Stadiu Cunoașterii în Domeniul Agroturismului și a Marketingului

Introducere

Satul românesc, ospitalitatea oamenilor, specificul românesc(arhitectură, bucătărie tradiţională, port popular, muzică, artizanat, sărbători religioase şi laice etc.), modul de viaţă tradiţional şi nu în ultimul rând, potenţialul turistic al României, reprezintă câteva puncte de atracţie a turiştilor care vor să poposească pentru câteva momente de neuitat, în timpul de altădată, după care în perioada actuală tânjesc tot mai mulţi.

Azi, omul fiind înconjurat de procesele inovative, moderne, dar şi folositoare de tehnologie, de stresul cotidian, de rutina zilnică, caută un refugiu în care găseşte linişte, aer curat, alimente naturale, frumuseţea şi măreţia naturii şi unde poate descoperii viaţa de altădată de la ţară, beneficiind în acelaşi timp şi de o vacanţă instructivă pentru ceilalţi membrii ai familiei care nu au avut contact cu aceasta.

Contactul cu natura, absenţa aglomerărilor urbane, liniştea, şi un mediu nemecanizat, contactul personal, direct, în opoziţie cu anonimatul urban, un sens al continuităţii şi stabilităţii, al unei istorii vechi şi vii, posibilitatea cunoaşterii profunde a unei zone şi a oamenilor satului, sunt câteva caracteristici ale turismului rural original, ce include şi agroturismul.

Turismul rural este un factor de progres social, ameliorează nivelul de trai, întreţine meşteşugurile, susţine producţiile agricole, deschide spiritele şi face să evolueze mentalităţile. Este o prioritate în dezvoltarea locală. El a evoluat şi s-a diversificat în timp şi spaţiu, atât în ceea ce priveşte oferta, devenind o componentă a politicilor de dezvoltare rurală, cât şi în ceea ce priveşte cererea, odată cu modificările de comportament (preferinţe, obiceiuri) ale amatorilor de turism.

1. Turism în zonele rurale

1.1 Apariţia turismului în România

Primele ”iniţiative” şi ”căutări” în ruralul românesc, având caracter turistic mai bine conturat, datează încă din anii 1920-1930, procesul fiind stopat, în formă incipientă, de evoluţiile ulterioare, nefavorabile din punct de vedere politic.

Între 1968-1975, au fost introduse forme de amenajare turistică, asemănătoare cu cele ale modelului francez (crearea asociaţiilor locale ale gazdelor) şi au fost identificate aşezările rurale reprezentative din punct de vedere turistic, selecţionate prin prisma valorilor etno-folclorice şi culturale deţinute şi a atractivităţii cadrului natural. Astfel, în anul 1972, în urma unui studiu iniţiat de Ministerul Turismului, au fost identificate 118 localităţi rurale al căror potenţial turistic justifica promovarea lor în turismul intern şi internaţional. Dintre acestea în 1973, printr-o decizie promovată de acelaşi for au fost selecţionate şi declarate, experimental, sate de interes turistic, 13 localităţi rurale: Lereşti, Rucăr, Fundata, Şirnea, Sibiel, Răşinari, Tismana, Vaideeni, Hălmagiu, Bogdan-Vodă, Vatra-Moldoviţei, Murighiol şi Sf. Gheorghe, stabilindu-se cadrul de organizare, funcţionare şi îndrumare a activităţii turistice, precum şi modalităţi de reclamă necesare promovării ofertei acestora.

Evoluţiile pozitive au fost, din păcate, de scurtă durată, ele fiind stopate de restricţiile impuse turiştilor stăini, în special cele care decurgeau din Decretul nr. 225 din 1974, care prevedea interdicţii privind cazarea turiştilor străini în locuinţele particulare. Acest fapt echivala, practic, cu anularea intenţiilor de promovare a turismului rural şi a agroturismului, în pofida existenţei unor excepţii de la decret (acceptate la solicitarea Ministerului Turismului), în cazul satelor Lereşti, Rucăr, Sibiel şi Murighiol. (Petrea Rodica, 2000)

După anul 1990, au început acţiuni de promovare a turismului rural şi a agroturismului la nivel organizatoric, legislativ, formativ, de cercetare şi de cooperare internaţională.

Primele întreprinderi turistice, în domenilui turismului rural şi a agroturismului, s-au constituit în prosperele aşezări rurale din culuarul Bran-Rucăr (Bran, Rucăr, Fundata), extinzându-se apoi şi în alte regiuni. Astfel, prima casă din România care a obţinut atestarea de pensiune agroturistică a fost vila ”Santa Maria” aşezată pe o culme de deal, între crestele Bucegilor şi Pietrei Craiului, având derept proprietar pe doamna Mioara Stoian. Astăzi, după un deceniu de activitate sunt cunoscute consumatorilor de turism un număr mare de pensiuni turistice şi agroturistice omologate în circuitul ANTREC. Potrivit ANTREC (www.antrec.ro, data accesării 15.08.2006), în zona judeţului Cluj există un număr de 17 pensiuni agroturistice.

În anul 1990, sub auspiciile Ministerului Agriculturii, a fost înfiinţată Comisia Zonei Montane (creată prin H.G.438/1990), sub conducerea dl.Radu Rey (care a încercat să reproducă modelul austriac, adică dezvoltarea activităţii agricole şi în paralel a turismului rural), reorganizată în 1993, sub denumirea de Federaţia Româna pentru Dezvoltare Montană (FDRM), care a continuat activitatea de evaluare a resurselor din regiunile montane şi de coordonare a dezvoltării socio-economice a acestora.

În anul 1994, cu sprijinul Uniunii Europene, prin intermediul programului ”Phare”, a fost înfiinţată Asociaţia Naţională pentru Turism Rural, Ecologic şi Cultural din România (ANTREC). La scurt timp după formare, ANTREC a devenit organizaţia-fanion în procesul de relansare şi afirmare a turismului rural şi agroturismului românesc, ceea ce este şi în prezent.

Un aport însemnat în promovarea turismului rural l-au avut şi societăţile comerciale cu activităţi în acest domeniu, precum, Fundaţia”Ţara Dornelor” din Vatra Dornei, „Branimpex” din Bran, Asociaţia Turistică „Botiza”(Maramureş), Fundaţia Turistică”Agro-Tur OVR” din comuna Vadu-Izei (Maramureş), „Renaşterea Satelor Româneşti”-Rădăşeni (Suceava), „Trans Tour”S.R.L. din Praid (Harghita), S.C.”Drăguş” din Covasna etc.( Petrea Rodica, 2000)