Tipurile și Formele de Turism

Privit ca un fenomen social-economic creator de beneficii, turismul a fost definit drept fiind: “arta de a călători pentru propria plăcere” (M. Peyromarre Debord);

Tipul de turism defineşte esenţa fenomenului şi apare ca o sumă de însuşiri fundamentale ce se intercondiţionează pe un anumit spaţiu, pe o perioadă de timp deteminată. Încercarea de diferenţiere a activităţilor turistice şi clasificarea lor în tipuri şi forme este diferită în literatura de specialitate.

Poser distinge 5 tipuri de turism (de tratament, de recreere vara, de sporturi de iarnă, de recreere la distanţă scurtă, de tranzit).

Pe acelaşi spaţiu geografic se pot practica mai multe tipuri de turism în funcţie de resursele de care dispune spaţiul respectiv. Aceasta este o tendinţă a turismului actual.

În prezent se disting mai multe tipuri de turism:

- Turism de recreere şi agrement – este la îndemâna tuturor turiştilor proveniţi din medii sociale diferite. În special populaţia urbană este atrasă de natură, în timp ce populaţia rurală participă mai puţin. Este un tip de turism practicat de toate grupele de vârstă, dar mai ales de populaţia de vârstă matură şi de tineri. Durata este variabilă predominând turismul de durată scurtă (week-end) sau medie, se efectuează la distanţe diferite în funcţie de posibilităţile materiale ale turiştilor. Scopul principal al turismului de recreere este schimbarea peisajului, care se poate considera şi atunci când evadezi dintr-o natura în alta.

- Turismul de îngrijire a sănătăţii (balnear sau curativ) – îşi are originile în timpurile antice, când oamenii cunoşteau şi exploatau proprietăţile curative ale apelor minerale şi termale, ale curei heliomarine, nămolurilor. Este considerat cel mai vechi tip de turism, la care participă mai mult persoanele învârstă. Prin amenajările corespunzătoare, are avantajul că se practică tot timpul anului şi poate fi organizat corespunzător capacităţilor de cazare. Se desfăşoară pe distanţe medii si lungi, în strânsă legătură cu durata concediului de odihnă şi eficacitatea tratamentului curativ. Are nevoie de o infrastructură specializată şi de dotări speciale (săli de proceduri, de gimnastică medicală, saune, băi, nămoluri, etc.) precum şi de un personal calificat, ceea ce ridică costul serviciilor.

- Turismul cultural – cuprinde persoanele care vizitează obiective turistice aparţinând patrimoniului cultural. Se adresează anumitor categorii de populaţie (elevi, studenţi, intelectuali); atrage populaţia urbană şi rurală; durata este limitată la un timp scurt sau mediu. Acest tip de turism este practicat frecvent de turiştii aflaţi în tranzit, care nu utilizează prea mult infrastructură turistică. Fluxurile de turişti amatori de turism cultural se îndreaptă spre oraşele mari ale lumii recunoscute prin arhitectura veche a clădirilor, prin muzee sau prin concentrări de obiective turistice variate (Veneţia, Florenţa, Atena, Roma, Paris, Londra, Beijing, Tokio, New York).

- Turism educaţional – cuprinde activităţile turistice organizate în scopuri educative, in general pentru grupa de vârstă tânără.

- Turismul social – reflectă stratificarea socială (veniturile diferite ale populaţiei), pentru populaţia cu venituri mici (sau cu handicap) anumite organisme (sindicate, case de ajutor) sociale oferă înlesniri pentru a putea fi cuprinşi în activitatea turistică. Dezvoltarea acestui tip de turism a fost posibilă datorită democratizării turismului (apariţiei turismului de masă organizat).

- Turismul de tip complex – rezultă din asocierea pe acelaşi teritoriu a celorlalte tipuri. Este cel mai realist întâlnit în practică, cuprinzând un mare număr de turişti de toate vârstele şi profesiile, fiind practicat în special în perioada vacanţelor şi concediilor. Acest tip are nevoie de o ofertă foarte largă, de o infrastructură şi servicii diversificate.

Un element major al atractivităţii îl constituie specificul gastronomic al unei regiuni. Sunt cunoscute expoziţiile şi festivalurile generate de sărbătoarea vinului, a berii şi a altor băuturi, precum şi a unor sortimente culinare. Producţia de vinuri constituie pentru anumite ţări o atracţie turistică de sine stătătoare (Franţa, Spania, Italia). Particularităţile locale ale sortimentelor de vinuri renumite oferite turiştilor în pivniţe de degustare şi vânzare, creează fluxuri turistice continue.

- Turismul pentru cumpărături (Shopping) – se practică în special în regiunile turistice renumite, în marele oraşe cu galerii şi centre comerciale, în magazine mici renumite pentru anumite produse.

Turismul se desfăşoară în mai multe forme, în funcţie de: aria de provenienţă a turiştilor, distanţa, durata şederii, tipul de transport utilizat, vârsta turiştilor, modul de organizare, modul de desfăşurare, preţul plătit, particularităţile regiunii de destinaţie, interacţiunea turiştilor cu locul de destinaţie, numărul turiştilor, etc.

În dependenţă de:

Aria de provenienţă – se individualizează:

- turismul intern sau naţional – cuprinde turiştii ce călătoresc în interiorul ţării lor în diferite scopuri. Din numărul total al turiştilor, acestei categorii îi revine majoritatea (peste 80 %) în Franţa, Marea Britanie, SUA. Este forma de turism cea mai mult practicată datorită influenţelor costului, ale timpului liber, cunoaşterii unei limbi de circulaţie internaţională. Acest tip nu aduce valută considerabilă, dar sigură o funcţionare permanentă a infrastructurii şi staţiunilor turistice.

- Turismul internaţional – cuprinde turiştii ce călătoresc în altă ţară decât cea în care locuiesc. Turiştii internaţionali traversează frontiere naţionale, utilizează valute diferite, vorbesc limbi diferite. Fluxurile internaţionale au crescut în ultimii ani ca urmare a ridicării gradului de bunăstare, de civilizaţie, a mobilităţii mai mari legate de liberalizarea vizelor şi a formalităţilor legate de trecerea frontierelor. Atragerea turiştilor internaţionali presupune existenţa unor obiective turistice deosebit de atractive, infrastructură şi servicii de calitate superioară, dar şi o reclamă bine echilibrată care împreună formează imaginea turistică a ţării. Pentru majoritatea ţărilor, volumul turismului internaţional este mai important decât al turismului intern, fiind o importantă sursă de venit. Dar în ţările cu teritorii vaste, în care distanţele sunt considerabile, cu o mare varietate de resurse şi atracţii turistice, volumul turismului intern îl depăşeşte pe cel extern (Franţa -80%, SUA -90%, Anglia –85%, Olanda -50%). Din 1 ianuarie 1993, călătoriile între statele UE sunt considerate interne.