Repere ecoturistice în ținutul Vrancei. Parcul Natural Putna-vrancea

I N T R O D U C E R E

Situată în sudul Moldovei, Ţara Vrancei sau simplu - Vrancea, cuprinde depresiunea situată între bazinele superioare ale râurilor Putna, Zăbala şi Năruja, închisă de dealurile subcarpatice şi mărginită spre vest de Munţii Vrancei. (Tiroiu, V. şi colab., 1968)

În Ţara Vrancei emoţionantele file de istorie şi legendă, se împletesc într-un mod cu totul special cu trăsăturile etnofolclorice caracteristice ţinutului, cărora le dă culoare, mireasmă şi puritate, nestematele frumuseţi ale naturii. Toate acestea, conferă unicitate şi măreţie Vrancei, ale cărei bogăţii naturale, culturale, spirituale sunt deopotrivă la dispoziţia cercetătorilor, vizitatorilor, localnicilor şi celor ce sunt interesaţi să pătrundă în tainele bine conservate ale ţinutului.

De pe culmile unor munţi nu prea înalţi dar adânc frământaţi de istorie şi de vreme, se deschide priveliştea văii Putnei până departe, spre Dunăre, drumeţii fiind purtaţi pe cărările şerpuite, printre codrii deşi sau pe crestele golaşe.

Ca regiune geografică, izolarea perfectă a Depresiunii Vrancei, este un aspect remarcat de toţi cercetătorii care s-au ocupat cu studiul Carpaţilor şi Subcarpaţilor de Curbură. Aceasta se desfăşoară pe o lăţime de 13Km şi o lungime de 60Km, are forma unui amfiteatru cu înclinaţie de la vest la est şi o altitudine cuprinsă între 600 - 800m. (Sava, J. şi colab., 2007)

I. AŞEZAREA FIZICO – GEOGRAFICĂ A ŢINUTULUI VRANCEI

fig.1.Harta judeţului Vrancea

Judeţul Vrancea (fig.1), cuprinde străvechiul pământ românesc al Ţării Vrancei, fiind situat la distanţă aproape egală de pol şi ecuator. Cu o suprafaţă de 4.817 Kmp, se învecinează la nord cu judeţul Bacău, la vest cu teritoriul judeţului Covasna, la sud – vest cu judeţul Buzău, la sud – est cu Brăila, la est se află judeţul Galaţi, iar la nord – est judeţul Vaslui.

Prin Galaţi şi Brăila asigură legătura cu Marea Neagră şi Delta Dunării, prin localitatea Ojdula comunică cu Braşovul iar prin reţeaua feroviară şi rutieră, cu Republica Moldova, prin punctul vamal Albiţa – Huşi.

Relieful

Relieful teritoriului Vrancea, prezintă o varietate din punct de vedere al altitudinii, al formei cât şi al originii şi vârstei. Este dispus în trepte, ce coboară de la vest la est. Treapta cea mai înaltă, vestică este alcătuită din culmi şi masive muntoase izolate, cu aspect de măguri, având altitudini cuprinse între 900 – 1.783m, cunoscute sub denumirea de Munţii Vrancei.

Aceştia, domină printr-un abrupt de 300 - 600m, un prelung uluc depresionar, compartimentat de înălţimi transversale. Fundul acestui uluc depresionar, numit uluc depresionar submontan, este fragmentat de văile transversale ce-şi au originea în regiunea muntoasă.

La Est, ulucul depresionar submontan este străjuit de un şir de culmi şi masive deluroase cu înălţimi între 600 – 1.000m, despărţite între ele prin şei înalte şi văi parţial şi total transversale.

Planul înclinat, care face trecerea între zona dealurilor şi cea a câmpiei, este mai înclinat de contactul cu dealurile, unde are o înălţime cuprinsă între 350 - 625m şi mai puţin înclinat, către contactul cu câmpia, unde înălţimea este între 100 - 135m. Acesta este glacisul subcarpatic.

Din punct de vedere geologic, Munţii Vrancei sunt constituiţi în general din gresie (de Kliwa şi Tarcău - Fusaru), din conglomerate verzi, din marne, din şisturi (menilitice, şisturi negre de Audia) şi din aşa numite straturi de Tisaru. Eroziunea se produce destul de intens, graţie intercalării formaţiunilor marnoase, care sunt erodate cu uşurinţă şi ajută la dărâmarea bancurilor de gresie. (Rădulescu, N., Al., 2005) Privite în ansamblu, diferitele formaţiuni geologice sunt dispuse în amfiteatru, suprapuse de la vest la est, cutate în cute solzi, pe alocuri formând adevărate şariaje. Contactele dintre diferitele formaţiuni sunt reprezentate prin linii tectonice nete.

Tectonica ţinutului Vrancei este foarte complicată, neregulată, numeroase fracturi, brăzdează regiunea în toate direcţiile, dându-i un aspect caracteristic: piscuri înalte şi pante abrupte, în lungul cărora unele pâraie taie chei adânci. (Mihăilescu, N., Şt., şi colab., 1970)

Izvoarele sărate, demonstrează prezenţa unor puternice masive de sare în profunzime, altele la suprafaţă, de-a lungul Faliei Pericarpatice. Sunt de remarcat zonele Valea Sării, Pârâul Sărat, masivul de la Fărcaş ceea ce face ca pâraiele Reghiorul şi Reghiul să fie sărate. În total, de-a lungul Faliei Pericarpatice sunt 13 masive de sare, 6 în Vrancea şi 7 în Râmnicul Sărat.

Un alt aspect în legătură cu Falia Pericarpatică, este existenţa emanaţiilor de gaz metan (lângă localitatea Andreiaşu, la Focul Viu) şi chiar a petrolului (în regiunea Câmpuri – Vizantea) care ies singure la suprafaţă, şi ard permanent, nefiind încă exploatate (anual se acumulează cca 24 tone gaz metan la Focul Viu).

În ceea ce priveşte seismicitatea zonei Vrancea, se poate spune că, activitatea seismică se datorează unui proces continuu şi lent al acumulărilor de energie. Studiile statistice făcute pentru seismele intermediare puternice arată că, intervalul de acumulare a energiei corespunzătoare este de 30 - 50 ani. Dacă energia acumulată continuu s-ar elibera sub formă de seisme moderate, s-ar împiedica declanşarea unor cutremure cu efecte catastrofale.