Polovragi

CAPITOULUL 1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND TURISMUL RURAL ÎN ROMÂNIA ȘI OLTENIA

1.1 Turismul rural în România

Turismul rural, ca parte integrantă a întregului angrenaj al turismului, implică o activitate turistică. Mediul înconjurător și comunitățile locale sunt elementele sale de bază și, de aceea, sunt direct implicate în receptarea de beneficii și costuri.

Motivațiile specifice turismului rural sunt următoarele:

- reîntoarcerea la natura nemodificată, motivație valabilă pentru toate categoriile de vârstă, sex, socio-profesionale, statut social, rezultat al trebuinței de conservare, sănătate, confort fizic și spiritual, ce demonstrează că omul modern nu se poate rupe de cadrul originar de viață, iar contactul lui cu mediul rustic are ecouri largi în mecanismul echilibrului funcțional;

- cunoașterea și adeziunea temporară la grupurile de apartenență specifice zonelor rurale, dintre care se desprind familia de tip patriarhal, comunitatea locativă, grupul de muncă, grupul folcloric, în acest cadru, turistul îsi recapătă condiția de membru al comunității, reputația, prestigiul, considerația celorlalti, precum și posibilitatea de a participa la acțiuni comune creatoare;

- cunoașterea, înțelegerea, inventarea și elaborarea contactului nemij locit cu piese ale tezaurului istoriei naționale, ale folclorului, ocupațiilor tradiționale și obiceiurilor populare transformă vacanțele rustice într-un veritabil proces de asimilare a unor noi și numeroase cunostințe și de dobândire a unor deprinderi ce dau turiștilor satisfacții personale și senti mentul utilității în același timp, prin inițierea în meșteșuguri și ocupații tradiționale locale, turiștii își pot manifesta din plin aptitudinile creative personale, ieșind din monotonia și rutina activităților cotidiene;

- motivații estetice ce decurg din nevoia de frumos, ordine, puritate, armonie, naturalețe, ce îndeamnă pe majoritatea turiștilor să se considere privilegiați pentru posibilitatea de a vizita locuri atractive prin pitorescul și farmecul lor;

- curiozitatea, satisfacută prin informații asupra ospitalității populare, obiceiurilor gastronomice, artizanatului și ritualurilor sătesti;

- odihna, cura de aer și de fructe, consumul de alimente proaspete și terapia ocupațională;

- sportul, vânatoarea, pescuitul sportiv, ascensiunile și drumețiile, care capătă o notă autentică, lăsând loc suficient inițiativei, imaginației și înclinațiilor individuale.

Pornind de la aceste considerente semnalăm prezența unei forme de turism specifice - turismul rural - care valorifică resursele turistice locale (naturale, culturale și economice) ca și dotările și echipamentele, inclusiv pensiunile agroturistice. Practic, turismul rural include o paletă largă de modalități de cazare, de activități, evenimente, festivități, sporturi și distracții, toate acestea desfâsurându-se într-un mediu tipic rural.

Turismul rural poate fi considerat un raspuns la necesitățile micii exploatări agrare, cu probleme de continuitate, care permite familiilor de agricultori să ajungă la un nivel de viață care compensează dificultățile vieții rurale și aduce o anumită autonomie față de sectorul agroindustrial.

Dezvoltarea turismului trebuie ,să se facă gradat, fără să provoace vreun impact. Trebuie să se bazeze pe utilizarea susținută a resurselor, pe revitalizarea economiilor locale, pe integrarea populației locale și pe o dezvoltare planificată și controlată care să nu ducă la apariția unui fenomen de masă, care să aibă un impact scăzut și să fie susținută.

Principala problemă care apare atunci când se pune problema turismului rural este susținerea, mai precis capacitatea de a satisface cererea, asigurând o mentinere în timp a ofertei.

În definitiv, este vorba de stabilirea unui circuit închis și bidimensional între natura și resursele economice. Natura trebuie să creeze resurse economice (prin intermediul turismului), în timp ce această activitate trebuie să fie capabilă să contribuie, să mențină și să îmbunătățească cantitatea ți calitatea resurselor naturale existente.

Necesitatea turismului rural răspunde unei triple perspective: cea a operatorilor, în măsura în care diversificarea ofertei poate modifica creșterea competitivității sectorului; cea a turiștilor, pentru că se oferă răspunsuri oportune privind satisfacerea noilor necesități de relaxare și, în sfârșit, cea a autorităților publice, deoarece aplică strategii de îmbunătățire calitativă a turismului, atât în timp, cât si în spațiu. Orice proces de planificare a turismului rural implică două direcții mari de acționare. Pe de o parte, crearea infrastructurilor necesare pentru ca impacturile fizice negative ale turismului să fie minime, și, pe de altă parte, educația agenților implicați în turismul rural, în mod direct sau indirect.

Infrastructura reprezintă toate elementele care, în cadrul zonei turismului alternativ, sunt destinate să reducă impactul negativ al vizitatorilor în zonă (coșuri de hârtii, zone de odihnă, servicii de curățenie, broșuri, afișe care indică modul corect de comportare etc.) și să potențeze oportunitățile (cu o ofertă diversificată și încercând să disperseze vizitatorii din punct de vedere spațial și temporal).

Educația este al doilea pilon al planificării turismului rural și constă în crearea unei conștiințe respectuoase față de mediul înconjurător, ținând cont de cele două colectivități receptoare, vizitatorii și comunitățile locale. Funcția educativă poate fi realizată printr-o comunicare personală (ghizii trebuie să fie formați să protejeze spațiul natural de care sunt responsabili și, de asemenea, comunitățile locale) și prin forme de comunicare non-personale, ca: mijloace de comunicare în masă, mijloace care se adresează în mod special vizitatorilor (distribuirea de prospecte, emisiuni audio-vizuale, afișe etc.). Trebuie să se țină seama de faptul că, în planificarea acestor activități, atenția cea mai importantă se acordă mediului înconjurător.