de bază în turism: „Turismul se referă la activităţile unei persoane care călătoreşte în afara mediului său obişnuit, pentru mai puţin de o perioadă specificată de timp şi al cărei scop principal de călătorie este altul decât exercitarea unei activităţi remunerate la locul de vizitare."

Din perspectiva acestei definiţii şi a normelor elaborate recent de Organizaţia Mondială a Turismului este considerat turist „orice persoană care se deplasează spre un loc situat în afara reşedinţei obişnuite pentru o perioadă mai mică de 12 luni şi ale cărei motive principale de călătorie sunt altele decât exercitarea unei activităţi remunerate în locul vizitat.

„Nevoile de călătorie în epoca modernă au fost create de societate şi modelate de viaţa de zi cu zi. Motivaţia individului de a călători pentru a descoperi în afara graniţelor ceea ce nu poate găsi în propria ţară este creată nu numai de un impuls instinctiv, dar este creată în principal sub influenţa mediului social în care individul îşi stabileşte normele. Decizia individuală este predeterminată social, în special în ceea ce priveşte călătoriile şi vacanţele. Ceea ce societatea oferă individului obosit de rutină este turismul, o varietate de concedii în afara vieţii de zi cu zi, identificându-le ca modalitate de evadare, ofertanţi de putere, energie şi fericire... "

Impactul sociocultural al turismului de lux asupra destinaţiilor de vacanţă se manifestă cu efecte contrastante: pe de o parte, turiştii de "elită" nu sunt interesaţi de stabilirea şi dezvoltarea contactelor cu populaţia comunităţilor locale, iar pe de altă parte, se adâncesc contrastele dintre elita temporar-vizitatoare şi populaţie, ceea ce poate îmbrăca caracterul unor adevărate provocări sociale .

Solicitări pentru serviciile turistice de confort superior se manifestă şi din partea oamenilor de afaceri, ceea ce stimulează agenţii economici să se orienteze şi către formele turismului de lux, desigur în limite rezonabile de competitivitate şi de eficienţă.

Turismul activ cuprinde toţi vizitatorii ce formează grupuri eterogene, dar care au totuşi o trăsătură comună: tendinţa de a concilia mijloacele lor economice cu dorinţa de a-şi satisface cererea pentru diversele forme de consum turistic. Aceşti turişti aparţin păturilor sociale care apreciază că este necesar să-şi părăsească reşedinţa obişnuită pentru a pleca în vacanţă şi care, din punct de vedere economic şi cultural, dispun atât de anumite posibilităţi, cât şi de discernământ şi selecţie privind formele de turism şi destinaţiile preferate. Oricare ar fi mobilul motivaţiilor ce vor genera concretizarea nevoilor acestora, pot fi exemplificate unele trăsături comune ale manifestărilor lor de consum, începând cu nevoile elementare pentru odihna fizică, nervoasă şi morală şi continuând cu nevoile de destindere, agrement-divertisment şi setea de cultură, toate rezultând din desprinderea temporară din cotidian prin activităţi sportive, jocuri de societate, contacte cu populaţia autohtonă, acumulare de noi cunoştinţe.

Turismul celor "pasivi" îi reprezintă pe cei care ar dori să se deplaseze în călătorii de vacanţă, dar nu dispun de suficiente posibilităţi materiale pentru a-şi alege mijloacele preferate de transport şi de cazare, rămânând captivi, nevoiţi să accepte formulele forfetare de vacanţă, gătite şi comercializate de agenţiile tour-operatoare sau de agenţiile intermediare ale acestora. Nedispunând de suficiente posibilităţi pentru a-şi realiza pe cont propriu sejurul turistic, aceşti turişti se limitează la câmpul de selecţie a ofertelor de produse turistice pe care le consideră accesibile în limitele bugetelor modeste de vacanţă. Cel mai bun exemplu în această privinţă este oferit de formele turismului rural, unde turiştii acceptă deliberat condiţiile modeste de confort, compensat însă cu satisfacţiile căutate în mediul încă nepoluat al gospodăriilor ţărăneşti.

Motivaţia turistică (vocaţia, înclinaţia) generatoare de cerere turistică este întotdeauna profund personală, subiectivă, determinată de impulsuri gene (psihologice) şi exogene (influenţate de mediu).

II. FORME ALE ACTIVITĂȚII TURISTICE

În cadrul activităţilor turistice se pot identifica următoarele forme:

• turismul intern (domestic tourism) - rezidenţii unei ţări care călătoresc în propria tară;

• turismul internaţional receptor (inbound/international-receptor turism) - vizitarea unei ţări date de către non-rezidenţi;

• turismul internaţional emitent (outbound/outgoing tourism) - rezidenţii unei ţări date care vizitează alte ţări.

Aceste trei forme de bază se pot combina, rezultând alte trei forme derivate de turism:

• turism interior - incluzând turismul intern şi turismul receptor;

• turism naţional - incluzând turismul intern şi turismul emiţător;

•turism internaţional - incluzând turismul receptor (incoming) şi turismul emiţător (outgoing).

Activitatea turistică, datorită complexităţii şi multiplelor abordări pe care le suportă, se mai poate clasifică şi în funcţie de următoarele criterii:

a) după motivele călătoriei.

• loisir, recreere şi vacanţă (odihnă);

• vizite la rude şi prieteni;

• afaceri şi motive profesionale;

• tratament medical;

• religie/pelerinaje;

• alte motive.

b) după gradul de mobilitate al turistului distingem:

• turismul de sejur (lung/rezidenţial; mediu; scurt).

• turismul itinerant (de circulaţie);

• turismul de tranzit.

c) în funcţie de caracteristicile sociale şi economice ale cererii:

• turismul particular;

• turismul social;

• turismul de masă.