Potențialul turistic al Județului Dâmbovița

Capitolul 1 – Locarizarea si caracterizarea judetului Dambovita

Judetul Dambovita este situat in partea central – sudica a Romaniei , in sudul Carpatilor Meridionali , in zona de contact a Campiei Romane cu Subcarpatii Munteniei , dezvoltandu-se pe o suprafata de 4.036 km patrati , strabatut de paralela de 45 de grade chiar pe mijlocul acestuia , formand un triunghi sprijinit cu varful pe cele mai inalte culmi (Vf. Omu – 2.505 m) ale Bucegilor , iar cu baza pe campia Gavanu – Burdea (128,9 m) , respectiv pe confluentul Cricovului Dulce cu Ialomita.

Limitele administrative ale judetului insumeaza 360 km , acesta se invecineaza la nord cu judetul Brasov pe distanta de 15 km, la vest cu judetul Arges pe o distanta de 139 km , la sud cu judetele Teleormen si Giurgiu pe 36 km si respectiv 30 , la sud – est cu judetul Ilfov pe distanta de 20 km , iar la est cu judetul Prahova pe 12o km.

Cu o suprafata de 4054 km patrati Dambovita este unul dintre cele mai mici judete din tara , reprezentand 1,7% din teritoriul tarii , situandu – se ca intindere pe locul 37 dintre judetele tarii. Din aceasta suprafata 61,4% este reprezentata de terenurile agricole (iar in cadrul acesteia 70,3% arabil , 17,6% pasuni , 8,2% fanete , 3,8% livezi si pepiniere pomicole si 0,1% vii si pepiniere viticole), 29,9% paduri si 8,7% alte terenuri.

Cercetarile arheologice de teren si sistematice au permis surprinderea unei locuiri intense in toate epocile si perioadele istorice, harta arheologica a judetului Dambovita oferind un argument peremptoriu in demonstrarea unei continuitati de vietuire, un foarte bun exemplu oferindu-l comuna Vacaresti, in satele careia se regasesc urme de locuire de pe parcursul intregii noastre istorii,primele indicii au fost constituite de recoltarea unor unelte de silex din zona satelor Ionesti si Puntea de Greci, importante si prin aceea ca reprezinta o limita estica a zonelor de semnalare a grupurilor de homo erectus in prima parte a paleoliticului inferior.

Resedinţa judetului este municipiul Târgovişte , cu o populatie de 89225 locuitori la 1 ianuarie 2008. În componenţa juetului , la 31 decembrie 2007 , mai intră 6 oraşe ( Găieşti, Fieni, Moreni, Pucioasa , Racari şi Titu ) precum şi 82 de comune , care totalizeaza 353 sate.

In ceea ce priveste caile de acces in judet , acesta dispune de doar doua importante cai si anume : rutier si feroviar.

Infrastructura judeţului Dâmboviţa se compune din: Autostrada Bucureşti-Piteşti (drum european) care tranzitează judeţul pe o lungime de 31 km; 6 drumuri naţionale (DN 1A; DN, DN 61, DN 71, DN 72, DN 72A) şi 132 de drumuri comunale.

Ca artere mai importante sunt tronsoane din:

- autostrada Bucuresti – Pitesti

- DN 7 Bucuresti – Titu – Gaesti – Pitesti

- DN 1A Bucuresti – Ploiesti

- DN 71 Bucuresti – Targoviste – Brasov

- DN 72A Ploiesti – Targoviste – Campulung

De asemena, judeţul este tranzitat şi de o reţea de cale ferată pe rutele:

1. Bucureşti, Titu, Găeşti, Piteşti;

2.Titu, Târgovişte, Pucioasa, Fieni, Pietroşiţa

3. Târgovişte, Mija, I.L. Caragiale, Ploieşti.

Deoarece oraşul se află la numai 75km de Bucureşti este şi un important nod de cale ferată ceea ce facilitează contactele permanente cu toate orasele mari ale tării, în toate domeniile vieţii şi activităţile sale.

Cred ca judetul Dambovita rezinta un mediu foarte propice pentru dezvoltarea turistica , atat datorita pozitiei geografice in cadrul careia se plaseaza , dar si a usurintei cu care se poate ajunge din orice colt al tarii. Consider ca din punct de vedere el infrastructurii judetul Dambovita poate fi inca dezvoltat , astfel incat alaturi de asezarea prielnica sa formeze inevitabil un punct turistic foarte atractiv. Datorita acestui aspect judetul nu este exploatat la intregul sau potential , acest lucru lasand de dorit turistiilor dispusi sa vina in aceasta zona.

Capitolul 2 – Potentialul tutistic al judetului Dambovita

Teritoriul este dispus în trei trepte de relief, ce se succed de la nord spre sud pe o diferenţă de nivel de cca. 2400 m; acestea sunt alcătuite din munţi (9 %), dealuri (41 %) şi câmpii (50 %). Etajat de la câmpia joasă până la cele mai înalte piscuri ale Munţilor Bucegi, relieful judeţului Dâmboviţa prezintă o mare diversitate peisagistică. Succesiunea treptelor de relief poartă atât amprenta factorilor geologici, cât şi a celor fiziogeografici, care au participat activ la formarea şi evoluţia lor. Cea mai veche şi mai înaltă unitate de relief, situată în partea de nord a judeţului, este formată de munţii Leaota şi Bucegi. Primul masiv,fiind alcătuit din şisturi cristaline, se deosebeşte ca morfologie de Munţii Bucegi, în a căror alcătuire predomină calcarele, gresiile şi conglomeratele. Subcarpaţii alcătuiesc cea de-a doua treaptă de relief şi ocupă 23% din suprafaţa judeţului. Din punct de vedere geologic sunt alcătuiţi din depozite paleogene la nord şi neogene la sud. Aproape toată gama formaţiunilor este cutată într-o succesiune latitudinală de sinclinale şi anticlinale puternic faliate. Nota dominantă a reliefului o dau fenomenele de alunecare şi de eroziune torenţială, care scot din circuitul agricol suprafeţe apreciabile de teren. Piemontul Cândeşti constituie o treaptă de relief care se deosebeşte prin alcătuirea geologică, tectonică şi morfologică atât de Subcarpaţi, cât şi de zona de câmpie. Interfluviile sunt netede, împădurite, uşor înclinate spre sud şi fragmentate de văi mult mai adâncite în cuvertura de pietrişuri. Câmpiile, care ocupă peste 50% din suprafaţa judeţului, alcătuiesc cea mai joasă şi cea mai tânără treaptă de relief. Orientarea generală a interfluviilor , nord-vest -- sud-est, panta mică a acestora, lăţimea şi gradul slab de fragmentare dau nota dominantă a acestei unităţi. Din forajele existente se constată prezenţa unei cuverturi de pietrişuri de grosimi variabile peste care stau depozite loessoide sau de luncă. În condiţii specifice de climă şi vegetaţie, pe aceste depozite s-au format cele mai fertile soluri din judeţ.

Unitatea montană carpatică, situată în partea de nord, cuprinde două masive – Leaota şi Bucegi - complet diferite ca structură geologică şi înfăţişare. Masivul Leaota este alcătuit predominant din şisturi cristaline cu pante domoale şi culmi rotunjite. Văile sunt puternic adâncite, însoţite de versanţi cu înclinare moderată, având înălţimile cele mai mari în Vârful Leaota: 2133 m. Masivul Bucegi, alcătuit predominant din gresii şi conglomerate şi numai parţial din calcare, are înălţimi frecvente peste 2000 m: vârful Omu - 2505 m, vârful Doamnele - 2402 m, vârful Bătrâna 2181 m.Este bine marcat în ansamblul peisajului carpatic prin abrupturile sale marginale, ce pun în evidenţă flancurile externe prin varietatea reliefului său. Alternanţa de gresii, marne şi conglomerate, neuniformitatea litologică a conglomeratelor au condiţionat apariţia prin dezagregare şi eroziune diferenţială, a unui relief rezidual de turnuri şi coloane ce iau forme dintre cele mai bizare cele mai cunoscute fiind Babele şi Sfinxul . În bazinul superior al Ialomiţei domină relieful carstic, cu abrupturi, hornuri (Hornurile Ţapului), doline, chei (Horoabele, Urşilor, Peşterii, Tătarului, Zănoagei, Orzei), peşteri (Ialomiţei). Relieful structural este evidenţiat prin suprafeţele structurale, abrupturi, brine şi poliţe structurale. În bazinul superior al Ialomiţei sunt localizate,de asemenea, numeroase urme ale glaciaţiunii cuaternare: circurile de sub Mecetul Turce şi de la obârşia văii Sugărilor, văi glaciare, custuri, morene.

Subcarpaţii Ialomiţei formează treapta colinară înaltă ce constituie partea central-nordică a judeţului. Sunt alcătuiţi dintr-o asociere de dealuri şi depresiuni, acestea din urmă fiind generate de eroziunea diferenţială şi dispuse în lungul văilor principale.